Festivalul de Muzică Veche, Bucureşti, 2010 îi este dedicat lui Bach

0

Posted on : 20-Sep-2010 | By : mada | In : Festivaluri, Muzică

Melomanii, iubitorii de muzică, cei deschişi spre cultură au în agenda toamnei un eveniment care bucură inima şi mintea.

Ajuns la a cincea ediţie, Festivalul de Muzică Veche a devenit deja o tradiţie în peisajul bucureştean şi naţional. Ediţia din 2010 este una specială: festivalul este dedicat operei şi personalităţii unui titani al muzicii universale – Johann Sebastian Bach.

fmv2 215x300      	 Festivalul de Muzică Veche, Bucureşti, 2010 îi este dedicat lui Bach

Între 30 octombrie şi 1 noiembrie 2010, pe scena Ateneului Român, va fi un regal al muzicii lui Johann Sebastian Bach. În anul în care se împlinesc 325 de ani de la naşterea compozitorului şi 260 de ani de la moartea acestuia, Festivalul de Muzică Veche Bucureşti îşi propune să aducă un tribut celui care a dăruit culturii universale opere ca Magnificat, Concertele brandenburgice, Variaţiunile Goldberg, Ofranda Muzicală sau Arta fugii. Muzica lui J. S. Bach reprezintă o culme a împletirii talentului şi a măiestriei. Creaţia lui Bach a lăsat o amprentă specifică şi profundă asupra spiritului civilizaţiei europene.

Festivalul de Muzică Veche Bucureşti
este un eveniment dedicat muzicii premergătoare Clasicismului Muzical. Concertele din festival aduc pe scenea bucureşteană sonorităţi cu care publicul meloman, şi nu numai, are prea puţine ocazii să se întâlnească, sonorităţi cum ar fi cele ale epocilor Medievală, Renascentistă sau Barocă.

Festivalul a crescut de la an la an, având o reputaţie solidă datorită nivelului artistic promovat, datorită prestigiului muzicienilor invitaţi, dar şi atmosferei deschise şi calde, creată cu fiecare concert.

Festivalul de Muzică Veche Bucureşti şi-a câştigat deja cotaţia de eveniment premium, fiind considerat drept al doilea festival de muzică cultă din România, după festivalul “George Enescu”.

Biletele se vor pune în vânzare prin Reţeaua Eventim.

“Paganini al violoncelului” @ Bucureşti

0

Posted on : 15-Sep-2010 | By : mada | In : Muzică

Violoncelistul letonian, Mischa Maisky, concertează, pe 27 octombrie, la Ateneul Român din Capitală, alături de fiica sa, pianista Lily Maisky.

http://blog.chosun.com/web_file/blog/475/39475/1/02-cghn.jpg

În cadrul evenimentului, vor interpreta lucrări de Ludwig van Beethoven, Robert Schumann, Claude Debussy, Enrique Granados, Isaac Albeniz, Gaspar Cassado şi Manuel de Falla. Muzician de talie mondială, Mischa Maiksy este invitatul regulat al celor mai prestigioase festivaluri internaţionale. Supranumit “Paganini al violoncelului”, el susţine anual concerte alături de orchestre şi filarmonici din Viena, Berlin, Londra, Israel, Paris, New York şi Tokyo.
Recitalul susţinut de Mischa Maiksy se desfăşoară în cadrul Cruciadei Culturii, o mişcare iniţiată la începutul anului 2010 de Agenţia de Vise şi Fundaţia artEST cu scopul de a scoate la lumină repere veritabile şi de a aduce la un loc oameni de cultură cu idei şi viziuni comune.

Biletele pentru recital se găsesc on-line, pe eventim.ro, în librăriile Humanitas şi în reţelele de magazine Germanos, Vodafone şi Orange şi au preţuri cuprinse între 100 şi 300 de lei.

Opus Robert Schumann şi Frederich Chopin

0

Posted on : 31-Aug-2010 | By : mada | In : Eveniment, Muzică

Palatul Mogoşoaia, Stagiunea ”Muzica palatelor Brâncoveneşti”

Duminică, 5 Septembrie, ora 17.00

Eveniment de excepţie la Palatul Mogoşoaia, în cadrul Stagiunii “Muzica la Palatele Brâncoveneşti”, ediţa a II a. Artişti importanţi ai scenei româneşti: basul Pompeiu Hărăşetanu, pianista Ilinca Dumitrescu şi fagotistul Vasile Macovei, vă invită la o seară de neuitat. Duminică 5 septembrie de la ora 17, în sala Scoarţelor din Palatul Mogoşoaia, vor răsuna opusuri de: Robert Schumann şi Frederic Chopin, creatori de la a căror naştere se împlinesc 200 de ani.

Eveniment de excepţie la Palatul Mogoşoaia, în cadrul Stagiunii Muzica la Palatele Brâncoveneşti”, ediţa a II a.. Artişti importanţi ai scenei româneşti: basul Pompeiu Hărăşetanu, pianista Ilinca Dumitrescu şi fagotistul Vasile Macovei, vă invită la o seară de neuitat.

Duminică, 5 septembrie de la ora 17, în sala Scoarţelor din Palatul Mogoşoaia, vor răsuna opusuri de: Robert Schumann şi Frederic Chopin, creatori de la a căror naştere se împlinesc 200 de ani.
Concertul se continuie şi într-un prilej de a-l sărbători pe unul dintre cei mai importanţi şi mai longevivi artişti lirici români – basul Pompeiu Hărăşteanu va împlini la 14 septembrie – 75 de ani, iar până în prezent a impresionat în peste 8000 de spectacole de operă, a susţinut memorabile recitaluri vocal -camerale şi s-a impus în concerte vocal simfonice.
Pentru concertele de la Palatul Mogoşoaia, organizate de Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, opţional, se va asigura transport de la Piaţa Chibrit, staţia de metrou 1 mai, preţul unei călătorii dus-întors fiind de 6 lei. Microbuzele spre Palatul Mogosoaia vor pleca la ora 16.
La concert intrarea este liberă.

Înainte

Pygmalion@La Scena

0

Posted on : 12-Iul-2010 | By : mada | In : Cluburi, Spectacol, Teatru

Joi, 15 iulie, ora 20:00

Club La Scena

Specialist în fonetică, ironicul şi arogantul profesor Henry Higgins pune pariu cu amicul său, colonelul Pickering, că va transforma o florareasă modestă şi vulgară, Eliza Doolittle, într-o adevărată ducesă, învăţând-o să vorbească asemenea lumii bune din societatea londoneză.

Cine vrea să vadă deja clasica poveste, Pygmalion, de G. B. Shaw, în care Eliza Doolittle îl cucereşte pe scortosul profesor Higgins cu farmecele ei de florăreasă, are ocazia s-o facă joi, 15 iulie, ora 20:00, în clubul  “La Scena”.

PYGMALION1 Pygmalion@La Scena

Detalii si rezervari: 0727.795.380