Conferinţele MNLR, Oct-Nov.

0

Posted on : 21-Oct-2010 | By : mada | In : Conferinţe, Program

Joi, 28 Octombrie 2010 , ora 9.52

MUZEUL NAŢIONAL AL LITERATURII ROMÂNE vă invită la :

Conferinţele Muzeului Naţional al Literaturii Române

Joi, 28 octombrie, ora 17.00
Transdisciplinaritate – Ştiinţă, Spiritualitate, SocietateBasarab Nicolescu

Prezintă: Ioan Buduca.

Vineri, 29 octombrie, ora 17.00
Gellu Naum în gros-planDavid Esrig.

Prezintă: Doru Mareş.

Joi, 18 noiembrie, ora 17.00

„Junimea” ca paradigmă culturalăSolomon Marcus

Marţi, 23 noiembrie, ora 17.00

Motivaţiile scriiturii dramatice: misterele cotidianuluiMatei Vişniec

Vernisaj: Expoziţie de afişe de teatru.

Lansare: Matei Vişniec, Oraşul cu un singur locuitor, MNLR, 2010

Prezintă: Ioan Cristescu.

Evenimentele vor avea loc în Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române ( Bdul. Dacia nr. 12.)


Festivalul Artelor Bucureşti, ediţia aII-a

0

Posted on : 07-Oct-2010 | By : mada | In : Conferinţe, Festivaluri, Muzică, Spectacol

10 – 15 Octombrie 2010, Bucureşti

Festivalul Artelor Bucureşti, manifestare organizată de Asociaţia Culturală Maria Domina, îşi deschide porţile pe 10 octombrie. Începând cu aceas­tă dată, sub „bagheta” maestrului Radu Beligan, preşedinte onorific al festivalului, scenele culturale ale Capitalei vor găzdui timp de cinci zile spectacole de teatru, mu­zică clasică, balet, recitaluri instrumentale, lansări de carte, proiecţii de filme, confe­rinţe etc.

http://www.iconcert.ro/wp-content/uploads/2010/05/Festivalul-Artelor-2010.jpg

Această a doua ediţie se bucură de participarea unor mari de actori români: Radu Beligan, Tudor Gheorghe, Ion Cara­mi­tru, Dan Puric, Felicia Filip, Maia Morgenstern, dar şi de evenimente inedite precum relansarea revistei „Moftul Ro­mân” sau lansarea volumului biografic „În umbra menestrelului”, al lui Tudor Gheorghe.

Deschiderea festivalului, pe 10 octombrie, va aduce pe scena Sălii Palatului un apreciat muzician interna­ţional, Lothar Hansen, ce va susţine un „Tango sinfonico” la bandeon.

Luni, în aceeaşi sală, Ştefan Iordache va reveni pentru scurt timp printre noi prin intermediul proiecţiilor unor filme regizate de Şerban Marinescu, dintre care amintim „Cel mai iubit dintre pământeni”.

memorial stefan Festivalul Artelor Bucureşti, ediţia aII a

Pe 12 octombrie, la Palatul Naţional al Copiilor, Ion Caramitru va susţine o conferinţă despre „Limitele aşteptării”, pentru ca în aceeaşi zi, dar la Sala Palatului, Tudor Gheorghe, aflându-se printre „Cavalerii felinarelor târzii”, să ne transporte în atmosfera Bucureştiului de altă dată, printre acordurile lui Zavaidoc şi Moscopol.

Tot la Sala Pala­tului, miercuri, 13, spectacolul „Balade din Carpaţi” îi aduce pe scenă pe Felicia Filip, Orchestra Arkadia, Corul Amadeus şi tru­pa K1. Amatorii de teatru pot alege între „Livada de vişini”, la TNB, şi Dan Puric în „Vis”, la Palatul Naţional al Copiilor, ambele miercuri, 13 octombrie. Festivalul se încheie joi, 14, cu „Tragedia lui Carmen”, (foto) la TNB, oferind bucureştenilor o săptămână plină de evenimente culturale.

Biletele pentru spectacolele din cadrul acestei ediţii au fost puse deja în vânzare şi sunt disponibile în reţeaua Vreau Bilet, et. 2, Unirea Shopping Center şi Carrefour Feeria, Băneasa Shopping City, Sala Palatului, Palatul Naţional al Copiilor, Teatrul Naţional şi online pe www.vreaubilet.ro.

Oana Pellea şi Cătălin Ştefănescu, la conferinţele TEDx de la Bucureşti

0

Posted on : 04-Oct-2010 | By : mada | In : Conferinţe, Eveniment, Vedete

15 Octombrie 2010, Bucureşti, TEDx

Actriţa Oana Pellea şi vedeta de televiziune Cătălin Ştefănescu se numără printre cele 12 personalităţi, din România şi străinătate, care îşi vor expune ideile în cadrul conferinţelor TEDx, care vor avea loc la Bucureşti, pe 15 octombrie, informează site-ul evenimentului.

http://blog.cinefan.ro/wp-content/uploads/gopo_oanapellea.jpg

Conferinţele TEDx sunt un eveniment anual în care personalităţi din diverse domenii îşi prezintă experienţa unor persoane interesate să obţină succes.

În afară de Oana Pellea şi Cătălin Ştefănescu, vor mai susţine discursuri în cadrul conferinţelor TEDx:

  • Adrian Stoica, cercetător la NASA,
  • Ralua Ioana Van Staden, care a obţinut, anul acesta, la Salonul de Invenţii de la Geneva, marele premiu, pentru un dispozitiv care detectează cancerul la nivel molecular,
  • Andrei Roşu, protagonistul unui maraton la Polul Nord,
  • omul de ştiinţă Adrian Bejan,
  • Magnus Scheving, creatorul unuia dintre cele mai celebre seriale de televiziune pentru copii, “Lazy Town”, şi
  • Nik Halik, primul astronaut civil atestat din Australia,
  • Eric Weiner, corespondent National Public Radio (NPR),
  • designerul Mihai Panaitescu,
  • Arnoud Raskin, creatorul unei şcoli mobile pentru copiii fără adăpost din diferite ţări ale lumii, şi
  • Roland Hermann, care a ales să practice meseria de dentist în ţări precum Brazilia, Nepal, Rwanda sau Ciad, unde comunităţile au nevoie de experienţa sa.

Evenimentul, care se va desfăşura la Bucureşti, pe durata unei zile întregi, include discursurile de câte 18 minute ale vorbitorilor, live sau prin internet, dar şi evenimente conexe, precum mini-spectacole sau demonstraţii.

Romanian PR Week,ediţia a opta

0

Posted on : 03-Oct-2010 | By : mada | In : Conferinţe, Eveniment

5 – 7 octombrie, Palatul Parlamentului

În perioada 5 – 7 Octombrie se va desfăşura la Palatul Parlamentului cea de-a opta ediţie Romanian PR Week.

Evenimentul reuneşte Congresul Internaţional PR Week, PR Award Gala Night şi un training tematic de o zi.

Actuala ediţie propune un mesaj simplu susţinut de voci care au un cuvânt de spus în comunicarea de afaceri: Strategia şi evaluarea sunt motoarele performanţei. Pentru a fi credibile şi eficiente, programele de comunicare trebuie născute din strategiile de afaceri. Măsura performanţei este dată de evaluare. Gândite în afara strategiilor de afaceri, nereflectate în practici şi acţiuni constante, nesupuse testului evaluării, programele de comunicare se dovedesc lipsite de credibilitate şi de efecte pe termen lung.

5 invitaţi internaţionali, 5 manageri şi 14 practicieni români de Relaţii Publice vor participa la dezbaterile Romanian PR Week. Lucrările congresului vor beneficia şi de expertiza unor profesionişti internaţionali de top precum: Peter Debreceny (SUA), Chaiman US Institute for Public Relations; Nick Andrews (Belgia), Vice-Preşedinte Fleishman-Hillard Bruxelles; Dr. Karsten Ehms (Germania), Corporate Technology Siemens AG; Tony Meehan (Marea Britanie), Preşedintele TMA Communications şi fost director al competiţiei internaţionale IPRA Golden World Award şi Thomas Achelis (Germania), Preşedintele Forum for International Communications.

Teme inedite precum Managementul reputaţiei online, Management şi comunicare în afaceri, Evaluarea în PR: repere, tendinţe şi provocări, antropologie digitală, Predicţii privind impactul reţelelor sociale asupra practicii de relaţii publice, Instrumente de evaluare în comunicarea internă, Cei mai importaţi indicatori în social media şi măsurarea acestora, Evaluarea impactului activităţii de PR într-un program de CSR etc sunt abordate în cadrul congresului PR Week de nume sonore ale PR-ului autohton şi internaţional.

Evenimentul festiv PR Award Gala Night va avea loc în seara zilei de 6 Octombrie. La cea de-a opta ediţie a competiţiei Romanian PR Award au fost înscrise 110 proiecte în cadrul celor 9 categorii de concurs.      Cover Flyer Romanian PR Week,ediţia a opta

Romanian PR Week se încheie în data de 7 octombrie cu training-ul tematic “Strategic Planning of PR Campaigns”, susţinut de Thomas Achelis, preşedintele Forum for International Communications.