Film la Bollywood despre Iisus

0

Posted on : 05-Sep-2010 | By : Mădălina | In : Filme

Veteranul regizor indian Singeetham Srinivasa Rao vrea să realizeze primul film din istoria Bollywoodului despre viaţa lui Iisus, informează HindustanTimes.

Regizorul a dezvăluit că pelicula se va concentra pe copilăria lui Iisus, spre deosebire de majoritatea celorlalte, ce se axează pe maturitatea acestuia. Potrivit specialiştilor, acesta este primul film din istoria de 79 de ani a industriei de cinema indiene care are ca temă viaţa lui Iisus.

O altă premieră pentru acest film este faptul că toate personajele vor fi interpretate de copii cu vârste între 10 şi 14 ani. Vor fi şi două roluri jucate de adulţi,        un bărbat -         starul          bollywoodian Pawan Kalyan (care va fi şi naratorul poveştii) - şi o femeie

al cărei nume va fi dezvăluit ulterior. Filmul, cu o durată de 195 mi­nute, va avea versiuni în engleză, hindi, malayalam şi telugu.

Pelicula urmează să fie turnată în Israel şi în India. Producătorul aşteaptă mai multe aprobări pentru a filma la Betleem şi Ierihon. Filmările peliculei, al cărei buget este estimat la 30 milioane de dolari, vor începe în octombrie, lungmetrajul urmând să fie lansat în 2011.

„Lebăda neagră“ sau drumul către Oscar al lui Natalie Portman

0

Posted on : 04-Sep-2010 | By : Mădălina | In : Festivaluri, Filme, Vedete

Cea de-a 67-a ediţie a celui mai vechi festival de film din lume, Mostra de la Veneţia, a debutat în triumf miercuri seară, prin proiecţia, în Sala Grande a Palazzo del Cinema, a peliculei alese pentru deschiderea oficială: „Lebăda neagră / Black Swan”, thriller psiho-sexual plasat în lumea baletului şi regizat de un favorit al festivalului, Darren Aronofsky. Starurile din „Black Swan”, Natalie Portman şi Vincent Cassel, alături de regizorul peliculei, au împărţit, înainte de proiecţie, onorurile covorului roşu cu actualul preşedinte al juriului, cineastul american Quentin Tarantino.

Aronofsky se întoarce la Veneţia doi ani după ce a primit distincţia supremă, Leul de Aur, pentru filmul „The Wrestler / Luptătorul”, unde oferea posibilitatea unui formidabil comeback pentru Mickey Rourke, dar puţini se aşteptau la primirea delirantă făcută, după proiecţie, „Lebedei” sale. „Un film perfect, care mixează «Pantofiorii roşii» cu «Antichrist», via Cronenberg”, se extazia criticul Rob Beames, de la „Obsessed with Film”. Specialistul nu mai contenea cu elogiile, după conferinţa de presă a thriller-ului cu balerine: „Cel mai bun film pe care l-am văzut anul ăsta. M-a lăsat devastat, excitat, tensionat şi secătuit emoţional. Tarantino este un prost dacă nu-i dă Leul de Aur. Aronofsky a reuşit prima sa capodoperă şi Portman trebuie să fie favorită la Oscar“.

http://www.xarj.net/wp-content/uploads/2008/05/natalie-portman01.jpg

Surprinzător, pentru că mai toate filmele lui Aronofsky au fost primite cu elogii similare: „Pi”, „Requiem for A Dream”, „The Wrestler”. În opinia cineastului, filmul despre balet este complementar lui „The Wrestler”, în ciuda disciplinelor foarte diferite tratate. „Cu cât am studiat mai mult baletul, am început să observ toate aceste similarităţi cu lumea wrestlingului”, a spus Aronofsky miercuri, în conferinţa de presă. „Amândouă disciplinele au performeri care-şi folosesc trupurile într-un mod extrem de intens”. Întunecat, plasat în mediul acerb concurenţial al baletului newyorkez, filmul arată pe ecran ambiţie nemiloasă, consum de droguri, auto-mutilare şi sex lesbian, conform prestigioasei publicaţii „Variety”.

Prima serie de aplauze a serii a aparţinut preşedintelui italian, dar cele mai lungi ovaţii, în picioare, au debutat pe măsură ce rula genericul final al proiecţiei de gală, transformând „Lebăda...” într-unul dintre cele mai puternice filme de deschidere la Veneţia din istoria recentă.

“Mar Nero” @Bucureşti

0

Posted on : 31-Aug-2010 | By : Mădălina | In : Cinematograf, Filme

Proiecţia de gală a filmului Mar Nero va avea loc pe 16 septembrie, la cinematograful Studio din Bucureşti, iar din 17 septembrie va rula în cinematografe din toată ţara.

Impresionanta poveste de prietenie dintre dintre o tânără româncă venită în Italia să lucreze şi bătrâna de care are grijă, redată în lungmetrajul „Mar Nero”, va putea fi urmărită, din 17 septembrie, în cinematografele din România.

Filmul, o coproducţie Italia-Franţa-România, în regia lui Federico Bondi, prezintă coexistenţa forţată a două femei aparent diferite, a căror relaţie se transformă cu fiecare zi care trece în prietenie sinceră şi solidaritate.Dorinţa Angelei (Dorotheea Petre) de a-şi clădi o viaţă mai bună reuşeşte să îi insufle Gemmei (Ilaria Occhini), până atunci o femeie înăsprită de singurătate şi bătrâneţe, voinţa de a-şi trăi ultimele zile cu toate emoţiile pe care viaţa i le mai are de oferit. Însă, un eveniment neaşteptat umbreşte liniştita viaţă pe care cele două o împart în cartierul de la marginea Florenţei, iar Angela şi Gemma se hotărăsc să pornească într-o călătorie, fiecare în căutarea propriul adevăr.

Plecând de la povestea Angelei, blogul oficial al filmului (marnero.wordpress.com) îşi propune să continue demersul regizorului de a prezenta poveşti frumoase de viaţă. Campania „Din Italia, cu prietenie” vrea să descopere poveştile de prietenie ale românilor plecaţi în Italia să lucreze şi îi invită pe toţi cei care doresc să împărtăşească cu cei de acasă din experienţa lor.

Lungmetrajul le are în rolurile principale pe Ilaria Occhini, doamna teatrului italian, şi pe Dorotheea Petre. Din distribuţie mai fac parte  Maia Morgenstern, Vlad Ivanov, regretatul actor Corso Salani şi Theodor Danetti.

Lungmetrajul de debut al regizorului Federico Bondi este o producţie Film Kairos şi Rai Cinema (Italia), în coproducţie cu Hi Film (România) şi Manigolda Film (Franţa) realizată cu sprijinul Mediateca Toscana Film Commission, Centrul Naţional al Cinematografiei România, Programul MEDIA al UE, şi cu participarea Societăţii Române de Televiziune şi City Cinema Management. Pelicula a fost filmată în două zone  superbe - Florenţa şi Delta Dunării.

S-a dat startul înscrierilor în cadrul BITFF 2010

0

Posted on : 30-Aug-2010 | By : Mădălina | In : Festivaluri, Filme, Târguri

BITFF 2010 (Festivalul de Film de Turism Bucureşti) este prima ediţie a unui festival, care îşi doreşte să devină unul din cele mai importante festivaluri de film de turism din Europa şi din lume. Un factor important în realizarea acestui obiectiv este asocierea festivalului cu cel mai mare târg de turism din ţara noastră, desfăşurat în aceeaşi perioadă la Palatul Parlamentului din Bucureşti, în perioada 7-10 octombrie 2010. Atât Târgul Internaţional de Turism “Winter Holiday” cât şi BITFF sunt susţinute de ANAT.
Festivalul de Film de Turism Bucureşti 2010 deschide sesiunea de înscrieri în cadrul competiţiilor:

A. Concursul Naţional de Film de Turism,

B. Concursul Internaţional de Film de Turism,

C. Concursul de Fotografie “Visit my city!”
Premiile vor fi împărţite pe mai multe categorii, în funcţie de filmele primite. Fiecare categorie va fi premiată cu un trofeu şi 2 menţiuni de onoare.

BITFF-CALL-FOR-ENTRIES-POSTER-498x704 S-a dat startul înscrierilor în cadrul BITFF 2010