Cele mai bune 15 bestseller-uri din lume, după Bibilie

0

Publicat la 02 Aug 2010, de către mada, în Cărţi

Biblia este cel mai mare bestseller din istoria omenirii. “Micuţa Carte Roşie” a lui Mao Zedong este a doua cea mai mare carte care domină în literatura universală, scrie realitatea.net.

În timp ce cărţile religioase domină prima jumătate a listei cu cele mai mari bestseller-uri, cealaltă jumătate cuprinde volume cu teme fantastice, potrivit huffingtonpost.com.

“Micuţa Carte Roşie”, o colecţie de citate ale preşedintelui Mao Zedong, a apărut în 1964 şi a fost vândută în toată lumea în peste 800 de milioane de copii. Obiect de lectură obligatorie în China, cartea a devenit una de cult în Occident, unde a contribuit în mare măsură la influenţarea mişcărilor studenţeşti radicale de stânga din anii ‘60.

Coranul, cartea sacră a tuturor musulmanilor, a fost şi el vandut în peste 800 de milioane de copii. Coranul este considerat a fi însuşi Cuvântul lui Dumnezeu definit ca o sumă de concepte, o sinteză de precepte etice, o conduită de viaţă spirituală, un codice civil ce răspunde problemelor vieţii cotidiene.

Dicţionarul chinezesc, publicat prima dată în 1957, a fost vândut în toată lumea în peste 400 de milioane de copii.

“Cartea lui Mormon” scrisă de Joseph Smith Jr. a fost publicată în 1830 şi a vândută în peste 120 de milioane de copii în toată lumea. Joseph Smith Jr. susţinea că a fost personal vizitat de Dumnezeu Tatăl şi de Dumnezeu Fiul care i-au spus că toate bisericile şi religiile existente erau false. Joseph a creat astfel o religie nouă care se autoproclama “singura biserică adevărată de pe Pămânat”.

“Harry Potter and the Sorcerer’s Stone” este primul roman scris de celebra J. K. Rowling. Cartea face parte dintr-o serie ce cuprinde şapte volume şi a fost vândută în peste 107 milioane de exemplare din 1997, anul publicării.

Reţeta Harry Potter, deşi contestată de unii critici literari mai scorţoşi, a prins la copii, autoarea amestecând într-un cazan unic de dimensiuni foarte bine calculate magia, mitologia şi alchimia, reciclând monştrii din mitologia britanică şi aducând fiinţe mitologice din alte zone culturale.

Cartea “And Then There Were None,” a scriitoarei Agatha Christie a fost publicată în 1939, iar misterul morţii din acest volum a fost vândut în peste 100 de milioane de copii.

“The Lord of the Rings” a lui J. R. R. Tolkien a fost publicată în 1954 şi a fost vândută în peste 150 de milioane de copii în întreaga lume. Cartea a fost scrisă în anii 1937 – 1949, iar partea sa esenţială a fost creată în timpul celui de-al doilea război mondial. Lucrarea a fost publicată în trei volume în 1954 şi 1955, această formă fiind cea mai populară. A fost retipărită de mai multe ori şi tradusă în diferite limbi, devenind una dintre cele mai populare şi influente lucrări ale literaturii secolului 20.

“Harry Potter and the Half-Blood Prince” a lui J. K. Rowling este a şasea carte din seria foarte populara “Harry Potter”. Cartea care are nici mai mult, nici mai putin de 652 de pagini, a fost vanduta in 65 de milioane de exemplare, dupa ce a fost in 2005.

“Codul lui Da Vinci”, a lui Dan Brown este un roman de aventură foarte popular. Din 2004, de când a apărut prima oară, a fost vândut în peste 80 de milioane de copii.

“Harry Potter and the Chamber of Secrets” de J. K. Rowling, a doua carte din seria Harry Potter, a apărut în 1999 şi a fost vândută în peste 60 de milioane de copii.

Clasicul roman, “De veghe în lanul se secară” a lui J. D. Salinger a fost publicat prima dată în 1951 şi a fost vândut în peste 60 de milioane de copii.

“Harry Potter and the Goblet of Fire” de J. K. Rowling, a patra cartea din seria Harry Potter, a fost vândută în peste 55 de milioane de exemplare în toată lumea, de când a fost prima dată publicată, în anul 2000.

“Harry Potter and the Order of the Phoenix”, scrisă de J. K. Rowling, al cincilea volum din seria Harry Potter a apărut în 2003 şi a fost vândut în 55 de milioane de exemplare.

“Harry Potter and the Prisoner of Azkaban”, J. K. Rowling, a treia carte din seria Harry Potter a fost vândută în 55 de milioane de exemplare din 1999, anul publicării, la fel ca şi primele doua volume.

“Ben Hur: A Tale of the Christ” a scriitorului Lew Wallace, a fost vândută în 50 de milioane de copii în toată lumea, din anul 1880 când a fost prima dată publicată.

Implică-te şi transmite mai departe:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks

Pe aceeaşi temă despre viaţa artistică...

  • Romanele cu vampiri revigorează piaţa de carte
    Potrivit clasamentului întocmit de reprezentanţii Diverta în funcţie de numărul de exemplare vândute din fiecare roman în librăriile proprii, “Zori de zi”, al patrulea volum din seria “Amurg” scrisă de Stephanie Meyer, a fost cel mai bine vândut roman
  • Campionii din box office-ul mondial: filmele cu cele mai mari încasări în 2010
    La final de an, în plină perioadă de bilanţuri,  site-ul  filmreporter.ro stabileşte un top 10 al filmelor cu cele  mai mari încasări   din 2010: Cinci animaţii (dacă bifăm în această categorie şi Alice în Ţara

  • Seria de filme “Stăpânul inelelor” a fost votată cea mai bună trilogie din istoria cinematografiei, urmată de primele filme “Star Wars” şi de “Back to the Future”, potrivit unui sondaj online realizat în rândul cinefililor
  • Cărţile cu vampiri sunt bestsellers
    Editura Leda, parte a grupului Corint, a vândut în ultimele şase luni cărţi din seriile cu vampiri în valoare de peste un milion de lei, respectiv un sfert din cifra de afaceri a editurii, a
  • Creatoarea lui Harry Potter, mai influentă decât Regina Marii Britanii
    J.K.Rowling, autoarea seriei de succes „Harry Potter”, a fost desemnată , de redactorii-şefi ai celor mai importante reviste britanice, cea mai influentă femeie din Marea Britanie, depăşind-o pe regina Elisabeta a II-a, informează Hollywood News.Com.

Lasă o părere