Magazinul de păpuşi@ONB

0

Publicat la 27 Mai 2010, de către mada, în Copii, Operă, Spectacol

În avanpremiera Zilei Internaţionale a Copilului, Opera Nationala Bucuresti (ONB) vine cu o surpriză pentru micii spectatori. Sâmbată, 29 mai, ora 11.00, va avea loc un spectacol extraordinar de balet pentru copii, Magazinul de păpuşi, care îi va avea ca protagonişti pe cursanţii Studio M Ballet, condus de Magdalena Rovinescu.

Ca în fiecare an, la finalul anului şcolar, micii balerini vor prezenta fragmente din cele mai cunoscute titluri ale repertoriului de balet: Coppelia, Spargatorul de nuci, Frumoasa din pădurea adormită, Don Quijote, Lacul lebedelor, Esmeralda, precum şi numere de dans modern. În spectacol vor dansa şi copiii care au câştigat recent Premiul I la Concursul International de Dans de la San Marino (Italia), DANZAEUROPA 2010. În cadrul aceleasi competitii a mai fost castigat si Premiul de Popularitate, iar profesoara Magdalena Rovinescu a primit Premiul Special al Juriului.

Invitaţii speciali ai spectacolului din 29 mai sunt Isabelle Facile (Italia),  Michiele Fabrio (Italia) şi Laura Blica Toader şi Vlad Toader, solişti ai companiei de balet ONB.

Coregrafia şi costumele sunt realizate de Magdalena Rovinescu, care este producătorul evenimentului, informează ONB.

inchide

Implică-te şi transmite mai departe:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks

Pe aceeaşi temă despre viaţa artistică...

  • „Tango. Radio and Juliet”@ ONB
    Duminică, 12 Dec.2010,ora 20:30,  ONB “Tango. Radio and Juliet”, spectacol prezentat în premieră naţională de compania de balet a Operei Naţionale Bucureşti (ONB), reprezinta o noutate atât pentru repertoriul teatrului, cât şi
  • Tabloul – Anti-piesă după Eugen Ionescu @ Palatul Ghika,
    Palatul Ghika şi Grupul de Iniţiativă Teatrală “Arca lui Noe” propun un spectacol de Alexandru Robert Nagy – “Tabloul – Anti-piesă după Eugen Ionescu”. Evenimentul va avea loc pe data de 8 decembrie
  • Flamenco Caliente @Tête-à-Tête Coffee Art & Chill
    Sâmbătă, 23 Octombrie 2010, ora 19:00, Tête-à-Tête Coffee Art & Chill Parcul Herăstrău, lângă Grădina japoneză București Tête-à-Tête Coffee Art & Chill vă invită să participi sâmbătă, 23 octombrie de la ora 19:00 la cursul de flamenco
  • Alina Cojocaru, desemnată “Balerina deceniului”
    Capitala Rusiei a găzduit duminică pentru prima dată Gala Internaţională de Balet “Stars of the 21st Century”, unul dintre cele mai prestigioase spectacole de balet din întreaga lume, care reuneşte, în scopuri caritabile, o serie
  • Spectacolul “Spărgătorul de nuci”, pe scenă şi pe gheaţă
    24 Decembrie 2010, ora 18:30, ONB “A fost odată ca niciodată…” o sintagmă celebră prin intermediul căreia, generaţii întregi de copii intră în atmosfera magică a poveştilor. Opera Naţională Bucureşti prezintă în ajunul Crăciunului spectacolul de

Lasă o părere