Campionii din box office-ul mondial: filmele cu cele mai mari încasări în 2010

0

Publicat la 28 Dec 2010, de către mada, în Filme

La final de an, în plină perioadă de bilanţuri,  site-ul  filmreporter.ro stabileşte un top 10 al filmelor cu cele  mai mari încasări   din 2010:

Cinci animaţii (dacă bifăm în această categorie şi Alice în Ţara Minunilor, un hibrid de animaţie şi live-action) în topul 10 al filmelor care au adunat cei mai mulţi bani în 2010 nu poate fi o întâmplare: fie copiii au preluat frâiele planetei, fie nevoia de fantezie a crescut direct proporţional cu criza economică. O a treia explicaţie ar fi 3D-ul, mai mult de jumătate dintre campionii din 2010 având şi o variantă stereoscopică.

Anul e dominat de cel de-al treilea episod din franciza Pixar, Toy Story 3, care a strâns 1,1 miliarde de dolari pe plan mondial, potrivit „The Hollywood Reporter”. Deşi a fost lansat la zece ani de la precedentul, filmul a făcut turul cinematografelor însoţit de notorietatea şi premiile obţinute de primele două producţii. Clasamentul se referă doar la filmele lansate după 1 ianuarie 2010, Avatar fiind luat în considerare pe 2009, deşi a făcut cei mai mulţi bani în 2010.

toystory3poster

Tim Burton a avut priză la public cu Alice în Ţara Minunilor, o adaptare atât de aşteptată – deşi nici pe departe atât de reuşită – încât a adus în contul Disney aproximativ un miliard de dolari. În România, filmul s-ar situa pe primul loc după numărul de spectatori (peste 200 000) dacă am ignora Avatarul, care a avut de patru ori mai mulţi.

http://movie-zones.com/wp-content/uploads/2010/09/Watch-Alice-in-Wonderland-2010-Streaming-Free-Online.jpg

Labirintul lui Christopher Nolan, Inception, a fost prizat de milioane de spectatori, care au plătit bilete în valoare de 825 de milioane de dolari. Cu toate că a avut doar câteva săptămâni la dispoziţie, Harry Potter şi Talismanele Morţii: Partea I (lansat în noiembrie) a venit puternic din urmă şi contabilizează deja 824,1 milioane de dolari.

O altă animaţie – şi o altă franciză – vine pe locul cinci. Finalul lui Shrek a numărat la finalul anului 693,5 milioane de dolari.

Top 10 box office

  1. Toy Story 3 – 1,1 miliarde de dolari
  2. Alice în Ţara Minunilor – 1 miliard de dolari
  3. Inception – 825, 4 milioane de dolari
  4. Harry Potter şi Talismanele Morţii – 824,1 milioane
  5. Shrek: Forever After – 739,8 milioane
  6. Saga Amurg: Eclipsa – 693,5 milioane
  7. Iron Man2 – 585, 2 milioane
  8. Despicable Me – 539, 9 milioane
  9. How To Train Your Dragon – 494,9 milioane
  10. Clash of the Titans – 493, 2 milioane
Implică-te şi transmite mai departe:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks

Pe aceeaşi temă despre viaţa artistică...

Lasă o părere