Institutul Cultural Român @Noaptea Institutelor Culturale, 2010

0

Publicat la 16 Iun 2010, de către mada, în Eveniment, Timp liber

25-26 iunie, Bucureşti

Ajunsă la cea de-a patra ediţie, Noaptea Institutelor Culturale propune, în 2010, din seara zilei de 25 până în dimineaţa zilei de 26 iunie, în jur de 70 de evenimente în 11 locuri din Bucureşti. Consumatorii de cultură la ceas târziu vor avea parte de filme, expoziţii (de fotografie sau instalaţie video), lansări de carte, concerte (muzică tradiţională, muzică clasică şi de club), pantomimă şi teatru, recitaluri de poezie, jocuri, concursuri, teste, surprize gastronomice şi bonusuri.

Noaptea Institutelor Culturale – ediţia 2010 este organizată de 13 centre şi institute culturale, dintre care 12 reunite sub egida EUNIC Bucureşti (British Council, Centrul Ceh, Centrul Cultural al Republicii Ungare, Forumul Cultural Austriac, Institutul Cervantes, Institutul Cultural Român, Fundaţia Culturală Greacă, Institutul Goethe, Institutul Francez, Institutul Italian de Cultură “Vito Grasso”, Institutul Polonez – coordonatorul ediţiei din 2010, Delegaţia Valonia-Bruxelles), cărora li se adaugă, în premieră, Centrul Cultural si de Informare al Ambasadei Ucrainei.

La Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38) sunt programate proiecţii de filme documentare realizate în cadrul Aristoteles Workshop, două reprezentaţii ale spectacolului de pantomimă România. Închis pentru inventar, un concert susţinut de Romanian Piano Trio – Alexandru Tomescu, Răzvan Suma şi Horia Mihail – în cadrul unei noi întâlniri din seria Restul e muzică…Comentând istoria muzicii clasice cu Dan Dediu şi invitaţii săi, o expoziţie de fotografie cu şi despre ICR, o lecţie demonstrativă de limba română pentru străini. Nu vor lipsi din program savorile culinare. În vizită la Institutul Cultural Român este anunţată Fundaţia Culturală Greacă, care va oferi un concert de muzică rebetiko.

Pentru deplasarea între cele 11 centre în care au loc evenimente, participanţii vor avea la dispoziţie o cursă specială RATB, care va circula în intervalul 23.00 – 04.00, precum şi 100 de biciclete oferite de Asociaţia Green Revolution, care vor putea fi închiriate gratuit din Parcul Herăstrău. Cei dornici să închirieze biciclete sunt rugaţi să trimită o solicitare, în avans, la adresa pr@culturapoloneza.ro.

Evenimentul este organizat cu sprijinul Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti, al Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB) şi al Asociaţiei Green Revolution.

Programul detaliat pe www.icr.ro/noaptea_institutelor_2010

Implică-te şi transmite mai departe:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks

Pe aceeaşi temă despre viaţa artistică...

  • “Drumul spre celebritate”, ediţia aII-a
    Sâmbătă, 15 Ianuarie 2011 , ora 11.00 Radio România Cultural şi Centrul Cultural “Palatele Brâncoveneşti” netezesc tinerilor artişti “Drumul spre celebritate” Debutază ediţia a II-a a Concursului “Drumul spre celebritate”. Sâmbătă 15 ianuarie 2011, de la ora
  • Colinde greceşti@Bucureşti
    Duminică, 19 Decembrie 2010 , ora 18.00 Asociaţia Culturală Româno-Elenă “Romiosini” și Fundaţia Culturală Greacă din Bucureşti organizează, cu sprijinul Ambasadei Republicii Elene la Bucureşti,  concertul de colinde tradiţionale greceşti  “COLINDELE ELINILOR/
  • Noaptea Albă a Galeriilor
    Noaptea de vineri, 11 iunie, incepand cu ora 19.00 si pana sambata la ora 04.00 publicul iubitor de arta este invitat sa petreaca Noaptea Alba a Galeriilor. Peste 40 de locatii vor fi organizate pentru
  • Salonul European de Bandă Desenată@Galeria 3/4 MNAC
    Toamna aceasta, la București, se numără benzile desenate: din 28 octombrie până pe 21 noiembrie, la Galeria ¾ – MNAC (în clădirea Teatrului Naţional) se desfășoară Salonul European de Bandă Desenată. Organizat sub egida EUNIC în România
  • Concerte bizantine cu Grupul “Stavropoleos” în librăriile bucureştene
    Grupul “Stavropoleos” va susţine, pe 10 şi 11 septembrie 2010, o serie de concerte de muzică bizantină în librăriile Cărtureşti-MTR, “Mihai Eminescu” şi Humanitas-Kretzulescu, potrivit Hotnews.ro. În preambulul recitalurilor va fi prezentat albumul Manuscrise bizantine în

Lasă o părere