Avanpremieră Transilvania Fest@Muzeul Satului

0

Posted on : 02-Iul-2010 | By : mada | In : Timp liber, Târguri

Bucureşti, 3 iulie

1033371 1 Avanpremieră Transilvania Fest@Muzeul Satului

Transilvania Fest, eveniment de promovare a regiunii Transilvania, se va desfăşura între 30 iulie şi 1 august 2010 la Biertan, lângă Sibiu. Festival de “cultură şi mâncare”, acesta promovează tradiţiile şi obiceiurile din regiunea Transilvania, dorind să contribuie la dezvoltarea comunitară, comercială şi turistică în această regiune şi, în mod specific, a localităţilor Biertan, Richiş şi Copşa Mare.

O avanpremieră a Festivalului va avea loc pe 3 iulie la Muzeul Satului din Bucureşti. Mici producători de alimente tradiţionale din zona Transilvaniei vor fi prezenţi la Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti din Bucureşti, începând cu ora 11.00, cu produse cum ar fi miere, produse apicole, turtă dulce, ţuică de prune, gem de măceşe, caşcaval uscat, afumături sau pâine de casă.

  • Program de vizitare a muzeului: sâmbătă: 09.00 – 19.00.

Intrare: adulţi: 6 lei, pensionari şi posesori de carduri Euro 26: 3 lei, elevi şi studenţi: 1,5 lei


Târgul ILoveHandmade @ Palatul Şuţu

0

Posted on : 29-Iun-2010 | By : mada | In : Târguri

Târgul I LoveHandmade

Când? 3-4 Iulie, orele 10.00 – 21.00

Unde? Muzeul Municipiului Bucureşti (vis-a-vis de Universitate şi TNB)

INTRAREA GRATUITĂ!

afis A6 copy 1024x738 Târgul ILoveHandmade @ Palatul Şuţu

Târgul Anticarilor pe 26 şi 27 iunie @ Parcul Carol

0

Posted on : 26-Iun-2010 | By : mada | In : Târguri

Târgul Anticarilor, organizat de Primăria Sectorului 4, se va desfăşura pe esplanada Fântânii Zodiac din faţa Parcului Carol şi va include un târg de specialitate şi o expoziţie de maşini de epocă.

Devenit un eveniment cu caracter permanent, datorită succesului ediţiilor precedente, târgul va fi deschis sâmbătă şi duminică în intervalul orar 8.00 – 20.00. Expozanţii produselor de gen din toată ţara sunt aşteptaţi pe esplanada din jurul Fântânii Zodiac, aici urmând a avea loc, totodată, o paradă şi o expoziţie a maşinilor de epocă.

La eveniment vor participa aproximativ 150 de anticari din Bucureşti, Piteşti, Piatra Neamţ, Cluj-Napoca, Timişoara, Braşov, Reşiţa şi Buzău.

Pe toată durata târgului, vizitatorii vor avea prilejul să admire antichităţi, precum piese de mobilier, costume, monede, ceasuri, cărţi, tablouri şi fotografii.

Târg de vară Nemira@ Centrul vechi al Bucureştiului

0

Posted on : 26-Iun-2010 | By : mada | In : Cărţi, Târguri

Editura Nemira a deschis un târg de carte în Centrul vechi al Capitalei, pe strada Lipscani nr. 26. În cei 50 metri pătraţi de expunere carte, Nemira îşi aşteaptă cititorii cu oferte speciale şi noutăţi editoriale variate: science fiction, fantasy, suspans, literatură clasică şi contemporană, ghiduri practice, cărţi pentru copii şi adolescenţi.

Nemira - Placerea lecturii

La Târgul de vară Nemira, editura vă aşteaptă cu peste 300 de titluri la 5, 10 şi 20 lei. Librăria din Centrul vechi al Capitalei va fi deschisă pe toată perioada verii, de miercuri până duminică, între orele 16.00 – 22.00.

Târgul de vară Nemira vă aşteaptă în fiecare week-end până seara târziu.

Nemira este prima editură care deschide un “târg de vară” în Centrul istoric al Bucureştiului, un loc care începe să renască după o lungă perioadă de timp.