Festivalul de Teatru al Deţinuţilor Exit@Bucureşti

0

Posted on : 05-Nov-2010 | By : mada | In : Festivaluri, Spectacol, Teatru

8-11 Nov. 2010, Nottara, La Scena, Arca

Spectacole de la penitenciarele Jilava şi Codlea vor fi prezentate la cea de-a doua ediţie a Festivalului de Teatru al Deţinuţilor Exit, care se va desfăşura între 8 şi 11 noiembrie, la teatrele Nottara, Arca şi La Scena din Bucureşti, informează Mediafax.

Festivalul este organizat de Asociaţia A.R.T. Fusion, în parteneriat cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP).

Cea de-a doua ediţie a festivalului reuneşte 12 trupe de teatru din penitenciarele şi centrele de reeducare din toată ţara, care vor pune în scenă piese de teatru clasic şi teatru forum.Evenimentul este parte a proiectului EXIT II, finanţat de Asociaţia Fondului Cultural Naţional, ce îşi propune să dezvolte abilităţile de reintegrare socială pentru tinerii din centrele de reeducare şi penitenciarele din România prin arta teatrului şi să schimbe mentalitatea românească asupra deţinuţilor, pentru a facilita procesul de reintregrare socială a acestora după încheierea perioadei de detenţie.

A.R.T. Fusion – în colaborare ANP – a încercat să le ofere persoanelor aflate în detenţie un mijloc de exprimare şi explorare a sentimentelor lor într-un mod neprimejdios, contribuind la dezvoltarea lor afectivă prin activitate artistică.

Ediţia din 2010 a Festivalului EXIT completează cele nouă spectacole de teatru clasic cu două spectacole de teatru forum. Implementat în perioada august – noiembrie 2010, proiectul a implicat 90 de deţinuţi din Penitenciarele Rahova, Jilava, Târgu Jiu, Colibaşi, Vaslui, Galaţi, Codlea, Craiova, Târgu Ocna, Gherla, Satu Mare, Oradea, Bistriţa, Timişoara, Găeşti. Aceştia au fost asistaţi în crearea spectacolelor de 16 tineri artişti, promotori ai principiilor de toleranţă şi egalitate de şanse pentru tinerii aflaţi în sistemul penitenciar.

Teatrul forum este un spectacol interactiv de teatru în care audienţa este invitată să-şi demonstreze ideile privind alegerile pe care le fac oamenii, corecte sau greşite. Interactivitatea acestui gen de teatru este dată de privilegiile acordate audienţei. Cu ajutorul Jokerului (moderator), spectatorii urcă pe scenă, înlocuiesc personajele şi încearcă să rezolve o situaţie inspirată din realitate.

Asociaţia A.R.T. Fusion este o entitate non-profit ce a luat naştere în 2005, ca o iniţiativă de tineret. Misiunea A.R.T. Fusion este de a contribui la procesul de dezvoltare personală şi îmbunătăţirea competenţelor copiilor, adolescenţilor şi tinerilor folosind metode ale artei participative. Până în prezent, Asociaţia A.R.T. Fusion a derulat şase proiecte în parteneriat cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în folosul reintegrării tinerilor deţinuţi.

“Viaţa mea alături de bărbaţi… şi alte animale”, de Maria Cassi @ ArCuB,

0

Posted on : 04-Nov-2010 | By : mada | In : Spectacol, Teatru

Vineri, 19 Nov. şi S-mbătă, 20 Nov., ora 19:30, ArCub

Spectacolul “Viaţa mea alături de bărbaţi… şi alte animale” de Maria Cassi şi Patrick Pacheco, va fi prezentat vineri, 19 noiembrie, şi sâmbătă, 20 noiembrie 2010, de la ora 19,30, la Sala ArCuB, informează un comunicat al organizatorilor transmis către Agerpres.

Spectacolul, în regia lui Peter Schneider, înfăţişează cu mult umor portretul unei doamne curajoase şi auto-ironice care, plecată dintr-un orăşel de lângă Florenţa, porneşte să cucerească New York-ul. Maria Cassi este atât interpretă cât şi autoare a textului, scris “la 4 mâini” împreună cu Patrick Pacheco (jurnalist şi biograf american multi-premiat, precum şi autor de piese de teatru şi scenarii de film).

Regizorul spectacolului, construieşte un one woman show în jurul talentului de mim înnăscut şi în jurul vocii emoţionante a Mariei Cassi (foto) care, cu dezinvoltură, trece de la italiană la engleză şi de la text la muzică, dăruindu-ne portretul perfect al unei doamne autentice, capabile să încânte publicul.

shapeimage 5 Viaţa mea alături de bărbaţi... şi alte animale, de Maria Cassi @ ArCuB,
shapeimage 6 Viaţa mea alături de bărbaţi... şi alte animale, de Maria Cassi @ ArCuB,

Cariera artistică a lui Peter Schneider cuprinde succesele obţinute cu renumitele creaţii “Disney Mica Sirenă”, “Aladin”, “Frumoasa şi bestia”, “Regele Leu” şi multe alte filme de animaţie de a căror realizare s-a ocupat în perioada în care a fost preşedinte al Studiourilor Disney. Recent, Schneider a regizat la Londra musicalul Sister Act (producător Whoopi Goldberg).

Biletele pentru spectacol, în valoare de 15,90 lei, 26,50 lei şi 31,80 lei pot fi achiziţionate de la sediul ArCuB din strada Batişte.

Halloween@T.Masca

0

Posted on : 29-Oct-2010 | By : mada | In : Spectacol, Teatru

Teatrul Masca va invită duminică, 31 octombrie, de la ora 11:00, la ediţia a V-a a evenimentului “Halloween la Masca” la spectacolul pentru copii “Misterele Magiei”.

“Halloween, sărbătoarea influenţată de diverse culturi pe filieră celtică şi romană, cu o vechime de 2.000 de ani, este o ocazie pentru copii de a pătrunde în lumea fermecătoare a măştilor. Anul acesta vă aşteptăm cu un duo inovator ce vă va induce iluzia perfectă a magiei”, a declarat Mihai Mălaimare, directorul Teatrului Masca.

afis site Halloween@T.Masca

De Halloween, Eduard Maliţa şi Bianca Oniţa, protagoniştii show-ului, au pregătit momente deosebite. Reprezentaţia combină ramuri ale artei spectacolului ca dans, balet, acrobatică sau comedie. Cei mici vor putea cumpăra tricouri cu logo-ul evenimentului şi vor fi primiţi şi cu numere de magie cu sfori, inele, desene care se mişcă, obiecte care zboară, lumini care apar de nicăieri şi numere interactive.

“No umăn, no crai”@Memories Lounge

0

Posted on : 29-Oct-2010 | By : mada | In : Spectacol, Teatru

Teatrul de Artă Bucureşti prezintă marţi, 2 noiembrie, ora 21, la Memories Lounge, spectacolul No umăn, no crai.

Zis şi curs pentru începători despre femei, spectacolul îi reuneşte pe Geo Constantinescu, Vlad Popescu şi Marius Cordoş, responsabil şi pentru regie. Un colaj de poezii cu tente romantico-melancolico-umoristice, un cântec vioi, fără cusur, al unei chitări cu suflet, istorioare rimate, multă carismă şi ironie.

Spectacolul este unul distractiv, induce stări de bine şi sentimente contradictorii, dincolo de tranşantul titlu: Fără femeie nu e plânset.

Preţul unui bilet este de 20 RON.
Rezervările se fac la numărul de telefon : 031 80 80 880
Adresă : Batiștei nr.16

afis no uman 2 nov TAB 498x704 No umăn, no crai@Memories Lounge