Bob Dylan@Bucureşti

0

Publicat la 28 Mai 2010, de către mada, în Muzică, Vedete

Zone Arena, Miercuri, 2 Iunie 2010

Declarat de revista Rolling Stones drept cel mai important artist solo al tuturor timpurilor în 2004, Bob Dylan a adunat de-a lungul timpului o colecţie impresionantă de premii, care include şi 11 trofee Grammy, un Glob de Aur şi un premiu Oscar – ambele pentru piesa “Things Have Changed”, inclusă în coloana sonoră a filmului “Wonder Boys”. Printre premiile deosebite se numără şi 5 premii Grammy Hall of Fame – onorând înregistrările care au peste 25 de ani vechime şi o semnificaţie istorică şi culturală remarcabilă, precum şi o distincţie specială a Premiului Pulitzer în 2008, pentru impactul profund pe care l-a avut asupra muzicii şi culturii americane. Vara aceasta, Bob Dylan va concerta pentru prima dată în faţa publicului român, pe stadionul Iolanda Balaş, în data de 2 iunie, în cadrul unui nou concept de festival, “Emagic Classics”. Show-ul de la Bucureşti este inclus în “Never Ending Tour” – un turneu grandios pe care Bob Dylan l-a început în vara anului 1988 şi în cadrul căruia numai până la finele anului 2008 susţinuse peste 2100 de concerte!

Bob Dylan, una dintre figurile emblematice ale istoriei muzicii, va concerta vara aceasta pentru prima dată în România! Organizat de Emagic, show-ul este inclus în turneul “Never Ending Tour” şi va avea loc pe 2 iunie, pe Zone Arena Bucureşti, sub un nou concept de festival, “Emagic Classics”.
Trupa românească Bucium va cânta în deschiderea concertului Bob Dylan.
Evenimentul din Bucureşti este inclus în turneul “Never Ending Tour”. Bob Dylan va deschide o serie de concerte în ţările din fostul bloc comunist de pe continentul european, şi va include Bulgaria, Macedonia, Serbia, Croaţia, Slovacia şi Cehia
Trupa Bucium înseamnă Alexandra Milea (vioară), Mihai Balabas (vioară), Alexandru Dumitrescu Florescu (voce, chitară, keyboards, instrumente de suflat), Dan Simoaica (chitară bass) şi Adrian Rugină (tobe). După albumul de debut din 2008 “Voievozii”, Bucium a participat la numeroase concerte atât în România cât şi în afara graniţelor, unde trupa a deschis pentru nume reprezentative ale scenei internaţionale precum Apocalyptica, Korpiklaani, Finntroll şi Eluveitie.
Cu o carieră impresionantă de aproape jumătate de secol, Bob Dylan este unul dintre puţinii artişti al căror palmares includ nu mai puţin de 34 albume de studio, 13 albume live, 14 compilatii şi 58 de single-uri. Geniul muzical cu care a fost înzestrat i-a permis abordarea a diferite stiluri, de la ritmuri tradiţionale de folk, blues şi country la gospel, rock and roll şi chiar jazz sau swing, personalizand şi îmbogăţind fiecare gen muzical cu maniera sa unică de interpretare, care a fermecat generaţii întregi de fani.

Piese precum “Subterranean Homesick Blues”,”Like a Rolling Stone”, “Just Like a Woman”, “I Threw It All Away”, “Knockin’ on Heaven’s Door”, “Baby, Stop Crying”, “Love Sick”, sau “Things Have Changed” au făcut istorie, unele dintre ele – “Blowin’ in the Wind” şi “The Times They Are a-Changing” – devenind adevărate imnuri ale drepturilor civile sau ale mişcărilor anti-violenţă.

  • Prezentat de Raiffeisen Bank şi organizat de Emagic, concertul Bob Dylan va avea loc în cadrul Emagic Classics pe data de 2 iunie 2010, în complexul Zone Arena din Bucureşti, programul evenimentului incluzând de asemenea alte nume precum Nicu Alifantis & Zân şi Bucium. Biletele pentru acest eveniment pot fi achiziţionate online, de pe www.myticket.ro, şi din reţeaua magazinelor Diverta la diferite categorii de preţ, în funcţie de distanţa faţă de scenă: 130, 250 şi 350 lei.

http://www.bucium.com.ro/images/bobdylan.jpg

Implică-te şi transmite mai departe:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks

Pe aceeaşi temă despre viaţa artistică...

  • Ozzy Osbourne la Bucureşti
    Zone Arena, 2 octombrie, ora 20:30 Formaţia Luna Amară va cânta în deschiderea concertului pe care celebrul rocker Ozzy Osbourne îl va susţine la Bucureşti, pe 2 octombrie, la Zone Arena, potrivit unui comunicat, remis
  • Aerosmith@Bucureşti
    Zone Arena, Vineri 18 Iunie, ora 20:00 Formaţia Aerosmith a luat naştere în formula de trio: Perry, Hamilton, Tyler, acesta din urmă la baterie. O foarte scurtă perioadă lucrează cu Ray Tabano,tobe. După cooptarea lui
  • Bucureşti, oraşul fotbalului
    Bucureşti, 11 iunie – 11 iulie Oraşul Fotbalului este locul unde vei putea să faci mai mult decât să vizionezi meciurile de la Mondiale. Pe o suprafaţă de 10.000 mp, amenajată ca o terasă uriaşă cu
  • Eric Clapton@Bucureşti
    Stadionul Iolanda Balaş Soter Vineri, 11 Iunie, ora 20:00 Născut la 30 martie 1945, în Anglia, talentul lui Eric Clapton cu greu poate fi descris în cuvinte, Clapton fiind probabil cel mai mare chitarist al tuturor
  • Stagiune de vară @ Teatrul “Constantin Tănase”
    Trupa Teatrului de Revistă “Constantin Tănase” a pregătit pentru stagiunea estivala o serie de spectacole ce vor fi prezentate atât la Grădina de vară din Herăstrău, cât şi la Sala Savoy, recent redeschisă pentru publicul

Lasă o părere