HotNews.ro a încercat să afle răspunsul la întrebarea la care Dan Puric nu a răspuns niciodată până acum, cum s-a petrecut convertirea lui?
M-am ratacit cautandu-l pe Dan Puric. E sambata dupa-amiaza si, peste 2 ore, maestrul Puric are spectacol. Al patrulea in aceeasi saptamana. Undeva, in maruntaiele labirintice ale Teatrului National din Bucuresti ma asteapta “rapsodul bucuriei” si “ortodoxul imbisericit marturisitor”, cum e numit Dan Puric in prefata unei carti al carei autor este. Iar eu m-am ratacit in incalceala culiselor. De saptamani bune incerc sa descopar miezul puterii acestui mim profet, iubit si contestat deopotriva, dar fara aceasta intalnire totul s-ar sparge ca un balon de sapun. Nimic nu ar capata sens fara raspunsul la acea intrebare la care, in zecile de interviuri date, Dan Puric nu a raspuns niciodata limpede: cum s-a petrecut convertirea lui?
“Nu se nascuse legea care sa aresteze dorul.
Acea conditie valaha de a fi. Dorul era inima omului frumos, iar bolovanul era Romania eterna.” (Dan Puric)
La 70 de kilometri de Buzau, orasul in care s-a nascut Dan Puric, se gaseste locul in care a copilarit: Nehoiu este un sat mai mare, la poalele muntilor Siriului, transformat in oraş de cateva blocuri. Acesta este cadrul in care se desfasoara povestirile cu care Puric are cel mai mare succes la oamenii veniti sa-i asculte conferintele: babuta care a plecat in America ducandu-i fiicei in dar un bolovan de rau, si iedul de la care Puric a invatat prima lectie “a existentei naturii si a lui Dumnezeu”.
Este insa in acelasi timp satul in care Dan Puric nu a tinut niciodata vreo conferinta. A vorbit la Mizil, la Caracal, la Ateneu in Bucuresti, dar nu si la Nehoiu.
“Nu m-a invitat nimeni la Nehoiu”, mi-a spus Puric, “si, in plus, autoritatile locale s-au purtat urat fata de memoria parintilor mei. Eu am avut acolo o casa mare, frumoasa, mostenita de la un pacient al tatei care era internist in Nehoiu. Si a trecut un primar comunist cu buldozerul peste ea intr-o noapte. A facut-o praf. O casa frumoasa, din asta taraneasca. Ne-a dat loc intr-un bloc amarat. Acolo a stat mama. Si pe locul unde era casa, ei au facut curtea unei gradinite. Dar eu nu m-am suparat pe asta. Eu m-am suparat pe o anumita atitudine a fiintei lor. Parintele de acolo, saracu’, m-a invitat sa vin la parohie. Nu m-a invitat sa tin o conferinta. Nici n-ar putea din cauza primarului…”. Daca Puric ar fi actor intr-un film mut, buzele lui stranse ar stoarce perfect indignarea.
Intr-o zi neagra ca un fund de cratita am pornit-o spre orasul Nehoiu. Cladirea primariei era in renovare, asa ca am parcat in fata unei case-vagon si, dupa ce am fost informat ca domnu’ primar nu ma poate primi, dar ca poate vice-primarul, am fost condus in camera Consiliului Local. Acolo, pe un scaun tapisat, astepta cu ochii aposi nea Costica. Intre noi, pe masa ovala a sefilor, femeile colorate din ziarul Libertatea.
“Am obosit de asteptat!”, mi-a zambit batranul cu chef de vorba. “Il stiti pe Dan Puric?”, am intrebat ignorand lamentatia. “Nu”. “Dan Puric, actorul?”. “Nu!”. “Da’ pe doctorul Puric il mai tineti minte?”. Datorita miscarii bruste a batranului, femeile colorate zburau deja prin aer: “Cum sa nu! Sunteti fiul sau?”, ochii mariti si pupilele dilatate pocneau de entuziasm.
Am clatinat din cap, dar povestea era deja lansata: “Cand eram io tanar mi-o dat scutire de concediu medical pe 7 zile, desi eram sanatos, dar aveam nevoie ca-mi faceam casa. Mi-o dat scutirea pentru ca am fost sincer si i-am zis adevarul cand m-o intrebat la ce-mi trebe. Cum sa nu-l tiu minte pe dom’ doctor. Lucra aici la noi la spital, era medic de boli dinlauntru.” Usa s-a deschis si batranul a ramas in urma obosit de asteptare.
Camera in care am intrat avea o soba calda din teracota visinie, o masa cu telefon alb si un viceprimar cu fata rotunda si roz: “Noi n-avem probleme cu domnul Puric. Dumnealui are cu noi, dar pe motive birocratice, p-aci nici n-a prea fost. Vrea sa-i retrocedam terenul casei, dar noi l-am trecut la despagubiri. Acolo e o cresa, sunt niste instalatii de joaca pentru copii, oricat de celebru va ajunge dumnealui n-o sa le desfiintam ca sa-i dam dansului pamantul inapoi.” Viceprimarul m-a rugat sa nu-i dau numele „la ziar”, dar mi-a explicat cum sa ajung la instalatiile de joaca.
Strada A.I.Cuza e o fundatura in satul de munte slutit de blocuri si de furnale. La capatul ei povarnit si curbat sta Spitalul Orasenesc si, chiar pe colt, terenul pe care era casa doctorului Puric. Instalatiile de joaca sunt proaspat vopsite, dar pustii. In urma cu 40 de ani, baietii doctorului Puric, Marius (viitorul medic) si Danut (viitorul actor), se dadeau pe aici cu trotinetele lor aduse din Germania.
Una rosie, cealalta albastra. Romi, pustiul din vecini, profita si el de trotinetele nemtesti. Romi este acum om de afaceri si locuieste peste drum de instalatiile de joaca: “Sa-i transmiteti lui Danut ca eu il pot ajuta sa faca o conferinta aici”.
Mai mult pe HotNews.ro
