Dacă dragoste nu e, nici …party nu e!

0

Posted on : 09-Feb-2010 | By : mada | In : Cinematograf, Cluburi, Filme, Muzică, Spectacol, Teatru

A început nebunia dragostei. Toată lumea amorezată fierbe în aşteptarea zilei în care iubirea poate îmbrăca forma unui cadou, fie el un inel, un buchet de flori,  sau, de ce nu, un bilet la teatru sau la film sau,poate, o seară de muzică barocă.

Pentru cei care vor să îmbine dragostea pentru artă cu cea pentru jumătatea perfectă, am pregătit câteva noi  sugestii:

Teatrul Masca organizează duminică, 14 februarie, începând cu ora 17:0 o petrecere a pălăriilor (Hat Party). Odată ajunşi, puteţi prinde alături de actori două lacăte în gardul teatrului, aruncând apoi cheile ca simbol al iubirii veşnice. “Când vor fi 20 000 de lacăte în gard, lumea întreagă va şti că locul adevăratei iubiri este colţul format de B-dul. Uverturii cu Str. Dealul Ţugulea, adică Teatrul Masca sau locul în care este permis orice gând, orice zâmbet, orice lacrimă”, promit cei de la Masca.

Apoi, la ora 17:30 începe concertul formaţiei “Viţa de vie”.

Intrarea e liberă.

Urmează, de la 18:30,  un recital de jazz în Ceainăria Masca,  iar de la 19:00 puteţi urmări “Cafeneaua”, regia Mihai Mălaimare, un spectacol despre şase declaraţii de dragoste sub clar de lună.

Movieplex (Plaza România), pe de altă parte, organizează în noaptea de sâmbătă 13 spre duminică 14 februarie un maraton de filme.

10 ore de filme noi la sfârşitul cărora cei care rezistă pot primi premii constând în invitaţii la la film, abonamente şi pupici din belşug.

Biletul costă 17,8 lei şi în baza lui ai acces nelimitat la filme.

Sau, de ce nu,de la ora 21:30, să ascultaţi un concert  “la catena d’amore” în compania Mariei Răducanu acompaniată de Maxim Belciug, în ArtJazz Club.

afis valentines 2010 curbe Dacă dragoste nu e, nici ...party nu e!

b24 artjazzclub 14februarie1 Dacă dragoste nu e, nici ...party nu e!

Filme româneşti la Berlinala 2010

0

Posted on : 09-Feb-2010 | By : mada | In : Festivaluri, Filme, Vedete

La ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin participă patru producţii ale regizorilor români. La evenimentul care va avea loc în perioada 11-21 februarie, România va fi prezentă în competiţia oficială şi în secţiunile „Forum“ şi „Scurtmetraj“.

Pentru competiţia oficială a fost selectat filmul “Eu când vreau să fluier, fluier”, cu care Florin Şerban îşi face debutul în lungmetraj. Pelicula, inspirată de piesa de teatru omonimă, semnată de Andreea Vălean, este o coproducţie româno-suedeză, având la bază un scenariu scris de Cătălin Miulescu şi Florin Şerban. Pentru rolul principal, producătorii l-au ales pe George Piştereanu, elev la Liceul “Dinu Lipatti”.

Rolul studentei la psihologie de care se îndrăgosteşte tânărul care aşteaptă eliberarea i-a revenit Adei Condeescu, studentă la UNATC.

Cei doi joacă alături de actori profesionişti, cum sunt Mihai Constantin şi Clara Vodă. Centrul Naţional al Cinematografiei din România este cofinanţator.

În competiţia oficială concurează 26 de pelicule din Germania, Austria, Turcia, Croaţia şi din alte ţări. Printre ele se numără şi cel mai recent film al lui Roman Polanski, “The Ghost Writer”, o coproducţie Franţa- Germania-Marea Britanie. „Portretul luptătorului la tinereţe” este tot un lungmetraj de debut, realizat de regizorul Constantin Popescu şi selectat pentru secţiunea “Forum”.

Aspirante la Ursul de Aur

La secţiunea dedicată scurtmetrajului, România este reprezentată de două producţii. Prima este “Colivia” lui Adrian Sitaru (regizorul apreciatului lungmetraj “Pescuit sportiv”), care participă pentru prima dată la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin. Filmul este construit pe următoarea situaţie: un copil, interpretat de Vlad Vodă, le aduce părinţilor (Clara Vodă şi Adrian Titieni), un porumbel rănit.

Dragoş Bucur este unul dintre cei mai apreciaţi actori români

Pelicula este produsă de 4 Proof Film, cu sprijinul CNC şi al unui coproducător din Olanda.

„Colivia” concurează pentru Ursul de Aur împreună cu “Derby”, scurtmetrajul lui Paul Negoescu, regizor care se află la a treia participare consecutivă la Berlinală. La ediţia anterioară a festivalului a fost prezent cu pelicula “Renovare”, selecţionată tot la secţiunea “scurtmetraj”.

„Derby” este o producţie independentă, al cărei scenariu este semnat de regizor. Rolurile principale le-au revenit actorilor Bogdan Vodă şi Clara Vodă, alături de care au jucat doi liceeni debutanţi.

Dragoş Bucur, la „Shooting Stars”

Actorul Dragoş Bucur a fost selectat să participe la programul “Shooting Stars” din cadrul Berlinalei, care îşi propune să prezinte cineaştilor şi presei tineri artişti care au fost remarcaţi. La ediţiile anterioare, România a fost reprezentată de Anamaria Marinca (2008) şi Maria Popistaşu (2007).

File:Berlinale2007.jpg

Drama romantică “Dear John” este noul lider al box office-ului american de weekend

0

Posted on : 09-Feb-2010 | By : mada | In : Cinematograf, Filme

Drama romantică “Dear John”, regizată de Lasse Hallström, este noul lider al box office-ului american de weekend, cu încasări de 32,4 milioane de dolari, detronând astfel filmul “Avatar”, după şapte săptămâni în care a ocupat primul loc potrivit Internet Movie DataBase .

Filmul “Dear John”, lansat vineri în cinematografele din SUA, este ecranizarea romanului omonim scris de Nicholas Sparks. Pelicula este o poveste de iubire care se desfăşoară în peisajul atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001. Pe baza romanelor lui Sparks au fost realizate de asemenea filmele “The Notebook” şi “A walk to remember”.

Pelicula lui James Cameron, cu nouă nominalizări la premiile Oscar, ocupă locul al doilea în box office, cu 23,6 milioane de dolari realizaţi din vânzarea de bilete. Următorul loc în box office este ocupat de thriller-ul “From Paris with Love”, regizat de Pierre Morel, cu John Travolta şi Jonathan Rhys Meyer în dsitribuţie, care a strâns 8,1 milioane de dolari din vânzarea de bilete.

“Dear John” va putea fi urmărit pe marile ecrane din România din 12 februarie.

Deşi a fost depăşit în SUA “Avatar” a rămas lider în restul lumii, cu încasări de 76 de milioane de dolari.

De la lansare pelicula a realizat încasări la nivel mondial de 2,21 miliarde de dolari (630 milioane de dolari în SUA şi 1,58 miliarde în restul lumii), informează NewsIn.

http://unwrappedphotos.com/wp-content/gallery/dear-john/channing-tatum-amanda-seyfried-dear-john-ctu.jpg

Nominalizările la premiile Oscar 2010

0

Posted on : 02-Feb-2010 | By : mada | In : Eveniment, Filme, Vedete

Marea cursă pentru Premiile Oscar a început oficial, dupa ce Academia Americană de film a publicat astăzi lista finală a nominalizărilor pentru Oscar 2010.

Iată lista finală a nominalizărilor pentru Gala Premiilor Oscar 2010.

Cel mai bun film

Avatar”
The Blind Side”
District 9″
An Education”
The Hurt Locker”
Inglouriuous Basterds”
Precious”
A Serious Man”
Up”
Up in the Air”

Cel mai bun regizor

Kathryn Bigelow, „ The Hurt Locker”
James Cameron, „ Avatar ”
Lee Daniels, „ Precious”
Jason Reitman, „ Up in the Air”
Quentin Tarantino, „ Inglourious Basterds”

Cel mai bun actor, în rol principal

Jeff Bridges, „ Crazy Heart”
George Clooney, „ Up in the Air”
Colin Firth, „ A Single Man”
Morgan Freeman, „ Invictus”
Jeremy Renner, „ The Hurt Locker”

Cea mai buna actriţă, în rol principal

Sandra Bullock, „ The Blind Side”
Helen Mirren, „ The Last Station”
Carey Mulligan, „ An Education”
Gabourey Sidibe, „ Precious”
Meryl Streep, „ Julie & Julia”

Cel mai bun actor, în rol secundar

Matt Damon, „ Invictus”
Woody Harrelson, „ The Messenger”
Christopher Plummer, „ The Last Station”
Stanley Tucci, „ The Lovely Bones”
Christoph Waltz, „ Inglourious Basterds”

Cea mai bună actriţă, în rol secundar

Penelope Cruz – „ Nine”
Vera Farmiga – „ Up in the Air”
Maggie Gyllenhaal – „ Crazy Heart”
Anna Kendrick – „ Up in the Air”
Mo’Nique – „ Precious”

Cel mai bun film de animaţie

Coraline”
Fantastic Mr Fox”
The Princess and the Frog”
The Secret of Kells”
Up”

Cel mai bun scenariu original

„The Hurt Locker” -  Mark Boal
Inglourious Basterds” – Quentin Tarantino
The Messenger” – Oren Moverman, Alessandro Camon
A Serious Man” – Joel Coen, Ethan Coen
Up: Bob Peterson” – Pete Docter

Cel mai bun scenariu adaptat

District 9″ – Neill Blomkamp, Terri Tatchell
An Education” – Nick Hornby
In the Loop” – Jesse Armstrong, Simon Blackwell, Armando Iannucci, Tony Roche
Precious: Based on the Novel Push by Sapphire” – Geoffrey Fletcher
„Up in the Air” – Jason Reitman, Sheldon Turner

Cel mai bun film străin

Ajami” (2009) – Scandar Copti, Yaron Shani(Israel)
Das weisse Band: Eine deutsche Kindergeschichte” (2009) – Michael Haneke(Germany)
„El secreto de sus ojos” (2009) – Juan José Campanella(Argentina)
Un prophète” (2009) – Jacques Audiard(France)
La teta asustada” (2009) – Claudia Llosa(Peru)

Cea mai bună imagine

Avatar” (2009) – Mauro Fiore
Das weisse Band – Eine deutsche Kindergeschichte” (2009) – Christian Berger
Harry Potter and the Half-Blood Prince” (2009) – Bruno Delbonnel
The Hurt Locker” (2008) – Barry Ackroyd
Inglourious Basterds” (2009) – Robert Richardson

Cel mai bun montaj

Avatar” (2009) – Stephen E. Rivkin, John Refoua, James Cameron
District 9″ (2009) – Julian Clarke
The Hurt Locker” (2008) – Bob Murawski, Chris Innis
Inglourious Basterds” (2009) – Sally Menke
Precious: Based on the Novel Push by Sapphire” (2009) – Joe Klotz

Cea mai bună scenografie

„Avatar” (2009) – Rick Carter, Robert Stromberg
The Imaginarium of Doctor Parnassus” (2009) – Anastasia Masaro
Nine” (2009) – John Myhre
Sherlock Holmes” (2009) – Sarah Greenwood
The Young Victoria” (2009) – Patrice Vermette

Cele mai bune costume

Bright Star” (2009) – Janet Patterson
Coco avant Chanel” (2009) – Catherine Leterrier
The Imaginarium of Doctor Parnassus” (2009) – Monique Prudhomme
Nine” (2009) – Colleen Atwood
The Young Victoria” (2009) – Sandy Powell

Cel mai bun machiaj

Il divo” (2008)
Star Trek” (2009)
„The Young Victoria” (2009)

Cele mai bune efecte speciale

Avatar” (2009)
District 9″ (2009)
Star Trek” (2009)

82nd Academy Awards Poster