“Colivia”, de Adrian Sitaru – premiul pentru cel mai bun scurtmetraj @ Festivalul de la Varşovia

0

Publicat la 15 Oct 2010, de către mada, în Filme

Filmul “Colivia”, în regia lui Adrian Sitaru, a fost recompensat cu premiul pentru cel mai bun scurtmetraj în cadrul Festivalului Internaţional de la Varşovia (8 -17 octombrie), informează MEDIAFAX.

Juriul a decis să premieze pelicula lui Sitaru “pentru modul nemaipomenit şi nepretenţios în care a tratat subiectul. Pentru simplitatea realizării, dar şi pentru performanţa complexă a actorilor, care reuşesc să transpună persoane reale pe ecran”.

“Colivia” spune povestea unui copil care găseşte o pasăre bolnavă pe stradă şi o aduce acasă, pentru a o vindeca. Din distribuţie fac parte Clara Vodă şi Adrian Titieni.

Scurtmetrajul “Colivia” a primit premiul serviciului german de schimb academic (DAAD) la Berlinale Shorts, în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Berlin din acest an, şi premiul pentru cel mai bun scurtmetraj din secţiunea Zilele Filmului Românesc, la Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF).

În cadrul Festivalului de Film de la Varşovia, scurtmetrajele “The Order of Things”, de César Esteban Alenda şi José Esteban Alenda, şi “Autumn Man”, de Jonas Selberg Augustsén, au primit menţiuni speciale.

De asemenea, în competiţia dedicată scurtmetrajelor au rulat scurtmetrajele româneşti “Oxygen”, de Adina Pintilie, şi “Vive La Crise!”, de Alexei Gubenco.

Pe de altă parte, la Festivalul de la Varşovia rulează peliculele “Periferic”, de Bogdan George Apetri, în competiţia internaţională, şi “Eu când vreau să fluier, fluier”, de Florin Şerban, în secţiunea Competiţie 1-2.

Filmul “Aurora”, în regia lui Cristi Puiu, va fi prezentat în festival într-o proiecţie de gală.

Implică-te şi transmite mai departe:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks

Pe aceeaşi temă despre viaţa artistică...

Lasă o părere