“Zilele Lipatti, 2010″@ Radio România Muzical

0

Posted on : 14-Nov-2010 | By : mada | In : Muzică

Pe 2 decembrie 1950 boala cumplită de care suferea pianistul şi compozitorul Dinu Lipatti îl răpea pentru totdeauna publicului, elevilor, breslei, muzicii…      http://farm1.static.flickr.com/156/338938730_e450b8c133.jpg

Au trecut 60 de ani de atunci… însă aura lui Lipatti continuă să lumineze arta pianistică internaţională. Până în 2 decembrie 2010, Radio România Muzical derulează un amplu proiect de re-descoperire şi re-considerare a patrimoniului spiritual ce aminteşte de trecerea prin lume a unuia dintre cei mai importanţi pianişti ai secolului XX. Zilele Lipatti cuprind o serie de peste 20 de reportaje despre casele în care Dinu Lipatti a locuit, pianele la care a cântat, despre drepturile de publicare şi de producţie ale partiturilor şi ale înregistrărilor sale, mărturii ale elevilor lui şi ale celor care l-au ascultat cântând în concert, despre multe alte subiecte.

Însă Zilele Lipatti vor însemna şi un Concurs Naţional de Pian deschis concurenţilor cu vârsta între 14 şi 18 ani, respectiv între 19 şi 28 de ani, ce se va desfăşura la Ateneul Român şi la Centrul de Cultura “Tinerimea Română”, între 22 şi 28 noiembrie 2010. Din juriul celor două categorii vor face parte personalităţi ale pianisticii româneşti şi internaţionale, de o probitate profesională şi morală indiscutabilă, printre care prof. univ. dr. Dan Dediu, rectorul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, prof. univ. dr. Adriana Bera, pro-rector al Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj Napoca, prof. univ.dr Viniciu Moroianu de la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, dr. Otto Probst de la Conservatorul din Viena, pianişti de origine română stabiliţi la New York sau Paris, precum Matei Varga sau Mara Dobrescu, criticul muzical Alexandra Diaconu de la revista franceză online Resmusica, tânăra pianistă Alina Elena Bercu – unul dintre numele lansate de Radio România şi Liliana Staicu, redactorul şef al postului România Muzical.

Zilele Lipatti vor oferi publicului cinefil, în premieră românească documentarul intitulat Recitalul de la Besançon – regizat şi produs de prof. univ. Philippe Roger şi dedicat ultimei apariţii în public a lui Dinu Lipatti. Pelicula,selecţionată pentru a fi prezentată în cadrul celei de-a X-a ediţii a Festivalului de Filme Documentare Docencourts de la Lyon, va fi proiectată la Cinematograful “Elvira Popesco” al Institutului Francez.

O expoziţie de fotografii inedite ale lui Dinu Lipatti îi va întâmpina pe spectatorii Concertului de Gală, susţinut pe 28 noiembrie 2010, la Sala Radio de Orchestra Română de Tineret, condusă de Cristian Mandeal. Despre toate acestea puteţi afla accesând site-ul www.romaniamuzical.ro/zilele-lipatti.

Co-organizatori: Fundaţia “Dinu şi Valentin Lipatti”, Consiliul Judeţean Argeş..
Sponsori: Apa Nova, JTI, WizzAir, ING Bank.
Parteneri: Cluburile Rotary din Bucureşti, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Institutul francez, Filarmonica “George Enescu”, Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”, Cocor Media Channel, Liceul de Muzică “Dinu Lipatti”, Romfilatelia.

Ascultaţi cîteva albume Dinu Lipatti aici

Pianiştii Matei Varga şi Ben Schoeman @ Ateneul Român

0

Posted on : 14-Nov-2010 | By : mada | In : Muzică

Recital excepţional

Marţi, 23 Noiembrie 2010 , ora 19.00

Pianiştii Matei Varga şi Ben Schoeman la Ateneul Român
În data de 23 noiembrie 2010, ora 19.00, Stagiunea camerală ICR la Ateneu continuă cu recitalul excepţional susţinut de Matei Varga şi invitatul său, pianistul sud-african Ben Schoeman.

art 86071 concert28nov Pianiştii Matei Varga şi Ben Schoeman @ Ateneul Român

În program:

Franz SCHUBERT – Fantezie în fa minor pentru pian la patru mâini D 940

Robert SCHUMANN – Andante şi Variatiuni pentru două piane op. 46

Dinu LIPATTI – Trei Dansuri Româneşti pentru două piane

Serghei RAHMANINOV – Suita nr. 2 in Do Major pentru două piane op. 17
Maurice RAVEL – “La Valse” pentru două piane

Una dintre certitudinile şcolii pianistice româneşti actuale, Matei Varga s-a născut în 1980 la Bucureşti şi a studiat la Universitatea de Muzică cu Ana Pitis, Ioana Minei si Sandu Sandrin. S-a perfectionat apoi la Mannes College of Music din New York cu o serie de maestri de rasunet ai momentului, dintre care îi amintim pe Yefim Bronfman, Claude Frank, Richard Goode, Murray Perahia, Menahem Pressler, Jerome Rose, Marian Rybicki, Raoul Sosa şi Jean Yves Thibaudet. A sustinut recitaluri si concerte pe trei continente, din Suedia şi până în Maroc şi de la Bucureşti la New York, realizând nenumarate înregistrari de televiziune, radio şi disc. În prezent, Matei Varga este profesor la Lucy Moses Music School din New York City.

Ben Schoeman este cel mai aclamat pianist sud-african al momentului, laureat al concursului UNISA de la Pretoria (2008), al medaliei de aur şi al premiului I la Royal Over-Seas League Music Competition (Londra, 2009). A studiat cu John Standford la Universitatea din Pretoria şi s-a perfectionat apoi la renumita Accademia Pianistica “Incontri col Maestro” din Imola (Italia).În prezent, este doctorand la City University şi Guildhall School of Music and Drama din Londra. A concertat în Africa de Sud, dar şi în Europa, Canada şi Statele Unite, fiind permanent prezent pe scene prestigioase.

Festivalul”Tinerii şi Muzica”@T.Act

0

Posted on : 12-Nov-2010 | By : mada | In : Festivaluri, Muzică

Teatrul ACT şi Primaria Sectorului 3

vă invită în perioada 17 – 21 noiembrie la cea de-a V-a ediţie a

Festivalului Tinerii şi Muzica- Concertul de la ora 19 00

art 86491 tinerii muzica FestivalulTinerii şi Muzica@T.Act

Şcoala muzicală românească este bine cunoscută în lumea întreagă. Prim solişti ai scenelor internaţionale au dus faima acestei şcoli pe toate meridianele.  Atelierele din care au plecat marii interpreţi, adică Liceele de muzică şi Conservatoarele din România, continuă să creeze personalităţi. Tinerii interpreţi formaţi în ţara noastră continuă să se afirme pe marile scene ale lumii.

Doriti să-i cunoaşteti şi să-i ascultaţi cântând? Teatrul Act, cu sprijinul Primariei Sectorului 3, vă oferă aceasta ocazie în cadrul Festivalului “Tinerii şi Muzica”, singurul festival de acest fel din Romania care îşi propune să atragă din ce în ce mai mulţi auditori tineri în sălile de concert.

“Liliacul”@ Operetă

0

Posted on : 03-Nov-2010 | By : mada | In : Muzică

Joi, 4 Nov., ora 19:00, Operetă

Spectacolul de deschidere a Festivalului Artelor Spectacolului este cea mai nouă premieră a teatrului gazdă, spectacol în regia directorului Răzvan Ioan Dincă. “Liliacul” este opereta care l-a făcut celebru pe compozitorul austriac Johann Strauss (fiul).

1037283 1 Liliacul@ Operetă

Este un amestec de comedie şi dans, iar acţiunea se petrece în ultima zi a anului 1870 şi în noaptea de Revelion 1870-1871, în castelul austriac Weinberg.

Populara operetă a lui Strauss este un amestec de comedie si dans. Burghezul Eisenstein trebuie să ajungă în inchisoare din cauza unei greşeli mărunte a avocatului său. Auzind vestea, Alfred, fostul iubit al soţiei lui Eisenstein, Rosalinda, decide să profite de absenţa soţului pentru a relua vechea legatură. Apoi soşeste prietenul lui Eisenstein, Falke, îmbrăcat în costum de liliac, şi care îi cere soţului să meargă la închisoare peste cateva ore,între timp participând la un bal mascat. Cei doi pleacă împreună, iar Alfred soşeste, fiind confundat cu Eisenstein şi închis în temniţă. La bal, Eisenstein este fascinat de o misterioasa contesă maghiară, care este de fapt chiar soţia sa, deghizată. După terminarea balului se duce la închisoare, unde îi găseşte pe Alfred şi Mesalinda. În mijlocul confruntării restul personajelor apar ca prin farmec, tensiunea dispare, iar toata lumea este fericită, cântând în cinstea magiei dansului şi a  şampaniei.