Expoziţia “Nervia 1928-1938. Pictori din anii 30 în Belgia” @ MNAR

0

Publicat la 06 Oct 2010, de către mada, în Expoziţii

Expoziţia “Nervia 1928-1938. Pictori din anii 30 în Belgia” va fi vernisată, joi, la Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR), urmând să râmână deschisă până în 16 ianuarie 2011, informează Mediafax.

Expoziţia prezintă, în premieră în România, retrospectiva Nervia prin intermediul a 130 de lucrări semnate de cei nouă membri ai grupului:

Anto Carte, Louis Buisseret, Frans Depooter, Léon Devos, Léon Navez, Pierre Paulus, Rodolphe Strebelle, Taf Wallet şi Jean Winance.


poze Expozitia Nervia 1928-1938 Pictori din anii 30 in Belgia, vernisata joi la MNAR

“Astfel, publicul bucureştean are prilejul să descopere artişti foarte talentaţi care s-au constituit într-un grup pe baza idealurilor unei arte intimiste, cu caracter ilustrativ, legată de literatură, conjugând simbolismul şi interesul pentru social, o artă puternic angajată în afirmarea identităţii valonilor”, potrivit MNAR.

Lucrările provin din colecţii particulare şi din patrimoniul mai multor muzee din Belgia: Muzeele Regale de Artă din Belgia, Muzeul de Artă din Charleroi, Muzeul comunal Ixelles, Muzeul Ianchelevici din La Louvière, Muzeul internaţional al carnavalului şi măştii din Binche şi Muzeul de Artă din Mons.

Expoziţia va fi inaugurată, joi, de ministrul Culturii şi Audiovizualului al Comunităţii franceze din Belgia, Fadila Laanan, ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional din România, Kelemen Hunor, şi directorul general al Muzeului Naţional de Artă al României, Roxana Theodorescu. La eveniment vor participa şi Leo D’Aes, Ambasadorul Belgiei în România, Fabienne Reuter, Delegat Valonia-Bruxelles la Bucureşti, Françoise Eeckman, Administrator delegat al Fondului Léon Eeckman şi al Grupului Nervia, Michel De Reymaeker, Conservator şef al Muzeelor din Mons şi comisar ştiinţific al expoziţiei.

Expoziţia este organizată de Muzeul Naţional de Artă al României, Wallonie-Bruxelles International, Fondul Léon Eeckman şi Grupul Nervia, în cadrul programului de cooperare între România şi Valonia-Bruxelles, cu prilejul Preşedinţiei belgiene a Consiliului Uniunii Europene.

Grupul Nervia, întemeiat în 1928 la Mons, oraş care va fi Capitală Culturală Europeană în 2015, a jucat un rol primordial în mişcarea artistică din prima jumătate a secolului XX din Belgia, şi în special din Valonia.

Cei doi pictori fondatori, Anto Carte şi Louis Buisseret, împreună cu Léon Eeckman, secretarul grupului, au hotărât să creeze această mişcare pentru a afirma prezenţa artei valone, dar şi pentru a-i promova pe tinerii artişti, majoritatea din regiunea Hainaut.

Numele grupului face trimitere la revista “La Nervie”, al cărei colaborator a fost Anto Carte, şi la “nervieni”, un trib de gali stabilit pe actualul teritoriu al provinciei Hainaut.

Programul de vizitare al expoziţiei este de miercuri până duminică, în intervalul orar 10.00-18.00, lunea şi marţea MNAR fiind închis.

Implică-te şi transmite mai departe:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks

Pe aceeaşi temă despre viaţa artistică...

  • Pictori de azi @ Balcic
    11 – 21 Octombrie 2010, Galeria Galateca (BCU), Strada C.A Rosetti, nr.2. Cea de-a opta ediţie a expoziţiei “Pictori de azi la Balcic”, realizată în urma celei mai recente tabere de pictură cu
  • “Otherworlds”@ Centrul Cultural Calderon
    14 octombrie – 14 noiembrie,Centrul Cutural Calderon,  str.Jean Louis Calderon nr.39 “Otherworlds” este o expoziţie de artă digitală ce reuneşte lucrările unora dintre cei mai cunoscuţi artişti digitali români ai momentului. Dragoş
  • Săptămâna italiană @ Muzeul Satului
    Muzeul Satului 28 mai – 3 iunie 2010 Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” şi Ambasada Italiei, împreună cu Institutul Italian de Cultură „Vito Grasso” şi Camera de Comerţ Italiană pentru România,
  • Itinerarii. Afinităţi. 10 Fotografi spanioli@MNAC
    Bucureşti, Muzeul  Naţional de Artă Contemporană, 16 septembrie – 10 octombrie Reunite sub denumirea “Iitinerarios Afines/ Itinerarii. Afinităţi”, lucrările a zece fotografi spanioli propun o viziune asupra acestei arte în Spania contemporană, oferind o panoramă a
  • Programe pentru familii @ Muzeul Naţional de Artă
    Muzeul Naţional de Artă organizează tot felul de programe pentru familii, ce se constituie nu numai în manifestări educative, dar şi modalităţi plăcute de petrecere a timpului liber. Programele pentru familii organizate de MNAR începând

Lasă o părere