Conferinţa „Bebe Sănătos”, ediţia a III-a

0

Posted on : 01-Iul-2010 | By : mada | In : Conferinţe, Copii

„Bebe Sănătos” este o conferinţă interactivă, locul de întâlnire al unora dintre cei mai renumiţi medici ginecologi, pediatri, nutriţionişti, psihologi, avocaţi etc. cu părinţi şi/sau viitori părinţi dornici să se informeze cu privire la cele mai bune metode de creştere şi îngrijire a copiilor în primii trei ani de viaţă. Conferinţa „Bebe Sănătos” este un concept inovator: este primul eveniment de acest gen organizat în România; pentru prima dată, părinţii şi viitorii părinţi pot adresa întrebări direct specialiştilor, cu privire la problemele cu care se confruntă în calitate de părinţi, într-o singură zi, într-un cadru organizat.

Inscriere

„Bebe Sănătos” este un eveniment de informare medicală, care creează un spaţiu de discuţii deschise şi un suport de comunicare pe termen lung între participanţii şi speakerii din cadrul conferinţei.

Fii un părinte resonsabil! Participă şi tu la Conferinţa „Bebe Sănătos”!

Conferinţa „Bebe Sănătos” va avea loc pe 3 iulie 2010 ,orele 10.00-15.00, la Institutul Naţional de Statistică din Bucureşti. Participă şi tu!

“Teatrul pentru toţi”cu T.Ţăndărică

0

Posted on : 24-Iun-2010 | By : mada | In : Copii, Spectacol, Teatru, Timp liber

Teatrul de Animaţie Ţăndărică mai aproape de public
Începând cu 29 Iunie

Teatrul de Animaţie Ţăndărică şi-a propus implementarea proiectului cultural “Teatrul pentru toţi” prin achiziţionarea unei structuri mobile ce va funţiona sub denumirea “Teatrul Itinerant Ţăndărică” şi dezvoltarea şi reinventarea noţiunii de teatru itinerant cu o stagiune aproape permanentă (aprox. 5 luni pe an, din luna mai, până în luna septembrie).
Proiectul cultural “Teatrul pentru toţi”, prin “Teatrul Itinerant Ţăndărică” se va opri în parcuri, lângă şcoli, din primăvară până în toamnă şi în acest fel se vor putea atrage noi categorii de spectatori care nu au fost niciodată la teatru şi, astfel, vor putea să-şi dezvolte gustul pentru teatru, pentru cultură.
Teatru Itinerant Ţăndărică îşi începe funcţionarea din data de 29 iunie 2010 şi este amplasat pentru început în parcul Alexandru Ioan Cuza (fost IOR, lângă bisericuţa de lemn)

Atelier de creativitate@MŢR

0

Posted on : 14-Iun-2010 | By : mada | In : Copii

Bucureşti, 1 iulie – 1 august

Proiectul Atelier de creativitate, aflat în derulare încă din 2001 şi organizat de Muzeul Ţăranului Român, oferă copiilor o educaţie alternativă sau complementară celei realizate în şcoli. La Atelier copiii deprind şi cunoştinţe despre sat, ţăran, gospodărie, rânduieli şi dezvoltă abilităţi învăţând să facă cu mâinile lor diverse obiecte.

Taxa pentru copii este de 20 lei pentru fiecare atelier şi se va plăti la casieria de la intrarea principală din Kiseleff. Înscrierile se fac la telefon 021 317 96 59 sau direct la muzeu, în limita locurilor disponibile, de luni până joi, din 10 până pe 29 iunie, între orele 10.00 şi 14.00.

1032571 1 Atelier de creativitate@MŢR


Programul spectacolelor de teatru pentru copii

0

Posted on : 02-Iun-2010 | By : mada | In : Copii, Spectacol, Teatru

Luni, 7 iunie

Bărbierul din Sevilla, Opera Comică pentru copii, ora 14:00 şi ora 16:00, Sala Mică a Palatului Naţional al Copiilor. Adaptare după Gioachino Rossini. Cu: Pompei Hărăşteanu, Niculaie Lupu, Valentin Racoveanu, Ioana Damian, Eugen Voicu, Rodica Ocheşeanu, Valentino Tiron şi Roberta. Durata: 1h. Preţ bilet: 5 lei.

Marţi, 8 iunie

Bărbierul din Sevilla, Opera Comică pentru copii, ora 14:00 şi ora 16:00, Sala Mică a Palatului Naţional al Copiilor. Adaptare după Gioachino Rossini. Cu: Pompei Hărăşteanu, Niculaie Lupu, Valentin Racoveanu, Ioana Damian, Eugen Voicu, Rodica Ocheşeanu, Valentino Tiron şi Roberta. Durata: 1h. Preţ bilet: 5 lei.

Sâmbătă, 12 iunie

Albă- ca- Zăpada, Teatrul Ţăndărică, sala Lahovari, ora 11:00. După fraţii Grimm. Cu: Lucia Barbu / Alina Teianu, Marin Fagu / Viorel Ionescu, Mariana Zaharia / Petronela Purima, Cristian Mitescu / Ionuţ Brancu, Ionuţ Dumitru / Adrian Lefter, Graţiela Ene / Ioana Chelaru Popovici. Spectacol cu păpuşi de diferite tipuri şi dimensiuni. Vârsta: de la 3 ani. Durata: 1h. Preţ bilet: copii 10 lei, adulţi 12 lei. Pentru grupuri organizate şi doar în timpul săptămânii, biletul costă 7,42 lei.

Duminică, 13 iunie

Teatrul Naţional pentru Copii, Teatrul Naţional, sala 99, ora 11:00. Spectacol prezentat de Marian Râlea. Vârsta 4-12 ani. Durata: 2h. Preţ bilet: 10 lei.

Tom Degeţel, Teatrul Ţăndărică, sala Lahovari, ora 11:00. Spectacol cu păpuşi de diverse tipuri şi dimensiuni. De PJ Stahl. Cu: Alina Teianu / Simina Constantin, LIliana Gavrilescu / Graţiela Ene, Florin Mititelu / Viorel Ionescu, Victor Bucur / Ionuţ Dumitru, Marin Fagu / Daniel Stanciu, Paul Ionescu / Adrian Lefter, Petronela Purima / Dora Ortelecan Dumitrescu. Vârsta: de la 3 ani. Durata: 1h. Preţ bilet: copii 10 lei, adulţi 12 lei. Pentru grupuri organizate şi doar în timpul săptămânii, biletul costă 7,42 lei.