Mario Vargas Llosa a primit premiul Nobel pentru literatură pe 2010

0

Publicat la 07 Oct 2010, de către mada, în Cărţi, Eveniment

Premiul Nobel pentru literatură pe 2010 a fost atribuit scriitorului peruan Mario Vargas Llosa informează agenţia MEDIAFAX preluând un comunicat al nobelprize.org.

Comitetul Nobel a decis să-i acorde premiul pentru literatură pe 2010 scriitorului peruan Mario Vargas Llosa, în vârstă de 74 de ani, pentru “cartografierea structurilor puterii, pentru descrierile sale pătrunzătoare care vorbesc despre rezistenţa individului, revolta şi eşecul său”, a anunţat, joi, la Stockholm, Academia suedeză.

Fișier:Mario Vargas Llosa.jpg

Mario Vargas Llosa s-a născut în 1936 la Arequipa (Peru) şi a copilărit în Bolivia împreună cu mama şi bunicii materni, închipuindu-şi că tatăl lui e mort şi că fusese un erou. În realitate, la cinci luni după căsătorie îşi părăsise soţia însărcinată şi avea să-şi revadă fiul abia zece ani mai târziu, când Mario s-a întors în Peru. Între 1950 şi 1952 urmează cursurile unei şcoli militare din Lima – experienţa descrisă în primul român, “Oraşul şi câinii” (1963).

În 1955, se căsătoreşte cu o mătuşă, provocând mare scandal în familie, şi divorţează de ea în 1964, pentru ca, un an mai târziu, să se căsătorească cu verişoara lui, Patricia. Între timp, lucrase în Franţa ca profesor de spaniolă şi ziarist. După o tinereţe în care se apropiase de comunism, ia distanţă faţă de Fidel Castro, ba chiar îl acuză pe Gabriel Garcia Marquez, odinioară prieten, de servilism. Călătoreşte, predă la universităţi din America şi Europa, devine scriitor celebru prin forţa epică, luciditatea şi ironia sa.

Literatura şi politica se exclud reciproc”, scrie Mario Vargas Llosa. “Scriitorul lucrează în singurătate, are nevoie de totală independenţă. Politicianul e total dependent, trebuie să facă tot felul de concesii, exact lucrul pe care scriitorul nu-l poate face”.

Scriitorul este tradus în limba română din 1970, iar editura Humanitas a inaugurat, în 2005, o serie de autor Llosa, care are, în prezent, peste 20 de titluri. Printre cele mai cunoscute cărţi ale lui Mario Vargas Llosa se numără: “Oraşul şi câinii”, “Conversaţie la catedrală”, “Casa Verde”, “Pantaleon şi vizitatoarele”, “Mătuşa Julia şi condeierul”, “Războiul sfârşitului lumii”, “Istoria lui Mayta”, “Cine l-a ucis pe Palomino Molero?”, “Povestaşul”, “Elogiu mamei vitrege”, “Lituma în Anzi”, “Peştele în apă”, “Caietele lui Don Rigoberto”,”Paradisul de după colţ”, “Rătăcirile fetei nesăbuite” etc.

Scriitorul a avut parte de faimă internaţională de la primul său roman, “Oraşul şi câinii”, publicat la începutul anilor ‘60. Volumul a fost tradus imediat în 20 de limbi, pentru ca apoi să fie ecranizat. Este momentul în care a început cariera literară spectaculoasă a scriitorului peruan care, trei decenii mai târziu, avea să candideze la preşedinţia ţării sale natale, Peru, pierzând însă în faţa lui Alberto Fujimori.

Scriitorul Mario Vargas Llosa a vizitat de două ori România, în 2005, când a fost invitat special al Festivalului “Zile şi Nopţi de Literatură” de la Neptun, şi în 1995, când a venit la Bucureşti pentru a-şi lansa volumul “Peştele în apă”. După prima sa vizită în România, celebrul scriitor a scris un articol într-un ziar din Spania despre vizita sa, în care vorbea, printre altele, despre intelectualii români ieşiţi din comunism.

Din 1993, Mario Vargas Llosa are cetăţenie spaniolă, obţinută la trei ani după înfrângerea în alegerile prezidenţiale din ţara sa natală, Peru. Llosa este căsătorit în prezent cu Patricia Llosa.

Sezonul premiilor Nobel pe 2010 a debutat luni, când cercetătorul britanic Robert Edwards a fost recompensat cu premiul pentru medicină, pentru descoperirile sale în domeniul fertilizării in vitro.

Marţi, cercetătorii de origine rusă Andre Geim şi Konstantin Novoselov au primit premiul Nobel pentru fizică pe 2010 pentru descoperirea grafenului, un material cu o structură bidimensională, obţinut din grafit.

Miercuri, cercetătorul american Richard F. H şi cercetătorii japonezi Ei-Ichi Negishi şi Akira Suzuki au fost recompensaţi cu premiul Nobel pentru chimie pe 2010 pentru cercetările lor din domeniul sintezei organice.

Premiul Nobel pentru pace – singurul atribuit de Norvegia, conform dorinţei exprimate de fondatorul prestigioaselor distincţii, Alfred Nobel – va fi anunţat vineri, 8 octombrie.

Premiul Nobel pentru economie va fi decernat luni, 11 octombrie.

Laureaţii vor primi câte o medalie din aur şi un premiu în valoare de 10 milioane de coroane suedeze (1,09 milioane de euro), care poate fi împărţit între cel mult trei câştigători pe fiecare categorie.

Premiile Nobel sunt decernate din 1901, cu excepţia celui pentru economie, instituit în 1968 de către Banca centrală din Suedia, cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la fondarea acestei instituţii. Premiile au fost create după moartea inginerului suedez Alfred Nobel, inventatorul dinamitei, conform voinţei sale din testament.

Implică-te şi transmite mai departe:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks

Pe aceeaşi temă despre viaţa artistică...

  • Vaclav Havel, laureat cu premiul “Kafka” pentru literatură
    Dramaturgul Vaclav Havel, fost disident şi fost preşedinte al Cehiei, a obţinut marţi, la Praga, premiul internaţional pentru literatură Franz Kafka, pentru eseurile şi piesele sale de teatru, informează MEDIAFAX. Un juriu internaţional, compus din nouă
  • Portrete Literare@ Institutul Spaniol Cervantes
    3 Nov.- 3 Dec.2010, Institutul Cervantes Bucureşti Expoziţia “Portrete literare” reprezintă o prima parte a proiectului fotografic “Clipe furate”, alcătuită din 34 de imagini alb-negru – portrete realizate lui Francisco Ayala, Jorge Luis Borges, Julio Cortázar
  • Michel Houellebecq, laureat al premiului Goncourt
    Scriitorul Michel Houellebecq a primit, luni, premiul Goncourt, cea mai prestigioasă dintre distincţiile literare franceze – pentru care a fost numit cu regularitate favorit în ultimii zece ani -, pentru romanul său “La carte et
  • Romanul “Walkiriile”de Paulo Coelho@Humnaitas
    Romanul “Walkiriile”, al scriitorului brazilian Paulo Coelho, a fost publicat zilele acestea  la Humanitas Fiction, informează Mediafax. Paulo Coelho, scriitorul brazilian care a vândut 115 milioane de exemplare ale cărţile sale (peste un milion doar în
  • Târg de vară Nemira@ Centrul vechi al Bucureştiului
    Editura Nemira a deschis un târg de carte în Centrul vechi al Capitalei, pe strada Lipscani nr. 26. În cei 50 metri pătraţi de expunere carte, Nemira îşi aşteaptă cititorii cu oferte speciale şi noutăţi

Lasă o părere