“Ich Clown”@MNAC

0

Posted on : 26-Oct-2010 | By : mada | In : Spectacol

Sâmbătă, 30 octombrie, de la ora 15.00, la Muzeul Naţional de Artă Contemporană puteţi vedea “Ich Clown”, un proiect de Sorin Poamă şi Vera Ion. Spectacolul este gândit ca o primă producţie a platformei „Scrie despre tine”.

 “Ich Clown”@MNAC

Autorii textului “Ich clown” au ales să îşi scrie şi apoi să îşi joace propria poveste pornind de la o situaţie în care au fost confruntaţi cu decizia de a pleca din România. Montarea pe care o puteţi urmări sâmbătă va funcţiona ca un exemplu al metodei de lucru propuse de echipa Verei Ion pornind de la poveşti reale şi documentând vieţi ale oamenilor din Romania anului 2010.

Sâmbătă, după spectacol, va avea loc şi lansarea atelierului “Scrie despre tine”, care va oferi un cadru normal şi relaxat în care doritorii să-şi poată povesti experienţele. Motivaţia artiştilor este simplă şi este o provocare atât pentru public, cât şi pentru autorii de teatru de azi: “Pentru că vrem să învăţăm unii de la alţii şi să ne dezvoltăm împreună capacitatea de a articula şi reprezenta texte despre lumea în care trăim”, spune Vera Ion. Până acum, în proiectul “Ich Clown” au mai fost implicaţi alături de Vera Ion şi Sorin Poamă, tinerii actori Andrei Şerban, Alexandru Potocean, Ilinca Harnut şi Iulia Verdeş.