Lecturi publice la ŞOSEA…

0

Posted on : 03-Dec-2009 | By : mada | In : Cluburi, Eveniment

09020530112009 machetapovestitoridecembrieobscult Lecturi  publice la ŞOSEA...

“Lecturile publice sunt, pretutindeni, forma cea mai directă de comunicare a scriitorilor cu publicul lor, unul din cele mai vii şi mai preţuite evenimente ale scenei culturale. Este evident astăzi că, dincolo de intimitatea cititului, iubitorii de literatură sau o mare parte a lor caută să-l cunoască, să-l audă, să-l simtă pe autor în relaţia cu propriul text.
Discuţiile dintre scriitor şi cititorii lui, purtate de fiecare dată după lectura unui fragment de roman sau a unei povestiri, sunt deseori mai incitante, mai autentice şi mai lămuritoare decât clasicele dezbateri critice.
Povestitorii de la Şosea este un proiect care îşi propune să aducă în faţa publicului MŢR, lună de lună, pe unii dintre cei mai apreciaţi scriitori români.

Vino la Clubul Ţăranului pentru a-i asculta citind şi pentru a-i întreba multe şi mărunte!

Marţi, 8 decembrie, la ora 19.00, la Povestitorii de la Şosea, vor citi scriitorii Matei Florian şi Filip Florian.
Moderator – Marius Chivu
Matei Florian s-a născut la 8 ianuarie 1979, în Bucureşti. Între 1998 şi 2007 a fost reporter şi, ulterior, redactor la revistele „Dilema veche” şi „Dilemateca”. Ca titular al rubricii Audio şi n-am cuvinte, a fost câştigătorul Galei jurnalismului cultural, ediţia 2008, la categoria critică muzicală.
Matei Florian a publicat, alături de fratele său Filip Florian, romanul Băiuţeii (Ed. Polirom, 2006), roman apărut deja în traducere în Polonia (Czarne) şi aflat în curs de publicare în Spania (Acantilado) şi Bulgaria (Plural Plus). De asemenea, a fost prezent cu pagini de proză în antologiile Povestiri erotice româneşti (Ed. Trei, 2007), Cartea cu bunici (Ed. Humanitas, 2008) şi Kortars roman irodalmi antologia (Nemzeti Tankonzvkiado Budapest, 2009).
Adevăratul său debut literar îl reprezintă romanul Şi Hams Şi Regretel (Ed. Polirom, 2009).
Matei Florian a beneficiat de o bursă de creaţie la Literarisches Colloquium Berlin (martie 2009) şi a susţinut lecturi publice la Viena, Leipzig, Berlin, Cracovia şi Varşovia.

Matei Florian1 Lecturi  publice la ŞOSEA...

Filip Florian s-a născut la 16 mai 1968, în Bucureşti. Romanul său de debut, Degete mici (Polirom, 2005), a fost premiat de revista „România literară”, de Uniunea Scriitorilor din România şi de U.N.P.R., situîndu-se ulterior, în ianuarie 2009, după apariţia în Germania, pe primul loc printre recomandările Der Spiegel, Perlentaucher şi Bayerischer Rundfunk. În 2006, împreună cu fratele său Matei Florian, a publicat romanul Băiuţeii (Polirom). În 2008, a apărut Zilele regelui (Polirom), roman distins cu premiul Manuscriptum (al Muzeului Literaturii Române), ales Cartea anului la Colocviile romanului românesc contemporan şi inclus, pe poziţia a treia, în topul celor mai bune cărţi de literatură străină din Ungaria, în 2009.
Cărţile lui au fost traduse sau sunt în curs de traducere în S.U.A (Houghton Mifflin Harcourt), Germania (Suhrkamp), Italia (Fazi Editore), Spania (Acantilado), Ungaria (Magveto), Polonia (Czarne), Slovenia (Didakta), Slovacia (Kalligram) şi Bulgaria (Plural Plus). Fragmente din proza sa au fost incluse în reviste şi antologii precum „Literatura na Świecie” (Varşovia, 2008), “Sprache im Technischen Zeitalter – Spritz” (Berlin, 2009), „Kortars roman irodalmi antologia” (Nemzeti Tankonyvkiado, Budapesta, 2009) şi “Jazzzeit” (Viena, 2009).
Filip Florian a susţinut lecturi publice la Berlin, Bonn, Frankfurt, Hamburg, Leipzig, Viena, Krems, Istanbul, Bratislava, Budapesta, Pecs, Cracovia, Varşovia, Torino, Veneţia, Bologna, Stockholm şi New York.

Filip%20Florian Lecturi  publice la ŞOSEA...

Sponsori: Exclusiv Import – Export, Centrul de Carte Germană Bucureşti”

Mai multe informaţii:

www.muzeultaranuluiroman.ro

Duminica, rezervată comediei

0

Posted on : 27-Nov-2009 | By : mada | In : Cluburi, Spectacol

Duminică, 29 Noiembrie,ora 20

Club Maya, Bucureşti,

Calea Moşilor, nr 138. Rezervări la 0769778644.Intrare liberă.

Rezervaţi-vă duminica seara pentru entertainment-ul autohton într-un cadru relaxant, în clubul Maya.

p0 jpg 21c0b91f229ca564303c007b4710a741 Duminica, rezervată comediei

Live Sounds @ Plach

0

Posted on : 25-Nov-2009 | By : mada | In : Cluburi, Muzică

Duminica, 29 Noiembrie, ora21:00

Plach,B-dul Dacia 153-155,

Recital al studentilor la Conservator

Relaxează-te, lasă-te pătruns şi învaţă să te bucuri pur şi simplu de “cruditatea” sunetelor live.

Monodramele lui Janusz Stolarski@La Scena

0

Posted on : 23-Nov-2009 | By : mada | In : Cluburi, Spectacol

Vineri, 27Nov şi  Sâmbătă, 28Nov, ora 19:30

LA SCENA,Calea Călăraşilor 55, sector 3

Reputatul actor Janusz Stolarski va apărea în faţa publicului bucureştean în trei ipostaze: cea a unui artist din show-businessul american în Răzbunarea Pantofiorilor Roşii de Philip-Dimitri Galas, cea a filozofului Friedrich Nietzsche, un personaj atins de geniu, dar şi de nebunie în Ecce homo, o adaptare a textului gânditorului german, şi cea a unui individ văzut ca simbol a societăţii, care prin intermediul muzicii îşi povesteşte destinul în KOD-inspiraţii.

Janusz Stolarski a absolvit Academia de Teatru din Cracovia, colaborând de-a lungul timpului cu teatre poloneze de prestigiu precum Teatrul Polski, Teatrul Ósmego Dnia, Teatrul Usta-Usta şi Teatrul Polonez de Dans din Poznań, Teatrul de Stat din Kielce, Teatrul STU din Cracovia.

Din 2006 este angajat al Teatrului Studio din Varşovia.Spectacolele sale au fost distinse cu premii importante la mari festivaluri naţionale şi internaţionale de teatru. Printre cele mai recente premii acordate în 2009 se numără Grand Prix la cea de-a XI- ediţie a Festivalului Internaţional de Monodrame din Bitolia, Macedonia, Premiul Publicului la Festivalul Internaţional de Monodrame ale Statelor Baltice MONOBALTJA din Kovno, Lituania, ambele pentru spectacolul Ecce homo.

  • Preţ bilet :15lei, 10lei pentru studenţi

123   1 Monodramele lui Janusz Stolarski@La Scena

moz screenshot 5 Monodramele lui Janusz Stolarski@La Scena