MEXIC – Tradiţii şi obiceiuri@Muzeul Ţăranului Român

0

Publicat la 10 Mai 2010, de către mada, în Expoziţii

Bucureşti, Muzeul Ţăranului Român, 15 mai – 31 iulie

Ce poţi spune despre Mexic fără să cauţi în enciclopedie? Poncho, sombrero, tequila, mariachi, desert, cactuşi. O imagine pe care ţi-au creat-o, în mare parte, filmele western. Dar poate că nu ştiai de náhuatl, mayasi, zapoteci, mixteci, otomí, totonaca, mazahua, mazateci. Şi acestea sunt doar câteva dintre populaţiile indigene ale Mexicului fiecare cu obiceiurile şi tradiţiile lor.
Din 15 mai, la Muzeul Ţăranului Român, Mexicul ţi se arată aşa cum probabil că nu l-ai văzut niciodată: statuete de ceramică şi strachini, ţesături viu colorate, podoabe şi obiecte de îmbrăcăminte, coşuri împletite şi cufere pictate, jucării şi măşti, sticlărie, statuete cioplite în lemn, picturi pe hârtie amate – seva pământului, săgeţi cu pene, dar şi Zeul Ploii.

img1224 MEXIC   Tradiţii şi obiceiuri@Muzeul Ţăranului Român

Aniversarea Începutului Independenţei Naţionale şi Bicentenarul Începutului Revoluţiei Mexicane constituie o ocazie şi o plăcere deosebite pentru Ambasada Mexicului spre a invita publicul român la vizitarea expoziţiei “Oameni şi locuri: MEXIC”, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român.

Specialiştii muzeului au selecţionat pentru expunere o minunată colecţie alcătuită din cinci sute de obiecte de artă populară mexicană, reprezentative pentru fiecare colţ al ţării noastre.

Calitatea estetică şi deosebita îndemânare a artizanilor în elaborarea lor fac ca fiecare obiect expus să fie o mărturie a patrimoniului multicultural contemporan mexican.

Expoziţia deschisă la Muzeul Naţional al Ţăranului Român reflectă în mod minunat diversitatea culturii milenare a Mexicului şi vitalitatea creatoare a celor care au făcut aceste obiecte, însuşiri care se reflectă în modelarea ceramicii sau în ţesăturile viu colorate; în prelucrarea fină a cuprului şi oţelului sau în limbajul cristalin al sticlei; în filigranul delicat în aur şi argint sau, subtil, în reflecţia policromă a obiectelor lăcuite sau în desenele ingenioase realizate pe scoarţă de copac.

Prin intermediul acestui important eveniment cultural – expoziţia de artă populară mexicană – Muzeul Naţional al Ţăranului Român este partener la sărbătoarea împlinirii celor 75 de ani de la Stabilirea Relaţiilor Diplomatice între Mexic şi România.

Implică-te şi transmite mai departe:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks

Lasă o părere