Bazarul de Crăciun de la Ceainăria Serendipity

0

Posted on : 29-Nov-2010 | By : mada | In : Ceainării, Shopping

Duminică, 5 decembrie, începând cu ora 11:00, Ceainăria Serendipity vă invită să intraţi în atmosfera sărbătorilor de iarnă şi să îl ajutaţi pe Moş Crăciun să aleagă cadouri pentru cei dragi. Veţi avea ocazia să cumpăraţi cadouri speciale, confecţionate manual şi să savuraţi un ceai parfumat.

Bazarul de Crăciun de la Ceainăria Serendipity este dedicat celor care işi doresc să pună sub brad cadouri originale, evitând aglomeraţia marilor magazine şi a produselor de serie. Anul acesta, la cea de-a treia ediţie a evenimentului, veţi putea alege dintr-un număr mare de podoabe, accesorii şi decoraţiuni, create cu suflet de tineri artişti.

Intrarea este liberă la Bazarul de Crăciun de la Ceainăria Serendipity.

Numai în ziua bazarului vom avea un preţ special pentru ceaiurile calde şi aromate, care să vă învăluie în amintiri din vremea copilăriei. Cum Crăciunul înseamnă nu numai cadouri, ci şi cele mai plăcute suprize, vă invităm să participati la tombola magică, în urma căreia puteţi câştiga multe daruri din tolba plină a lui Moş Crăciun.

martor serendipity postera3 297x420mm 723x1024 Bazarul de Crăciun de la Ceainăria Serendipity

“Cred în Moş Crăciun”, ediţia a noua

0

Posted on : 28-Nov-2010 | By : mada | In : Shopping, Timp liber, Târguri

Parcul Cişmigiu, 5 – 25 decembrie 2010

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Primăria Municipiului Bucureşti şi ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale ne invită la evenimentul

http://www.webro.info/mos-craciun/Mos-Craciun.jpg

“Cred în Moş Crăciun”, ajuns la cea de-a noua ediţie.
În acest an, Parcul Cişmigiu devine din nou tărâmul poveştilor de iarnă. Chiar de la intrarea în parc, Bradul de Crăciun le urează bun venit tuturor, alături de îndrăgite personaje de basm (îngeraşi, cerbi, pinguini, oameni de zăpadă, personaje de poveste).
Anul acesta, aprinderea luminilor de sărbătoare în oraş are loc în data de 5 decembrie. În aceeaşi zi, se deschide mult aşteptatul Târg de Crăciun, unul dintre principalele repere ale manifestării.     Într-un spaţiu magic, creat special pentru sărbătorile de iarnă, vizitatorii pot admira Bradul, Sania Moşului, Ieslea Naşterii Domnului şi Casa lui Moş Crăciun (Fabrica de Îngeri din Chioşcul central al Parcului Cişmigiu).

Într-un spaţiu magic, creat special pentru sărbătorile de iarnă, vizitatorii pot admira Bradul, Sania Moşului, Ieslea Naşterii Domnului şi Casa lui Moş Crăciun (Fabrica de Îngeri din Chioşcul central al Parcului Cişmigiu).

Pe scena amenajată lânga patinoar cântă colindători, coruri laice şi religioase, trupe folk şi pop-rock, precum şi numeroşi solişti îndrăgiţi.

Printre artiştii ce urcă pe scenă se numără: Direcţia 5, Narcisa Suciu, Radu Ille, Hara, Gabriel Cotabiţă & Andrei Tudor Band, Ioan Gyuri Pascu, Bere Gratis, Brass Quintet şi Corurile Sound, Evangelia, Consonance.

Târgul cadourilor de Iarnă @ Palatul Copiilor

0

Posted on : 25-Nov-2010 | By : mada | In : Shopping, Târguri

De Sf. Andrei, se deschide Târgul Cadourilor – “Desaga lu’ Moş Nicolae”, de unde puteţi cumpăra: jucării, dulciuri, decoraţiuni de sezon, bijuterii cu pietre preţioase şi semipreţioase, bijuterii Swarovski, cosmetice, artizanat, produse gravate manual, design vestimentar, încălţăminte, poşete, accesorii şi multe altele.

http://img.kudika.ro/images/uploads/mosnico1.jpg

Deschis până pe 6 decembrie, târgul va găzdui şi ateliere de creaţie în care copiii “Centrelor Educaţionale Ascendent” şi “ Centrului Domniţa Bălaşa” vor modela în lut, vor picta şi decora obiecte din sticlă sau ceramică.

„Desaga lu’ Moş Nicolae” va aduce Tombola cu surprize pentru cei mari si cei mici, al cărei premiu se trage la sorţi pe 6 decembrie, la ora 12:00.

  • Târgul îşi deschide porţile zilnic de la 10:00 – 21:00, la Palatul Copiilor, iar intrarea este liberă.

Artă @ Mall *Băneasa Shopping City

0

Posted on : 25-Nov-2010 | By : mada | In : Eveniment, Shopping, Timp liber

Duminică, 28 Nov., 2010, Băneasa Shopping City

Casa de Licitaţii Goldart aduce arta într-un spaţiu neconvenţional la Băneasa Shopping City. Atmosfera unei licitaţii de artă va fi reprodusă duminică în spaţiul din cunoscutul complex comercial.

Scopul principal al evenimentului este de a oferi unui număr cât mai mare de oameni atmosfera specială şi rafinată a unei licitaţii de artă, dar şi de a demonstra că o licitaţie nu este un eveniment exclusivist şi inaccesibil, ci, dimpotrivă, un loc unde se pot admira şi cumpăra, la preţuri foarte avantajoase uneori, opere nepreţuite. Între orele 10.00 şi 22.00, cei care vor ajunge în Shopping City vor putea admira două lucrări de Nicolae Grigorescu – “Car cu boi” şi “Ciobănaş”. De la ora 17.00, este organizată şi o licitaţie cu opere din creaţia maeştrilor interbelici şi contemporani. Printre cei care semnează lucrările ce vor putea fi văzute duminică se numără Nicolae Tonitza, Adam Bălţatu, Octav Băncilă, Iosif Iser, Ion Musceleanu, Ion Grigore, Alexandru Ghilduş, Luminiţa Gliga, Mihaela Ioana Atomei.

Evenimentul va fi prefaţat de la ora 16.00 cu o prezentare de modă susţinută de studenţii catedrei de design vestimentar de la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti şi de la UNATC. Mai mult, publicul va putea să aducă lucrări pe care şi-ar dori să le valorifice, astfel că, între orele 15.00 şi 17.00, experţii casei de licitaţii vor evalua gratuit picturile celor interesaţi de acest eveniment.