Gala Globurilor de Aur în direct@ TVR1

0

Publicat la 17 Ian 2010, de către mada, în Eveniment, Filme, Vedete

Postul naţional de televiziune,TVR 1, transmite în noaptea de 17 ian.- 18 ian., Gala Globurilor de Aur

În noaptea de 17 spre 18 ianuarie, pe TVR 1 şi TVR HD, telespectatorii vor putea urmări “Noaptea Globurilor de Aur”. Programul cuprinde filme laureate ale Globurilor. Astfel, de la ora 21.00 se va difuza multipremiatul “Tess”. Apoi, cu câteva ore înainte de transmisiunea directă de la Los Angeles, TVR 1 a programat “Inocentul”, cu Anthony Hopkins, film al cărui regizor, John Schlesinger este şi el un deţinător al trofeului Globul de Aur. De la ora 01.00, o altă capodoperă care a obţinut distincţia Golden Globe, “The Hours”, va preceda transmisiunea directă. Nicole Kidman, protagonista acestui film, va fi una din amfitrioanele galei Globurilor 2010.

Începând cu ora 4.00, “Noaptea Globurilor de Aur” va fi transmisă în direct cu intervenţii din studioul TVR 1, cu invitaţi-surpriză din lumea modei şi a filmului.

În plus, luni seara, în prime time, TVR 1 va difuza înregistrarea integrală a galei.

TVR 1, care difuzează deja câteva seriale dintre favoritele galei, cum ar fi “Dr. House” sau “30 Rock” mai pregăteşte o supriză telespectatorilor. Din primăvară va difuza în exclusivitate celebrul “Mad Men”, unul dintre serialele nominalizate la Globurile din acest an.

Al doilea eveniment important din televiziunea şi cinematografia mondială va fi difuzat la TVR 2 – Premiile Screen Actors Guild, eveniment ce se va desfăşura în California, Auditoriumul Shrine.

În ultima zi a lui ianuarie, TVR 1 va oferi telespectatorilor una dintre cele mai spectaculoase manifestări din showbiz-ul internaţional: a 52-a ediţie a Galei Premiilor Grammy, la care Beyonce şi Taylor Swift au cele mai multe nominalizări.

page 8871231746965 Gala Globurilor de Aur în direct@ TVR1

Implică-te şi transmite mai departe:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks

Lasă o părere