DiversBucureşti

Cel mai recent film al Juliei Roberts, “Eat. Pray. Love.”, i-a enervat la culme pe oficialii Bisericii Catolice, care consideră că scenariul şi actriţa sfidează religia catolică.

Inuman, genial, misogin, zguduitor. Doar câteva dintre apelativele care i s-au adus celui mai controversat film care a participat vreodată la Festivalul de la Cannes. Pelicula ajunge pe marile ecrane din România pe 26 martie.

Catalogat de publicaţia The Sunday Telegraph drept “cel mai şocant film din istoria Festivalului de la Cannes”, “Anticristul” a stârnit reacţii extreme în rândul criticii şi al publicului, fiind puternic apreciat sau dimpotrivă, aspru criticat. Von Trier a mărturisit, în mai multe interviuri, că a început să lucreze la “Anticrist” înainte de a se reface după o depresie foarte puternică.

Publicaţia The Telegraph titra, anul trecut, ulterior premierei de la Festivalul de Film de la Cannes: “Pelicula lui Von Trier este genială şi de aceea trebuie să o vedeţi”, în timp ce The Guardian descria revenirea regizorului pe marile ecrane ca fiind “inumană”.

Filmul spune povestea unui cuplu îndurerat care se retrage la o cabană, după moartea singurului copil. Acolo, însă, lucrurile se vor înrăutăţi.”Antichrist” a primit un anti-premiu din partea juriului ecumenic de la Cannes, pentru misoginism.

Filmul a mai fost distins în 2009 cu premiul pentru cea mai bună actriţă (Charlotte Gainsbourg), tot pe Croazetă, precum şi cu trofeul Academiei Europene de Film pentru cea mai bună imagine (Anthony Dod Mantle).

Filmul a putut fi vizionat şi la cea de-a opta ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, în vara anului trecut.

Personalităţile culturale ale ţării, de la Călinescu şi Noica până la Liiceanu şi Pleşu, sunt atacate virulent de Adrian Marino. Volumul de memorii al regretatului cărturar Adrian Marino, „Viaţa unui om singur”, care va apărea la începutul lunii martie la Editura Polirom, va fi considerat, probabil, o dovadă de laşitate, o ipocrizie sau, dimpotrivă, una de curaj, dar cu siguranţă pune pe jar lumea noastră literară. Autorul critică „odiosul mediu literar” şi atacă virulent miturile noastre culturale.

Autobiografie îndelung aşteptată, care se opreşte la anul 1999, volumul apare, conform dorinţei autorului, la cinci ani de la moartea sa (19 martie 2005, Cluj-Napoca).

Captivează prin valoarea culturală a mărturiei, deşi dărâmă, pe un ton extrem de caustic şi de virulent, majoritatea personalităţilor noastre culturale, de la George Călinescu, căruia i-a fost asistent la Iaşi, la Constantin Noica, Mircea Eliade, Emil Cioran, ajungând la „triada culturală de astăzi”, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, H.-R. Patapievici.

Manuscrisul care apare acum la Polirom a fost îngrijit de soţia sa, Lidia Bote-Marino, şi face parte din fondul „Adrian Marino” al Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” din Cluj, oraş în care scriitorul şi-a petrecut ultimii ani din viaţă.

Detalii  în articolul semnat de Simona Chiţan în Evenimentul zilei.

Pelicula deja premiată la Gala Globurilor de Aur, “Avatar”, continuă să suscite interes şi controverse în rândul iubitorilor de film şi nu numai.

Temutul critic de film, Armond White, scrie în New York Press din 15 decembrie 2009: „Avatar este cel mai siropos film făcut vreodată despre necesitatea ca omul alb să-şi piardă identitatea şi să-şi ispăşească vina rasială, politică, sexuală şi istorică. Superficialul film de serie B al lui Cameron are pretenţia de simbolism filozofic. Povestea lui (…) este în esenţă un desen animat sentimental, cu un mesaj pacifist şi naturalist. Avatar condamnă jaful şi ruinarea unei planete metaforice, de către umanitate, ca şi distrugerea modului de viaţă al băştinaşilor. Cameron denunţă – pentru că e la modă – chiar acel sistem economic şi militar care a făcut posibilă extravaganţa tehnologică a filmului său. Este ca şi cînd ai condamna NASA – dar în acelaşi timp să te bucuri de o călătorie de explorare pe Marte“.

Pe de altă parte, controversatul film şi-a făcut în scurtă vreme o mulţime de fani: oameni care îl ştiu deja în detaliu şi discută între ei, pe Internet sau direct. Un fenomen ciudat este instalarea depresiei şi chiar a gîndurilor sinucigaşe: fanii urăsc lumea concretă şi vor să trăiască pe Pandora, planeta creaturilor albastre, nepîngărită de civilizaţia omenească. CNN relatează, pe 12 ianuarie: „Spectacolul captivant al lui James Cameron pare să fie un pic prea real pentru unii fani, care afirmă că au trecut prin depresie şi gînduri sinucigaşe după ce au văzut filmul, fiindcă tînjesc după frumuseţea lumii extraterestre de pe Pandora.

Pe site-ul Avatar Forums, un subiect de discuţii cu titlul «Cum să faci faţă depresiei la gîndul că Pandora este intangibilă» a primit mai mult de 1000 de replici de la oameni care treceau prin etape depresive şi de la alţi fani ai filmului care încercau să îi ajute. Un user pe nume Mike scrie pe site-ul Naviblue, pentru admiratori ai peliculei, că s-a gîndit la sinucidere: «De cînd am mers să văd Avatar, mă simt trist. Să vezi lumea minunată de pe Pandora şi poporul Navi… Vreau să fiu unul dintre ei. Mă gîndesc tot timpul la ce se întîmplă în film, la toate emoţiile pe care le-am trăit. Cîteodată îmi trece prin cap să mă sinucid, poate aşa o să mă reîncarnez într-o lume care seamănă cu aceea…» Alţi fani au exprimat sentimente de dezgust faţă de rasa umană şi dezamăgire în faţa realităţii“.

Dezbaterile despre  “Avatar” primesc  zilnic  file noi, pro sau contra, aşa cum cresc şi încasările peliculei, căci James Cameron îşi face o concurenţă serioasă la precedentul record financiar, “Titanic”.