DiversBucureşti

Drama de  razboi The Hurt Locker regizata de Kathryn Bigelow, fosta sotie a lui James Cameron, este marele castigator al British Academy Film Awards (BAFTA) 2010. A castigat  sase premii, inclusiv distinctia de Cea mai buna pelicula.

In schimb, filmul Avatar, cu cele mai mari incasari din toate timpurile, a primit doar doua distinctii, pentru efecte speciale si design de productie.

“Inseamna foarte mult pentru mine ca acest film pare sa fi sensibilizat inimile si mintile oamenilor” a spus Bigelow.

Ambele productii fusesera nominalizate la cate opt categorii ceea ce inseamna ca vor merge umar la umar in competitia pentru Oscar de luna viitoare. Fiecare dintre pelicule are noua nominalizari la Oscar.

The Hurt Locker a mai obtinut si premiul pentru Cel mai bun scenariu original, precum si premiile pentru sunet, montaj si imagine. Filmul este poveste unor soldati genisti americani care  trebuie sa supravietuiasca in Irak  intr-un oras in care orice localnic este un potential dusman si orice obiect o potentiala bomba.

Sambata, filmul fusese recompensat de Sindicatul american al scenaristilor cu premiul pentru Cel mai bun scenariu original.

Colin Firth a primit premiul Bafta pentru Cel mai bun actor in rol principal pentru rolul din A Single Man.

Carey Mulligan a fost desemnata Cea mai buna actrita, pentru interpretarea din An Education.

Cei mai buni actori in rol secundar au fost alesi Christoph Waltz din Inglourious Basterds si Mo’Nique din pelicula Precious.

Cel mai bun film britanic a fost desemnat Fish Tank, drama unei tinere a carei viata este data peste cap cand mama sa aduce acasa un nou iubit.

Vezi aici toata lista castigatorillor Bafta.

Premiile Bafta sunt considerate echivalentul Oscarurilor in Marea Britanie. Ceremonia de decernare a acestor distinctii a avut loc duminica seara, la Royal Opera House din Londra, informează agenţia Hot News.

JetSet, 26 februarie

La “ShortsUP”, scurtmetrajele lunii februarie vin în avanpremieră cu aer de primăvară, de Paris, de fluturi în stomac şi cu cele mai multe premii internaţionale pe minut: două câştigătoare ale “Ursului de Aur”, un câştigător la “Clermont Ferrand”, un nominalizat la “Oscar” şi două nominalizate la “Cesar”.
În Paris, poveştile de iubire par întotdeauna imprevizibile şi complicate. Unele încep cu un flirt la metrou, ca în “Gartte-Papier” (regia Guillaume Martinez). Altele vin atunci când îţi pierzi şi ultima speranţă, ca în “Curva şi puiul”, de Clément Michel. Însă cele mai multe iubiri au nevoie de multe strategii şi jocuri pentru a dura o viaţă întreagă, aşa cum se întâmplă în “Bine jucat”, (r. Sandrine Veysset) cu legendara Jeanne Moreau.
De oraşul tuturor posibilităţilor romantice n-au putut sta departe nici unii dintre cei mai celebri regizori ai lumii (Fraţii Coen, Alfonso Cuaron, Gus Van Sant), care au participat la realizarea filmului colectiv “Paris je t’aime”. Spectatorii “ShortsUP” se reîntâlnesc, într-un Paris romantic, cu Juliette Binoche, Nick Nolte, Gérard Depardieu, Fanny Ardant sau Natalie Portman.
Câteva momente de pantomimă condimentează programul “ShortsUP” via Paris, care se încheie cu o sesiune muzicală de excepţie.

Doi DJ francezi de renume testează limitele sistemului de sunet de 20.000 waţi.
Debruit este considerat unul dintre cei mai în vogă artişti parizieni, iar beaturile sale electro-funk cu influenţe hip-hop au fost auzite în toată Europa. Debruit este secondat de DJ Volcan, un muzician-explorator, care se descrie ca “un Indiana Jones al muzicii”.
Artistul multimedia Shobo Shobo desenează live în timpul evenimentului, iar lucrarea sa rămâne expusă la Institutul Francez din Bucureşti. Shobo Shobo este profesor de multimedia graphic design la École Estienne din Paris şi a devenit cunoscut după un tur de forţă în Japonia cu un autobuz artistic care a arătat lumii opere audiovizuale nonconformiste, performance-uri muzicale şi multimedia.

Corespondentul agenţiei HotNews informează:

„Cand s-a anuntat primul premiu, am ramas fara suflare. La al doilea premiu am ramas si fara cuvinte, de aceea le-am cedat microfonul Adei Condeescu si lui George Pistereanu”, a declarat Florin Serban, regizorul filmului “Eu cand vreau sa fluier, fluier” pentru HotNews.ro imediat dupa ceremonia de la Berlin, unde a primit Ursul de Argint si Premiul Alfred Bauer pentru inovatie artistica.

Imediat dupa ceremonia de premiere a celei de-a 60-a editii a Berlinalei, Florin Serban a declarat pentru HotNews.ro: „E greu de descris acum ce inseamna acest premiu pentru mine. Acum sunt foarte multe emotii si bucurie. Va trebui sa treaca putin timp ca sa realizez ce s-a intamplat. Cand am plecat din Romania, aveam cele mai bune ganduri si sperante, dar nu ne asteptam sa castigam ceva.”

Printre cei care l-au felicitat pe Florin Serban imediat dupa premiere s-a numarat si presedintele Traian Basescu. „M-a felicitat si a promis ca va veni la premiera filmului”, a spus Florin Serban pentru HotNews.ro.

Corespondentul agenţiei Hotnews informează publicul cinefil:

Nici nu s-a terminat Berlinala si industria de film se gandeste deja la Cannes. Revista „Screen Daily” a publicat o lista cu filme in postproductie care s-ar putea regasi in selectie. Dintre cele cinci filme est-europene numite, doua sunt romanesti – „Morgen” de Marian Crisan (debut) si „Aurora”, de Cristi Puiu. (Ele se afla in compania filmelor lui Kornel Mundruczo, Bela Tarr si Danis Tanovic). De fapt, si alte filme romanesti ar putea fi gata pentru Cannes – „Marti, dupa Craciun” de Radu Muntean, „Periferic” de Bogdan George Apetri (debut) si „Principii de viata” de Constantin Popescu.
La Cannes, ar putea avea premiera si cel mai recent film al lui Peter Weir, „The Way Back”, in care Dragos Bucur si Alex Potocean le dau replica lui Ed Harris, Colin Farrell si Saoirse Ronan. Alte titluri de filme care se presupune ca se vor regasi in selectia Festivalului de la Cannes sunt: „You Will Meet a Tall Dark Stranger” de Woody Allen, „Black Swan” de Darren Aronofsky, „Somewhere” de Sofia Coppola, „The Tree of Life” de Terrence Malick, „Machete” de Robert Rodriguez, „Film Socialism” de Jean-Luc Godard, „Chantrapas” de Otar Iosseliani, „Certified Copy” de Abbas Kiarostami, „Hors-la-loi” de Rachid Buchareb, „Thirteen Assassins” de Takashi Miike, „Death of a Hostage” de Johnny To, „Norvegian Wood” de Tranh Anh Hung, „Carancho” de Pablo Trapero, „The Exodus – The Fortress: Burnt by the Sea 2” de Nikita Mihalkov, „Biutiful” de Alejándro Gonzalez Iñárritu, „Room in Rome” de Julio Medem, „Tamara Drewe” de Stephen Frears, „Eagle of the Ninth” de Kevin Macdonald, „Neds” de Peter Mullan, cel mai recent film al lui Mike Leigh care nu are inca un titlu, precum si reluarea americana – de catre georgianul Gela Babluani, a propriului sau succes, „13”. Se anunta o editie foarte interesanta.

L-a sedus „Mammuth” pe Werner Herzog?

Revenind la oile, pardon, la ursii nostri, sa aruncam o presupunere: Werner Herzog ar putea face o pasiune pentru ultimul film prezentat in Competitia Oficiala a acestui an, „Mammuth”, de Gustave de Kervern si Benoit Delépine. O pasiune atat de mare incat sa-si impuna punctul de vedere asupra juriului si sa-l faca sa-i dea Ursul de Aur. (Sa speram, totusi, ca nu.). Filmul, care il are pe Gérard Depardieu in rolul principal (cu parul lung, decolorat si cu o burta imensa, greu de amintiri depuse ca un balast), e o tragi-comedie mult mai tandra decat precedentele filme ale belgienilor, „Aaltra” sau „Louise-Michel”. Depardieu interpreteaza rolul unui muncitor de la abator care pleaca cu motoreta Mammuth, pe care n-a mai condus-o de o mie de ani, intr-o calatorie in trecut pentru a face rost de hartii justificative de pe unde a lucrat, ca sa poata primi o pensie.

Nu reusesc sa vibrez nici la umorul sec al belgienilor – mereu mi s-a parut „facut” -, nici la mizerabilismul lor (mi se pare ca nu iubesc oamenii), dar acest film aproape ca mi-a placut. E, oricum, mult mai original si mai personal decat „Jew Süss – Rise and Fall” de Oskar Roehler (Germania), „Shahada” de Burhan Qurbani (Germania) sau „A Family” de Pernille Fischer Christensen (Danemarca).

Pe ultimul l-am vazut azi. Nu il vad premiat decat pentru rolul principal masculin, pentru ca renumitul actor danez Jesper Christensen, care joaca rolul unui tata de familie murind de cancer inainte de a pune la punct afacerile cu brutaria, a slabit 16 kilograme in sase saptamani si da acestei melodrame de familie ca de la Ikea o consistenta pe care altfel n-ar avea-o. Dar uneori joaca cu atata patetism, de parca ar fi ultimul sau rol.(

Violenta din interiorul Competitiei Oficiale

Nu il vad in niciun caz premiat pe „The Killer Inside Me”, ecranizarea lui Michael Winterbottom dupa romanul pulp al lui Jim Thompson, desi Casey Affleck era cea mai buna alegere in postura serifului psihopat care ucide dezordonat si murdar. Winterbottom, care a venit cu filmul de la Sundance (unde a facut valuri din pricina secventelor in care Casey Affleck le ucide in bataie pe Jessica Alba si Kate Hudson), a fost chestionat la conferinta de presa in special in legatura cu violenta de pe ecran. O jurnalista care era si cineast a vrut sa stie daca nu cumva, aratand violenta intr-un mod atat de fizic, Winterbottom nu ofera involuntar modele comportamentale. O alta intrebare s-a referit la cat de dispus e sa taie din film pentru ca acesta sa poata rula in cinematografe. O alta jurnalista i-a spus ca e misogin.

Consacrat – si premiat chiar la Berlin pentru filmele sale politice („In This World” – Ursul de Aur in 2003, „Drumul spre Guantanamo” – Ursul de Argint pentru regie in 2006) -, Michael Winterbottom nu pare sa-si fi propus sa descalceasca radacinile complicate ale violentei si nebuniei. Jurnalistilor le-a spus de mai multe ori ca a fost sedus in romanul lui Jim Thompson de posibilitatea de a-l adapta fidel, pentru ca i s-a parut foarte cinematografic, si de faptul ca in roman violenta nu e entertainment, ci e mereu socanta. Multe replici sunt luate ca atare din carte. Dar filmul e, cu exceptia momentelor de violenta greu de privit, destul de mainstream, si, daca intentia regizorului nu a fost de a incerca sa treaca dincolo de primul nivel al violentei, e firesc sa te intrebi de ce a facut filmul.

Zilele trecute niste jurnalisti straini spuneau ca, in opinia lor, editia a 60-a a Berlinalei a fost mai buna ca in anii trecuti, desi n-a aparut niciun film-surpriza, nimic sa te dea pe spate. Azi, o jurnalista germana si un jurnalist georgian erau de cu totul alta parere: editia din 2010 a fost mai slaba decat cea de anul trecut si decat cea de acum doi ani. (Nu, nu vazusera filmul romanesc.). Dupa cum se vede, nici criticii nu pot cadea de acord. Sa speram, oricum, ca „Eu cand vreau sa fluier, fluier”, de Florin Serban, se va regasi in palmares.

Agentia Reuters scria in aceasta dupa-amiaza ca preferatii criticilor pentru premiul cel mai important al Berlinalei sunt trei cineasti din Europa de Est: polonezul Roman Polanski (el a mai luat Ursul de Aur pentru „Cul-de-sac” in 1966), debutantul roman Florin Serban care ar putea continua succesul new wave-ului romanesc din ultimii ani si rusul Alexei Popogrebski. Dupa cum remarca si Reuters, palmaresul Berlinalei a fost surprinzator in ultimii ani. Doamne ajuta!