Itinerarii. Afinităţi. 10 Fotografi spanioli@MNAC

0

Publicat la 17 Sep 2010, de către mada, în Expoziţii

Bucureşti, Muzeul  Naţional de Artă Contemporană, 16 septembrie – 10 octombrie

Reunite sub denumirea “Iitinerarios Afines/ Itinerarii. Afinităţi”, lucrările a zece fotografi spanioli propun o viziune asupra acestei arte în Spania contemporană, oferind o panoramă a diverselor moduri de abordare a mediului fotografic şi a abundenţei de propuneri pe care le presupune.
Curatoarea expoziţiei, Oliva María Rubio, a optat pentru autori deja consacraţi, cu o traiectorie artistică importantă, care se bucură de recunoaştere în ţara natală, iar unii dintre ei – chiar în afara Spaniei, născuţi în jurul deceniului şase sau mai tineri, prezenţi pe scena artistică internaţională.
Fotografii încărcate de istorie ale unor foste câmpuri de luptă, imagini ale Spaniei rurale sau ale petrecerilor duminicale, portrete pictate şi peisaje urbane ale Cubei, toate aceste chipuri ale prezentului se întâlnesc pe simezele acestei expoziţii.
Prin selecţia lucrărilor, curatoarea a luat în consideraţie, în mod special, aspecte care pot interesa publicul român şi care dau măsura culturii, a tradiţiilor şi a practicilor spaniole, abordând, în egală măsură, iconografia istoriei secolului XX.

10spanioli Itinerarii. Afinităţi. 10 Fotografi spanioli@MNAC

Implică-te şi transmite mai departe:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks

Pe aceeaşi temă despre viaţa artistică...

  • “Livada de fotografii” la Metrou
    Bucureşti, 9 – 11 iunie Vino cu fotografii făcute în Bucureşti, format maxim 10 x 15 cm iar organizatorii ţi le expun la staţia de metrou Unirii în “Livada cu fotografii”. La sfârşitul expoziţiei toate fotografiile
  • Umbre veneţiene@Vila Rodizio
    Vila Rodizio, 23 noiembrie – 6 decembrie Artista Emilia Marinescu expune peste 30 de tablouri unicat, cu personaje mascate şi pictate de carnaval. Explozia de culoare, strălucirea foiţelor de aur şi argint, formele picturilor atipice,
  • Sasha Meret, o viziune românească la New York
    În perioada 1-15 septembrie, la Café Verona şi Grădina Verona, artistul American de origine română, Sasha Meret revine în România cu expoziţia itinerantă Reverii urbane, proiect organizat de Depoul de Artă Urbană, Primaria Braşov şi
  • Fotografiile lui G.B. Shaw, postate pe internet
    Dramaturgul irlandez a realizat mii de fotografii, inclusiv cu vedetele vremii. George Bernard Shaw, autorul piesei „Pygmalion” (care a inspirat filmul „My Fair Lady”), a fost un pasionat fotograf, realizând imagini cu starurile vremii, precum
  • “Otherworlds”@ Centrul Cultural Calderon
    14 octombrie – 14 noiembrie,Centrul Cutural Calderon,  str.Jean Louis Calderon nr.39 “Otherworlds” este o expoziţie de artă digitală ce reuneşte lucrările unora dintre cei mai cunoscuţi artişti digitali români ai momentului. Dragoş

Lasă o părere