“La început a fost cultura? “@TNB

0

Posted on : 02-Iun-2010 | By : mada | In : Conferinţe

Conferintele TNB: “La început a fost cultura? ”
Duminică, 6 iunie, ora 11
Sala Atelier

Seria Conferintelor TNB continuă duminică cu întâlnirea “La început a fost cultura? “al cărui invitat special este antropologul şi profesorul Vintilă Mihăilescu.

“Dezvoltarea societăţii nu este altceva decât dezvoltarea ideilor sale – afirma Mihail Kogălniceanu la 1845. Societatea este «un fapt care se petrece în minte; existenţa sa este o idee» – afirma la rândul său profesorul Eugeniu Speranţia peste aproape un secol. De la Iorga şi Pârvan la Blaga sau Cioran, aproape toţi gânditorii români împărtăşesc această primaritate a culturii, a originii in mente a socialului – fie că aceasta este numită idee, arhetip, stil cultural, structură psihică sau mentalitate. Convingerea alternativă, formulată de Goethe, de pildă, că la început a fost acţiunea, fapta, şi nu cuvântul, nu pare să fi atras pe mulţi dintre compatrioţii noştri”, prezintă Mihăilescu în tema conferinţei.

Licenţiat şi doctor în psihologie al Universităţii din Bucureşti, Vintilă Mihăilescu a fondat în 1990 Societatea de Antropologie Culturală din România, a fost profesor invitat la numeroase universităţi din Europa şi este în prezent profesor de antropologie şi şeful catedrei de sociologie de la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA). Colaborator permanent al publicaţiei Dilema Veche, Vintilă Mihăilescu a fost, între 2005 şi 2010, directorul general al Muzeului Ţăranului Român. Specializat în comunităţi rurale, a publicat în 1999, la editura Paideia, “Fascinaţia diferenţei”, în care rezumă şi comentează 20 de ani de teren în nordul Gorjului.

Printre lucrările sale se mai numără: “Socio-hai-hui. O altă sociologie a tranziţiei” (Paideia, 2000), “Vecini şi Vecinătăţi în Transilvania” (Paideia, 2002), “Socio-hai-hui prin arhipelagul România” (Polirom, 2006), “Antropologie. Cinci introduceri” (Polirom, 2007) şi “Cotidianul văzut de aproape. Etnografii urbane” (Polirom, 2010). A editat, de asemenea, volume de specialitate în Belgia, Franţa, Canada şi Germania, o selecţie din articolele sale publicate în Dilema Veche fiind publicată şi în Serbia. În ultima vreme, interesele sale de cercetare se îndreaptă spre teoria şi istoria disciplinei, pe de o parte, şi spre antropologia urbană, pe de altă parte.

Prima monografie românească dedicată temei periferiei @ Muzeul Ţăranului Român

0

Posted on : 01-Feb-2010 | By : mada | In : Cărţi

Joi, 4 februarie, la Clubul Ţăranului din cadrul Muzeului Ţăranului Român va fi lansată Cartea “Istoriile periferiei. Mahalaua în romanul românesc de la G.M. Zamfirescu la Radu Aldulescu”, de Georgiana Sârbu şi apărută la editura Cartea Românească.

“Istoriile periferiei. Mahalaua în romanul românesc de la G.M. Zamfirescu la Radu Aldulescu” este prima monografie românească a temei periferiei, un studiu original de critică literară, istorie şi sociologie.

În carte, Georgiana Sârbu face mai întâi un inventar exhaustiv al romanelor româneşti, a căror acţiune este localizată în mahala, apoi analizează “Maidanul cu dragoste” de G.M. Zamfirescu, “Groapa”, romanul lui Eugen Barbu, şi “Amantul colivăresei” de Radu Aldulescu – trei romane din trei perioade istorice radical diferite. Primul este interbelic, al doilea din anii ‘50 ai secolului XX, al treilea – un roman contemporan, din anii ‘90.

Cu aceasta ocazie, la Clubul Ţăranului va avea loc o lansare-dezbatere la care vor participa, alături de autoarea Georgiana Sârbu, Rodica Zane, Simona Chiţan, Ovidiu Şimonca, Radu Aldulescu şi Vintilă Mihăilescu. Moderatorul debaterii va fi Bianca Burta-Cernat.

Lansarea va fi acompaniată de muzică lăutărească interpretată de Ion Ivanovici, prim solist violonist la Teatrul Naţional de Operetă “Ion Dacian” din Bucureşti, şi Iustin Bacau, la acordeon.

informează MEDIAFAX.

Istoriile periferiei. Mahalaua in romanul romanesc de la G.M. Zamfirescu la  Radu Aldulescu

moz screenshot 15 Prima monografie românească dedicată temei periferiei @ Muzeul Ţăranului Român

moz screenshot 14 Prima monografie românească dedicată temei periferiei @ Muzeul Ţăranului Român