Publicat la 08 Nov 2010, de către mada, în Cărţi
Scriitorul Michel Houellebecq a primit, luni, premiul Goncourt, cea mai prestigioasă dintre distincţiile literare franceze – pentru care a fost numit cu regularitate favorit în ultimii zece ani -, pentru romanul său “La carte et le territoire”, informează Mediafax.
Michel Houellebecq, unul dintre cei mai cunoscuţi şi traduşi autori francezi, a fost marele favorit al ediţiei din 2010 a premiului Goncourt.
Copilul teribil al literaturii franceze a mai fost nominalizat de două ori la premiul Goncourt, în 1998, cu “Les particules élémentaires”, şi şapte ani mai târziu, cu “La possibilité d’une île”.
Aparent maturizat şi mai înţelept, Houellebecq a figurat anul acesta pe lista scurtă a Academiei Goncourt cu volumul “La carte et le territoire” (editura Flammarion). Ceilalţi trei finalişti au fost Virginie Despentes, cu “Apocalypse bébé” (Grasset), Mathias Enard, cu “Parle-leur de batailles, de rois et d’éléphants” (Actes Sud), şi Maylis de Kerangal, cu “Naissance d’un pont” (Verticales), care a primit, miercuri, premiul Médicis, o altă prestigioasă distincţie literară.
Născut pe 26 februarie 1958, în insula La Réunion, potrivit biografiei sale oficiale, şi în 1956, potrivit altor surse, Houellebecq a devenit un scriitor cult în 1994, cu volumul “Extinderea domeniului luptei/ Extension du domaine de la lutte”. Anterior, în 1992, el a publicat primul volum de poeme, “Pe urmele fericirii”, distins cu premiul Tristan Tzara. Al doilea volum de poeme, “Sensul luptei”, obţine Prix de Flore în 1996.
Monstru rece şi provocator pentru unii, geniu absolut pentru alţii, acesta publică în 1998 volumul “Particulele elementare/ Les Particules élémentaires”, care a fost tradus în 25 de limbi străine şi recompensat cu Prix Novembre.
În 2000, îi apar un disc, “Prezenţa umană”, cu poeme în lectura proprie, acompaniate de muzica lui Bertrand Burgalat, şi “Lanzarote”, un volum între reportaj şi ficţiune, cu fotografii. Un exponent al antieroului şi al disperării, el publică în 2001 cel de-al treilea roman, “Platforma/ Plateforme” (Flammarion 2001), consacrat turismului sexual. În anul 2002, devine primul francez căruia i s-a acordat prestigiosul IMPAC Dublin Literary Award.Urmează “La Possibilité d’une île”, în 2005, volum care este recompensat cu premiul Interallié.
Între cele două ultime romane se iscă o polemică legată de comentariile sale dintr-un interviu acordat unei publicaţii: “Totuşi, islamul este cea mai idioată religie”. La capătul unui proces în care a fost achitat, el decide să părăsească Franţa.
În limba română, la editura Polirom, au fost traduse: “Platforma” (2003), “Extinderea domeniului luptei” (2005), “Particulele elementare” (2006), “Posibilitatea unei insule” (2006) şi “Inamici publici” (2009), volum scris în colaborare cu Bernard-Henri Levy.
Anul trecut, scriitoarea franco-senegaleză Marie NDiaye a fost recompensată cu premiul Goncourt, pentru romanul “Trois femmes puissantes”.
Premiul Goncourt, cel mai prestigios trofeu literar din Franţa, a fost înfiinţat în 1903 şi recompensează “cea mai bună proză de ficţiune a anului”, câştigătorul fiind ales de un juriu de specialişti reuniţi la restaurantul Drouant din Paris.
