Festivalul ceaiului şi cafelei@Bucureşti

0

Posted on : 25-Aug-2010 | By : mada | In : Ceainării, Festivaluri

6 septembrie 2010 – 12 septembrie 2010

TEA&COFFEE Festival are drept scop promovarea consumului de ceai şi cafea, aducerea în actualitate a tradiţiilor şi ritualurilor servirii lor. Evenimentul va avea în prim plan şi noile tendinţe practicate, în ţările cu tradiţie (Brazilia, Japonia, India, Italia, Turcia, Anglia, etc.) în ceea ce priveşte prepararea şi prezentarea unor băuturi din ceai şi cafea.

1034820 1 Festivalul ceaiului şi cafelei@Bucureşti

Printre manifestările care vor avea loc în cadrul Festivalului, între 6 şi 12 septembrie a.c., se numără: concerte, workshop-uri şi ceremonii de servire a ceaiului şi cafelei, practicate în Anglia, Italia, Argentina şi Japonia. Locaţiile acestor evenimente, cu iz de ceai şi cafea, reunite sub numele Tea&Coffee Festival sunt: Cafe Verona (str. Pictor Arthur Verona nr. 13-15), Cafepedia (str. Pictor Verona nr. 2), Grand Caffe Galeron (Nicolae Golescu 18A), ceainăria Serendipity (str. Dubrava Roşie nr. 12) şi ceainăria Rendez-Vous.
În cadrul festivalului, pe 10 septembrie a.c., va avea loc şi un workshop de artă urbană, “Miss Tea Time”, pus în scenă de Asociaţia I love Bucharest în Centrul Istoric al Bucureştiului.

TEA& COFFE Festival 2010 se va încheia printr-o expoziţie desfăşurată la Palatul Şuţu între 10 şi 12 septembrie şi care va cuprinde diverse sortimente, produse şi accesorii folosite la prepararea şi servirea unor băuturi pe bază de ceai şi cafea.

Programul de vizitare al expoziţiei din cadrul Tea&Coffee Festival 2010 este
10:00 – 18:00.

Intrarea la toate evenimentele din cadrul Tea&Coffee Festival este gratuită.

Proiecţie film documentar “Pământenii”@Serendipity

0

Posted on : 02-Aug-2010 | By : mada | In : Ceainării, Filme

Vineri, 6 august, ora 20.30

SVR (Societatea Vegetarienilor din Romania) organizează proiecţia filmului documentar “Pământenii”, la Ceainăria Serendipity.
Pentru a înţelege simpla filosofie din spatele stilului de viaţă vegetarian, este suficient să ne informăm.

Pamantenii Proiectie film documentar Pamantenii

Filmul Pamantenii (Earthlings) este un documentar adesea premiat, realizat de Shaun Monson prin NATION EARTH.

Dur, dar realist, filmul documentar, Pământenii, prezintă filmări cu camera ascunsă, care surprind felul în care sunt exploatate animalele pentru hrană, modă, distracţie sau experimente ştiinţifice.

Intrarea este liberă.

SATWA GUNA PROJECT/Iluzia Formei@ Cărtureşti

0

Posted on : 01-Aug-2010 | By : mada | In : Ceainării, Cărţi, Expoziţii

Bucureşti, Librăria Cărtureşti, 2 – 14 august

Expoziţia reprezintă un proiect fotografic amplu ce are la bază interpretarea fotografică a conceptului universal al diversităţii în unitate.
Proiectul a fost pus la cale de nenumăraţi filosofi, antropologi, scriitori, lideri spirituali, istorici şi cercetători din diverse domenii care au acreditat fascinanta idee a similitudinilor descoperite între popoare în majoritatea formelor în care OMUL se manifestă (credinţă, tradiţie, obiceiuri, activităţi spirituale etc) reuşind să dea naştere unei fantastice căutări lăuntrice în sufletul celor ce doresc să concretizeze acest lucru printr-o formă de artă.

IMAGES CAN CHANGE THE WORLD este prima etapă a proiectului ce doreşte să releve dar fără să judece, aspecte ale statutului femeii în cultura musulmană, tradiţii şi obiceiuri locale, credinţe şi forme ale practicilor mistice din Pakistan zona Karakorum în încercarea de a susţine perpetuarea şi conservarea valorilor autentice. Aceasta etapă a fost concepută şi se va realiza în colaborare cu Mirza Ali ? alpinist şi ghid montan, originar din zona Hunza, Pakistan. Prima parte a proiectului din 2010 “Shimshali people” reprezintă o documentare a evoluţiei sociale în paralel cu aspecte ale evoluţiei spirituale ale primei alpiniste pakistaneze, precum şi escaladarea unui vârf de peste 6000 m concretizându-se într-un film documentar 1h30m Subiect social în particular Samina Khayal (women climber), subiect social în general: satul de provenienţă a celor doua alpiniste, iar în 2011 etapa “Pakistani women venturing into forbidden territory” doreşte finalizarea efectivă a etapei prin escaladarea unui varf de 6400m (pentru aclimatizare) culminând cu ascensiuena propriu-zisă a unui varf in premiră de peste 7000m. De asemenea, la întoarcere în ţară proiectul, va fi prezentat publicului prin serii/expoziţii fotografice (fotojurnalism, documentare, peisaj, alpine).

afis SATWA GUNA PROJECT/Iluzia Formei@ Cărtureşti


“Maldoror – biografia sentimentală a unui criminal în serie” @Ceainăria ACT

0

Posted on : 16-Iun-2010 | By : mada | In : Ceainării, Teatru, Timp liber

Audiţie de teatru radiofonic
Ceainăria Teatrul Act, 16 Iunie, 18:30

1032753 1   Maldoror   biografia sentimentală a unui criminal în serie @Ceainăria ACT

Teatrul Radiofonic pentru prima dată la “Sala de Lectură”, pentru prima dată într-un spaţiu neconvenţional, relaxat şi accesibil tuturor iubitorilor de teatru. Dacă ai scăpat de grijile sesiunii, ale serviciului şi vrei pur şi simplu să te bucuri de răcoare, poţi participa la prima audiţie dintr-un nou proiect organizat în parteneriat de Radio România – Teatrul Naţional Radiofonic şi Fundaţia Cultural Artistică Teatrul ACT.
Ai ocazia să o întâlneşti pe regizoarea Ilinca Stihi, care va răspunde tuturor întrebărilor şi ne va face o frumoasă prezentare înainte de piesă. Redacţia Teatru a Radio Romania a înscris spectacolul “Maldoror – biografia sentimentală a unui criminal în serie”, după difuzarea în premieră la Radio România Cultural (7 martie 20101), la International Festival of Radio Plays and Documentary Radio Drama – Prix Marulic, prestigioasă manifestare artistică organizată de Departamentul de Teatru al Radiodifuziunii din Croaţia care s-a desfăşurat în perioada 15-21 mai, 2010.
Ilinca Stihi construieşte o continuitate între confuzia disperată a Tânărului, atras de un experimentalism al ororii fără nici o măsură în ordine morală, şi plăcerea, distilată până la cea mai pură esenţă, încercată de Maldoror atunci când făptuieşte, cu delicii, gama întreagă a bestialităţii. Vocile reunite ale celor două personaje realizează transferul temei din realitatea poetică a secolului al XIX-lea, în cea a lumii de astăzi: răul experimentat din raţiuni fals estetice şi din dorinţa de a sfida Legea.

“Maldoror – confesiunea sentimentală a unui criminal în serie” trimite la personajul operei poetice a lui Lautréamont, “Les Chant de Maldoror”, si face parte dintr-un triptic sonor care cuprinde scenarii originale, semnate de Ilinca Stihi, pornind de la universuri poetice de mare anvergură. Următoarea lucrare este inspirata din “Un saison en enfer” de Arthur Rimbaud, iar ultima parte are ca punct de plecare “Aurelia” de Gérard de Nerval.

Avand ca supra-titluri, Infernul, Purgatoriul şi Paradisul artificial, fiecare eseu sonor conturează, ca un arc peste timp, câte o dimensiune a spiritului contemporan în dialog direct cu reflexia ei poetică surprinsă de acuitatea artistului modern într-un moment de mare sensibilitate şi vizionarism al culturii franceze, în timpul celei de a doua jumătăţi a secolului XIX.

Interferenţele între universul liric al lui Lautréamont şi lumea Tânărului se stabilesc având drept punct central fascinaţia exercitată de experimentarea răului; autoarea scenariului constată relativizarea tot mai accentuată a limitei dintre bine şi rău, dizolvarea reperelor care le separă şi care generează în cultura europeană modernă, ca şi pentru cea contemporană, apariţia unor prezenţe imaginare în a căror serie luciferică se înscrie şi Maldoror.

Undeva în România acestor zile, într-un apartament ca atâtea altele, Tânărul se simte sufocat de clişeele unei existenţe standardizate între super-market şi entertaiment-ul devenit la fel de banal ca shoping-ul în consumismul generalizat; în acest context frustrant, singura evadare posibilă pentru Tânar rămâne aceea într-un paradis iluzoriu, în care sursa de adrenalină este experienţa comiterii interdicţiei, a încălcării Legii; doar aşa senzualitatea mai poate fi făcută să palpite. De aceea, personajul afirmă: ”Ce altceva să faci decât să rupi gâtul unuia, ca la pui, şi să te uiţi cum curge sângele. De curiozitate, e ca la Discovery; de curiozitate poţi să-l tai şi în două şi să-l scotoceşti prin măruntaie. Cool! Nuanţele sunt vii”. O viaţă fără orizont căreia doar imaginea publicitară a Fetei de la paiş’pe îi mai aduce ceva culoare.

Fata de la pai’şpe, Mama, Tata, Groparul sunt personaje care apropie traseul Tânărului de cel al lui Maldoror şi îl completează.

  • Intrarea liberă în limita locurilor disponibile. Durata 50′