NIK BÄRTSCH @ Teatrul Naţional

0

Publicat la 30 Oct 2010, de către mada, în Muzică

Duminică, 28 Nov.2010, ora 20:00, Sala Mare, TNB

Teatrul Naţional din Bucureşti a iniţiat, începând cu actuala stagiune, un program menit să confirme vocaţia culturală polivalentă a acestei intituţii, susţinând, pe lângă spectacolele teatrale propriu-zise, evenimente muzicale, de arte vizuale, de dans şi altele, sub titlul generic

TNB PARATEATRAL.
Acest program a debutat prin vernisajul din 23 octombrie al expoziţiei CONSEGUITO SILENZIO a artistului Radu Dragomirescu (expoziţie ce poate fi vizitată până în 23 noiembrie în foaierul Sălii Mari) şi el continuă prin seria de recitaluri “solo-piano” cu muzicieni de mare valoare internaţională realizat în parteneriat cu clubul independent Green Hours, care se alătură, astfel, programului TNB PARATEATRAL-MUZICĂ.

Pentru debutul acestei serii de concerte de la Sala Mare a Teatrului Naţional, Green Hours 22 jazz-café l-a ales pe NIK BÄRTSCH, cel mai important muzician elveţian de jazz al momentului.

art 84061 afis bartsch NIK BÄRTSCH @ Teatrul Naţional


În acelaşi timp, unul dintre cei mai reprezentativi artişti ai celebrului label ECM, NIK BÄRTSCH ne propune, la a doua sa venire în Bucureşti (a mai participat, în luna mai, la a II-a ediţie a GHIJFest), un eveniment foarte rar pentru viaţa artistică din capitală: un recital de Modern Solo Piano.

“NIK BÄRTSCH este cu siguranţă, în acest moment, unul dintre cei mai fascinanţi virtuoşi ai sunetului pe un grand piano. El descătuşează dimensiuni neobişnuite ale acestui instrument, de la sunete percusive până la murmurul corzilor superioare…

…Aceasta extraordinar de fină, dar puternică muzică se produce în afara categoriilor tradiţionale, incorporând elemente ale muzicii minimale… [ea] seamănă prin diferenţele sale minimale cu o cameră în care ascultătorul intră şi iese, prin care se poate uita” (modernsolopiano.net).

Concertul de Modern Solo Piano din 28 noiembrie al extrordinarului NIK BÄRTSCH înseamnă şi punerea în valoare, în cadrul unui program, a excelentului Grand Piano Yamaha deţinut de Teatrul Naţional din Bucureşti.

Teatrul Naţional din Bucureşti şi Green Hours 22 jazz-café invită publicul bucureştean la Sala Mare a Teatrului Naţional în seara de duminică, 28 noiembrie 2010, la ora 20.00, pentru a se bucura de recitalul-eveniment al marelui muzician elveţian NIK BÄRTSCH.

Biletele se pot procura la agenţia de bilete a Teatrului Naţional şi la Green Hours începând cu data de 30 octombrie 2010.

Implică-te şi transmite mai departe:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks

Pe aceeaşi temă despre viaţa artistică...

  • ALEXANDRINA @ Green Hours
    Joi, 26 august, ora 20.00 Green Hours Green Hours 22 Jazz café prezintă CONCERT EXTRAORDINAR!!! ALEXANDRINA invitat special… SILENT STRIKE Alexandrina Hristov (n.  1978, Chișinău, Republica Moldova) este o artistă originară
  • “Nu mai plânge, baby”@Green Hours
    Luni 20 şi Marţi 21 decembrie, orele 20:00 şi 22:00,Teatrul LUNI de la Green Hours Un spectacol despre iubirea care se transformă în obsesie şi devine mai primejdioasă decît ura. Carmen Lidia Vidu
  • Programul Festivalului Naţional de Teatru(30 Oct.- 7 Nov.)
    Ediţia cu numărul 20 a Festivalului Naţional de Teatru se va desfăşura în perioada 30 octombrie-7 noiembrie. Supriza acestui festivalului este apariţia regizorului polonez Krzysztof Warlikowski, care îşi va face debutul pe scena Teatruui Naţional
  • Teatrul Naţional Bucureşti îşi deschide noua stagiune pe 18 septembrie
    Teatrul Naţional din Bucureşti îşi deschide stagiunea 2010 – 2011, primele spectacole fiind programate pe 18 şi 19 septembrie, informează AGERPRES. La fiecare din cele trei săli sunt programate, în aceste date, noile producţii ale teatrului:
  • Zilele Teatrului Nottara în Noiembrie
    24 noiembrie 2010 – 28 noiembrie 2010,Teatrul C.I. Nottara “Teatru ca pe bulevard”, cu cei mai iubiţi actori din Capitală. Aceasta este propunerea Teatrului Nottara pentru finalul lunii noiembrie. Vă aşteaptă un maraton al celor

Lasă o părere