CineMAiubit 13

0

Posted on : 09-Dec-2009 | By : mada | In : Eveniment, Expoziţii, Festivaluri, Filme

14-17 decembrie, Bucureşti

Cinema Studio

Ajuns la a 13-a editie, Festivalul International de Film Studentesc CINEMAIUBIT are loc in perioada 14-17 decembrie 2009 la Cinema Studio din Bucuresti. In prima zi a festivalului, pe 14 decembrie, va avea loc vernisajul unei expozitii de fotografie si de afis, eveniment urmat de festivitatea de deschidere si de un program competitiv.

Filme studentesti de fictiune (pelicula si digital), documentar si animatie/experiment, productii venind din tari precum Australia, Bulgaria, Cehia, Columbia, Franta, Germania, Norvegia, Marea Britanie, Polonia, Portugalia, Slovacia si Statele Unite ale Americii dar si din Romania, vor putea fi vizionate timp de patru zile de publicul cinefil.

Potrivit Agerpres, aprecierea productiilor cinematografice intrate in competitie va fi facuta de un juriu constituit din personalitati romanesti precum Nae Caranfil, Corneliu Porumboiu, Magda Mihailescu, Vivi Dragan Vasile, Cristian Tudor Popescu, Anusavan Salamanian, Dragos Bucur, Maria Ploae, Laura Baron, Mihai Orasanu, precum si personalitati din strainatate precum Manuel Costa e Silva din Portugalia, Stephanie Boy si Joel Soler din Franta.

Intre premiile si distinctiile oferite de Festivalul International de Film Studentesc CINEMAIUBIT  se numara Marele Premiu oferit de Centrul National al Cinematografiei, Premiul de regie ‘Cristian Nemescu’, Premiul de scenariu ‘Catalin Cocris’, Premiul Criticii sau Premiul pentru Sunet ‘Andrei (Otto) Toncu’.
cinemaiubit

“…de porc” – vernisaj

0

Posted on : 09-Dec-2009 | By : mada | In : Expoziţii

Vernisaj de post, vineri 11 decembrie, ora 18.00

Centrul Naţional al Dansului, Bucureşti

“De la porcul mitic de Crăciun la mititeii miticilor la iarbă-verde, şi de la aceştia la cotletul preambalat igienic, din vitrinele frigorifice ale supermarketurilor (unde nu se mai numeşte porc, ci devine un cod: „Ofertă specială”, „Două bucăţi” etc.) este un întreg parcurs pe care se însăilează diverse unghiuri, junghiuri şi înjunghieri ale fratelui din cocină.
De la semn dureros al Istoriei mari la semn intim al istoriei private, de la semn al nivelului de viaţă la semn al impactului pe piaţă, povestea porcului în arta românească ne ţine în suspans într-o expoziţie de Crăciun a anului 2009, cu Ion Bârlădeanu, Ion Grigorescu, Iosif Kiraly, Teodor Graur, Marian Zidaru, Matei Bejenaru, Victor Man, Ovidiu Feneş, Dumitru Gorzo, Mircea Suciu, Dan Perjovschi, Vlad Nancă, Suzana Dan şi Tara (von Neudorf).

Vernisaj de post, vineri 11 decembrie, ora 18.00, la Centrul Naţional al Dansului, Bucureşti. Va fi lansat un produs tipografic …de porc,de calitate superioară, în tiraj limitat, ştampilat, numerotat şi semnat, după dorinţă, de artiştii expozanţi. Expoziţia va fi deschisă pînă în ianuarie 2010. Ulterior va fi itinerată la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, partenerul acestui eveniment, alături de Art Act şi InterArte din Cluj-Napoca.

Erwin Kessler – curator”

afisdeporc ...de porc   vernisaj

Festivalul datinilor şi obiceiurilor de iarnă – Florile Dalbe

0

Posted on : 09-Dec-2009 | By : mada | In : Eveniment, Expoziţii

12 decembrie 2009 – 13 decembrie 2009

Muzeul Satului Bucureşti

Începând de sâmbătă, oaspeţii muzeului pot asculta “Colinde, melinde…” cu Ansamblul aromân “Pilisterlu ori colindă prin Bucureştii de altădat” alături de grupul muzical Nataly.
Duminică, la parada obiceiurilor de iarnă, organizatorii au invitat, pentru “jocul caprei”, Ansamblul Cununiţa din Ilva Mare, Bistriţa Năsăud, ori pentru “jocuri cu măşti” – Ansamblul “Drumul baltagului” din Borca, judeţul Neamţ.

Programul este completat de prezentări de carte ale Editurii Humanitas. De asemenea, oaspeţii ineditei manifestări pot târgui unele dintre cele mai frumoase obiecte lucrate de meşteri populari şi pot degusta produse din gastronomia tradiţională şi produse bio.

florile dalbe 2009  	Festivalul datinilor şi obiceiurilor de iarnă   Florile Dalbe

Sâmbătă, 12 decembrie 2009

12.00 Începe colinda noastră!

12.30 Poveste de Crăciun
Participă: actori ai Teatrului Ion Creangă din Bucureşti şi muzicienii Adrian Drăgoescu şi Andrei Theodoru, Bucureşti

13.00 Humanitas … iarna pe uliţă!
Cadouri dragi … cărţile!

Lansare de carte:

  • Ioana Pârvulescu – Viaţa începe vineri
  • Constanţa Buzea – Creştetul gheţarului. Jurnal

Participă: Constanţa Buzea, Ioana Pârvulescu, Lidia Bodea – Director general Humanitas

afis parvulescu  	Festivalul datinilor şi obiceiurilor de iarnă   Florile Dalbe

13.30 Actorul Marian Râlea prezintă audio book- ul Aventurile lui Habarnam, Nikolai Nosov

afis habarnam  	Festivalul datinilor şi obiceiurilor de iarnă   Florile Dalbe

13.45 O, brad frumos! Tudor Niculescu – Mizil şi chitara sa

14.00 Colinde, melinde … Ansamblul folcloric aromân Pilisterlu. Coordonator: Chiraţa Gheorghe

14.15 Din an în an … muzică bizantină cu Grupul Anton Pann al Patriarhiei Române din Bucureşti. Coordonator: Constantin Răileanu

14.30 Lansare de carteMuzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”album.
Autori: George Avanu, Paula Popoiu, Editura Age-Art, Bucureşti, 2009
Prezintă: Tudor Octavian, Adrian Tudorache, Georgeta Stoica, Paula Popoiu

coperta album  	Festivalul datinilor şi obiceiurilor de iarnă   Florile Dalbe

15.00 Arta vinului – arta pictorului.
Eveniment desfăşurat în cadrul expoziţiei “Memorie – drumuri, praguri, trepte” a artistului plastic Iulian Dalin Toma. Prezentare Crama Oprişor

15.30 Cu colinda prin Bucureştii de odinioară … Grupul muzical Nataly – Bucureşti. Coordonator: Natalia Tudose

16.00 Expoziţie de măşti – Liceul „Sfântul Antim Ivireanul”, Bucureşti. Coordonator: învăţător Mirela Ungureanu

12.00 – 17.00 E vremea darurilor pentru cei dragi! … frumoase obiecte realizate de meşteri populari, gustoase şi aromate – produse bio

Duminică, 13 decembrie 2009

11.00 Parada obiceiurilor de iarnă în Muzeul Satului

12.00 Steaua sus răsare … colinde Grupul de copii Colindătorii – Botiza, Maramureş Coordonator: preot Isidor Berbecaru

12.20 O, ce veste minunată! – Grupul Ciobănaşul, Gura Teghii, Buzău Coordonator: Filică Baroian

12.40 Iată vin colindătorii … Gelu Voicu şi Taraful Lăutarii din Teleorman

13. 00 Jocul caprei …. Ansamblul Cununiţa – Ilva Mare, Bistriţa Năsăud, Coordonator: prof. Pavel Berengea

13.30 Jocuri cu măşti – Ansamblul Drumul baltagului – Borca, Neamţ. Coordonator: prof. Ionel Alămâie

14.00 Cerbul din comuna Scobinţi, Iaşi. Coordonator: Dumitru Hriscu

14.30 Colindăm, colindăm iarna … Corul SOUND – Bucureşti. Coordonator: prof. Voicu Popescu

15.00 Trageţi brazdă, măi flăcăi! … Ansamblul Codruleţul din Vorona, Botoşani. Coordonator: prof. Aurel Ştefan

15.30 Vasilca cu Ansamblul Dunărica din comuna Năsturelu, Teleorman. Coordonator: prof. Puiu Simion

16.00 De Crăciun … Grupul Asteria al Uniunii Elenilor din România. Coordonator: Olimpia Bândea

16.30 Bon Natale – Grupul Liceului Dante Alighieri, Bucureşti. Coordonator: prof. Mircea Barbelian

9.00 – 17.00 E vremea darurilor pentru cei dragi! … frumoase obiecte realizate de meşteri populari, gustoase şi aromate produse din gastronomia tradiţională, produse sănătoase – produse bio

“A vrea înseamnă a putea” – Atelierul de creaţie SULTANA

0

Posted on : 06-Dec-2009 | By : mada | In : Expoziţii

“În perioada 8 decembrie – 15 decembrie 2009 Atelierul de creatie Sultana este gazda  expozitiei de grup “Desen, pictura si ceramica”. Lucrarile expuse sunt semnate de absolventii “Cursului de pictura si ceramica” organizat de Atelier in perioada septembrie – decembrie 2009.

Vernisajul va avea loc marti, 8 decembrie ora 18.00 in spatiul expozitional al Atelierului.

Afis+Expozitie+de+grup resize A vrea înseamnă a putea   Atelierul de creaţie SULTANA

“ Fie ca vrem sa recunoastem in fata altora, fie ca ne ferim de ochii iscoditori ai unora, undeva intr-o tainita launtrica, a fiecaruia dintre noi, exista un vis. VISUL. Pentru ca el sa fie tangibil iti trebuie Curaj, Daruire si putina Nebunie. De aceea tot ceea ce ne inconjoara devine partas si in acelasi timp dispare, odata ce dorinta de a-ti atinge Visul, devine pas cu pas, umbra ta…Nu te mai poti intoarce din drum!

Nu avem pretentia de a ne erija in faurtori de Picasso, Raffael sau altii asemenea. Dorinta noastra este de a ajuta, pe cat este omeneste posibil, sa sustinem dorinta a cat mai multora dintre noi spre a-si atinge Visul!”

Atelierul de creatie Sultana


Va asteptam cu drag,

Rodica Sultana, art manager

0723 339352

Adresa: Calea Grivitei nr.403, Bl.R, sc.B, subsol (intrare prin spatele blocului), sector 1, Bucuresti”

  • Mai multe informaţii pe site-ul www.sultana-art.ro