Posted on : 22-Dec-2010 | By : mada | In : Filme
Restaurarea unui film este un act unic care constă în redarea vieţii unei opere majore sau minore, cunoscute sau uitate, fără însă a trăda dorinţa autorului, adesea deja plecat dintre noi. Procesul este dificil şi captivant, şi este înainte de toate o lecţie de respect. Acesta impune o implicare delicată în viaţa şi munca autorului pentru a încerca înţelegerea intenţiilor şi îndoielilor, a dificultăţilor şi a satisfacţiilor sale. Răsfoirea carnetelor sale din platoul de filmare, a notiţelor, corespondenţei,vfotografiilor sale. O adevărată călătorie pentru a înţelege filmul înainte şi în timpul restaurării, pentru a identifica montajul original, a învăţa din nou lumina sau particularitatea epocii, a redescoperi sunetul, sau chiar pentru a identifica anumite imperfecţiuni.
Prin combinarea tehnicilor fotochimice şi digitale, toate acestea devin posibile… cu condiţia de a se opri la timp pentru a nu denatura opera originală. Şi a avea întotdeauna în vedere două aspecte: restaurarea pentru a prezenta filmul unui număr cât mai mare de spectatori, dar şi păstrarea elementelor originale pentru a le asigura conservarea optimă într-un loc potrivit. Pentru că versiunile originale sunt singurele care garantează perenitatea operei, dincolo de viitoarele progrese ale tehnicii digitale.
Din toate aceste motive, restaurarea este în mod necesar fructul unei munci colective care permite lansarea unui proiect colosal cu asumarea îndoielilor şi întrebărilor, care constituie şi întreaga savoare a acestei experienţe.
Versiunea restaurată a filmului Les vacances de Monsieur Hulot este rezultatul colaborării formidabile dintre două fundaţii care activează în domeniul patrimoniului, deţinătorii drepturilor lui Jacques Tati şi o Cinematecă. O întreagă aventură care a prilejuit pătrunderea în universul lui Jacques Tati cu scopul de a reda viaţa imaginilor degradate de timp. În pofida muncii depuse, veselia a fost imensă şi de nepotolit.
Les vacances de Monsieur Hulot
Un film de Jacques Tati, Franţa
Premiul Louis Delluc 1953 • Premiul Criticii Internaţionale, Festivalul de la Cannes 1953
Premiul Femina, Bruxelles 1953 • Premiul Festivalului de la Berlin 1953
Cu: Jacques Tati (Domnul Hulot) -- Nathalie Pascaud (Martine) -- Micheline Rolla (Mătuşa), Valentine Camax (Englezoaica) -- Louis Perrault (Fred) -- André Dubois (Comandantul) -- Lucien Frégis (directorul hotelului) -- Raymond Carl (chelnerul) -- René Lacourt (plimbăreţul) -- Marguerite Gérard (plimbăreaţa) -- Suzy Willy (soţia comandantului) -- Michelle Brabo (Turista) -- Georges Adlin (amantul latin sudamerican) -- Domnul Schmutz, omul de afaceri, este interpretat de soţul Nathaliei Pascaud fără să apară pe generic.
Scenariu original, adaptare şi dialoguri Jacques Tati, Henri Marquet în colaborare cu Pierre Aubert şi Jacques Lagrange
Imaginea: Jacques Mercanton şi Jean Mousselle
Operator de imagine: Pierre Ancrenaz şi André Villard, asistaţi de Le Chevallier Fabien Tordjmann, André Marquette
Montaj: Jacques Grassi, Ginou Bretoneiche, Suzanne Baron
Muzica: Alain Romans
Sunetul: Roger Cosson
Operator de sunet: Jacques Carrčre
Decoruri: Henri Schmitt, Roger Briaucourt
Accesorii: Pierre Clauzel, André Pierdel
Producţie: Fred Orain /Cady-Films
Administrator: Bernard Maurice
În timp ce turiştii invadează Hôtel de la Plage, Hulot, excentric şi neconvenţional, îşi face apariţia în rabla sa pârâitoare Salmson. Prin stângăciile sale vesele, perturbă neîncetat liniştea şi tihna orăşenilor în vacanţă. În canoe, călare, pe plajă, la tenis, în restaurantul hotelului, într-un cimitir ori la picnic, Hulot prilejuieşte un lanţ de întâmplări comice şi catastrofe. Simpla sa prezenţă sfidează convenţionalul şi seriozitatea. Nonconformismul său elegant şi galeria de portrete de neuitat fac din această vacanţă de vară a anilor ‘50 una dintre capodoperele comediei poetice.
Jacques Tati
Jacques Tati, născut în 1907, s-a numit mai întâi Jacques Tatischeff. Mare sportiv, coechipierii săi apreciază talentul său de a maimuţări meciurile de rugby pe care aceştia le joacă. Dar Tati visează la cinema.
Comicii burleşti americani, W.C. Fields şi mai ales Buster Keaton, îl fascinează. În anii ‘30, dă o serie de spectacole de music-hall, apoi filmează cu prietenul său, clovnul Rhum: Oscar, campion de tenis (1932) şi Gai Dimanche (1935). În 1936, joacă în Soigne ton gauche, scurtmetraj al debutantului René Clément. Apoi Tati realizează o peliculă de 400 metri, L\’École des Facteurs, începuturile filmului Jour de Fęte, pe care-l va termina în 1949. Timp de un an, specialiştii refuză să programeze Jour de Fęte pentru că “e nostim. Dar credeţi că publicul va înţelege? N-aveţi aici mari vedete”…
În ciuda succesului comercial excepţional, Tati hotărăşte ca pentru următorul său film să abandoneze “factorul” pentru a prezenta de aici înainte un personaj despre care fiecare să poată spune: “L-am mai văzut undeva pe acest tip!”.
Astfel că Les vacances de Monsieur Hulot este primit cu entuziasm, atât de public cât şi de critici. Este un succes mondial.
Cu toate acestea, în 1956, Jacques Tati, preocupat să-şi apere libertatea artistică, se angajează în realizarea filmului Mon oncle, un nou episod din viaţa domnului Hulot. Inspirat de aeroporturile pe care Tati le traversează pentru a promova Mon oncle şi de monotonia lor zisă “modernă”, PlayTime vede lumina zilei în 1967. Urmează Trafic în 1971, Parade în 1973 şi Forza Bastia pe care-l realizează cu fiica sa, Sophie Tatischeff, în 1978.
De ce să restaurezi Les vacances de Monsieur Hulot?
De-a lungul anilor, copiile expuse au circulat pretutindeni, internegativele şi elementele intermediare au suferit consecinţele tirajelor multiple. Dincolo de restaurarea Les vacances de Monsieur Hulot, acest proiect are în vedere crearea elementelor principale de prezervare pentru conservarea pe termen lung a filmului şi obţinerea unor copii de calitate, cu scopul de prezenta filmul unui public cât mai numeros cu putinţă.
Diferitele versiuni
În 1951, Jacques Tati începe să filmeze Les vacances de Monsieur Hulot, al doilea său lung metraj, doi ani după Jour de fête. Refuzând orice facilitate şi în ciuda succesului primului său film, realizatorul decide să nu utilizeze a doua oară personajul care devenise atât de popular.
Astfel, în 1951 apare domnul Hulot, distrat şi discret, care cunoaşte foarte repede succesul internaţional. În timp, Tati a remontat filmul de trei ori, aceste versiuni fiind însoţite de trei lansări importante. O primă versiune este lansată în 1953. Apoi, la începutul anilor ‘60, Tati remontează filmul suprimând anumite planuri şi prelungind altele. El reorchestrează muzica lui Alain Romans şi reface în întregime muzica şi mixajul sonor. De asemenea, în această perioadă adaugă planul final cu timbrul colorat ştampilat, semnificând gestul invizibil al factorului poştal. Mai târziu, în 1977, o nouă generaţie de spectatori descoperă cu uimire filmul. Încurajat de acest nou succes şi inspirat de filmul Jaws al lui Steven Spielberg, Jacques Tati filmează din nou în 1978 pe plaja de la Saint-Marc-sur-Mer, planuri pe care le include într-o ultimă versiune.
