Corespondentul agenţiei Hotnews informează publicul cinefil:
Nici nu s-a terminat Berlinala si industria de film se gandeste deja la Cannes. Revista „Screen Daily” a publicat o lista cu filme in postproductie care s-ar putea regasi in selectie. Dintre cele cinci filme est-europene numite, doua sunt romanesti – „Morgen” de Marian Crisan (debut) si „Aurora”, de Cristi Puiu. (Ele se afla in compania filmelor lui Kornel Mundruczo, Bela Tarr si Danis Tanovic). De fapt, si alte filme romanesti ar putea fi gata pentru Cannes – „Marti, dupa Craciun” de Radu Muntean, „Periferic” de Bogdan George Apetri (debut) si „Principii de viata” de Constantin Popescu.
La Cannes, ar putea avea premiera si cel mai recent film al lui Peter Weir, „The Way Back”, in care Dragos Bucur si Alex Potocean le dau replica lui Ed Harris, Colin Farrell si Saoirse Ronan. Alte titluri de filme care se presupune ca se vor regasi in selectia Festivalului de la Cannes sunt: „You Will Meet a Tall Dark Stranger” de Woody Allen, „Black Swan” de Darren Aronofsky, „Somewhere” de Sofia Coppola, „The Tree of Life” de Terrence Malick, „Machete” de Robert Rodriguez, „Film Socialism” de Jean-Luc Godard, „Chantrapas” de Otar Iosseliani, „Certified Copy” de Abbas Kiarostami, „Hors-la-loi” de Rachid Buchareb, „Thirteen Assassins” de Takashi Miike, „Death of a Hostage” de Johnny To, „Norvegian Wood” de Tranh Anh Hung, „Carancho” de Pablo Trapero, „The Exodus – The Fortress: Burnt by the Sea 2” de Nikita Mihalkov, „Biutiful” de Alejándro Gonzalez Iñárritu, „Room in Rome” de Julio Medem, „Tamara Drewe” de Stephen Frears, „Eagle of the Ninth” de Kevin Macdonald, „Neds” de Peter Mullan, cel mai recent film al lui Mike Leigh care nu are inca un titlu, precum si reluarea americana – de catre georgianul Gela Babluani, a propriului sau succes, „13”. Se anunta o editie foarte interesanta.
L-a sedus „Mammuth” pe Werner Herzog?
Revenind la oile, pardon, la ursii nostri, sa aruncam o presupunere: Werner Herzog ar putea face o pasiune pentru ultimul film prezentat in Competitia Oficiala a acestui an, „Mammuth”, de Gustave de Kervern si Benoit Delépine. O pasiune atat de mare incat sa-si impuna punctul de vedere asupra juriului si sa-l faca sa-i dea Ursul de Aur. (Sa speram, totusi, ca nu.). Filmul, care il are pe Gérard Depardieu in rolul principal (cu parul lung, decolorat si cu o burta imensa, greu de amintiri depuse ca un balast), e o tragi-comedie mult mai tandra decat precedentele filme ale belgienilor, „Aaltra” sau „Louise-Michel”. Depardieu interpreteaza rolul unui muncitor de la abator care pleaca cu motoreta Mammuth, pe care n-a mai condus-o de o mie de ani, intr-o calatorie in trecut pentru a face rost de hartii justificative de pe unde a lucrat, ca sa poata primi o pensie.
Nu reusesc sa vibrez nici la umorul sec al belgienilor – mereu mi s-a parut „facut” -, nici la mizerabilismul lor (mi se pare ca nu iubesc oamenii), dar acest film aproape ca mi-a placut. E, oricum, mult mai original si mai personal decat „Jew Süss – Rise and Fall” de Oskar Roehler (Germania), „Shahada” de Burhan Qurbani (Germania) sau „A Family” de Pernille Fischer Christensen (Danemarca).
Pe ultimul l-am vazut azi. Nu il vad premiat decat pentru rolul principal masculin, pentru ca renumitul actor danez Jesper Christensen, care joaca rolul unui tata de familie murind de cancer inainte de a pune la punct afacerile cu brutaria, a slabit 16 kilograme in sase saptamani si da acestei melodrame de familie ca de la Ikea o consistenta pe care altfel n-ar avea-o. Dar uneori joaca cu atata patetism, de parca ar fi ultimul sau rol.(
Violenta din interiorul Competitiei Oficiale
Nu il vad in niciun caz premiat pe „The Killer Inside Me”, ecranizarea lui Michael Winterbottom dupa romanul pulp al lui Jim Thompson, desi Casey Affleck era cea mai buna alegere in postura serifului psihopat care ucide dezordonat si murdar. Winterbottom, care a venit cu filmul de la Sundance (unde a facut valuri din pricina secventelor in care Casey Affleck le ucide in bataie pe Jessica Alba si Kate Hudson), a fost chestionat la conferinta de presa in special in legatura cu violenta de pe ecran. O jurnalista care era si cineast a vrut sa stie daca nu cumva, aratand violenta intr-un mod atat de fizic, Winterbottom nu ofera involuntar modele comportamentale. O alta intrebare s-a referit la cat de dispus e sa taie din film pentru ca acesta sa poata rula in cinematografe. O alta jurnalista i-a spus ca e misogin.
Consacrat – si premiat chiar la Berlin pentru filmele sale politice („In This World” – Ursul de Aur in 2003, „Drumul spre Guantanamo” – Ursul de Argint pentru regie in 2006) -, Michael Winterbottom nu pare sa-si fi propus sa descalceasca radacinile complicate ale violentei si nebuniei. Jurnalistilor le-a spus de mai multe ori ca a fost sedus in romanul lui Jim Thompson de posibilitatea de a-l adapta fidel, pentru ca i s-a parut foarte cinematografic, si de faptul ca in roman violenta nu e entertainment, ci e mereu socanta. Multe replici sunt luate ca atare din carte. Dar filmul e, cu exceptia momentelor de violenta greu de privit, destul de mainstream, si, daca intentia regizorului nu a fost de a incerca sa treaca dincolo de primul nivel al violentei, e firesc sa te intrebi de ce a facut filmul.
Zilele trecute niste jurnalisti straini spuneau ca, in opinia lor, editia a 60-a a Berlinalei a fost mai buna ca in anii trecuti, desi n-a aparut niciun film-surpriza, nimic sa te dea pe spate. Azi, o jurnalista germana si un jurnalist georgian erau de cu totul alta parere: editia din 2010 a fost mai slaba decat cea de anul trecut si decat cea de acum doi ani. (Nu, nu vazusera filmul romanesc.). Dupa cum se vede, nici criticii nu pot cadea de acord. Sa speram, oricum, ca „Eu cand vreau sa fluier, fluier”, de Florin Serban, se va regasi in palmares.
Agentia Reuters scria in aceasta dupa-amiaza ca preferatii criticilor pentru premiul cel mai important al Berlinalei sunt trei cineasti din Europa de Est: polonezul Roman Polanski (el a mai luat Ursul de Aur pentru „Cul-de-sac” in 1966), debutantul roman Florin Serban care ar putea continua succesul new wave-ului romanesc din ultimii ani si rusul Alexei Popogrebski. Dupa cum remarca si Reuters, palmaresul Berlinalei a fost surprinzator in ultimii ani. Doamne ajuta!
