Spectacolul “Iadul este amintirea”, prezentat în avanpremieră la Teatrul Odeon

0

Posted on : 09-Iun-2010 | By : mada | In : Spectacol, Teatru

Spectacolul “Iadul este amintirea”, de Mariana Cămărăşan şi Alexandra Penciuc, va fi prezentat în avanpremieră, duminică, la Teatrul Odeon din Bucureşti, informează instituţia.

Spectacolul este proiectul câştigător al concursului “Tineri regizori – texte contemporane”, lansat de Teatrul Odeon stagiunea trecută.

“Iadul este amintirea” este o montare după textul omonim de Jonas Gardell, în traducerea lui Carmen Vioreanu.

Din distribuţia spectacolului fac parte: Diana Gheorghian, Oana Ştefănescu, Liana Mărgineanu şi Nicoleta Lefter.

Spectacolul dezvăluie tensiunile din relaţiile de familie, alteritatea, boala şi suferinţa, reprezentările onirice şi halucinante ale lui Dumnezeu şi ale diavolului în subconştientul uman, pentru a evidenţia zbuciumul interior al personajelor.

Prinse în ecuaţii afective necunoscute pentru ele însele, personajele îşi transferă unele altora propriile temeri şi angoase, având sau nu puterea de a se elibera, reuşind sau nu să trăiască ori să se îngroape într-un iad personal al unui trecut de nedepăşit,informează Mediafax.

 Spectacolul Iadul este amintirea, prezentat în avanpremieră la Teatrul Odeon

Sex and the City 2@Bucureşti

0

Posted on : 01-Iun-2010 | By : mada | In : Cinematograf, Filme

  • Premiera în România

    04.06.2010

[ SEX AND THE CITY 2 POSTER ]

Umorul, prietenia, pasiunea pentru modă sunt readuse pe ecran cu prisosinţă de “Sex and the City 2”, în timp ce Carrie (Sarah Jessica Parker), Samantha (Kim Cattrall), Charlotte (Kristin Davis) şi Miranda (Cynthia Nixon) muşcă încă o dată din mărul promisiunilor new-yorkeze, trăindu-şi vieţile tumultoase şi poveştile de dragoste într-o urmare cu adevărat strălucitoare.

Ce se întâmplă după ce spui “DA?”  Viaţa lor de acum este tot ceea ce şi-au dorit, dar n-ar mai fi “Sex and the City” dacă pe fete nu le-ar mai aştepta unele surprize …de data aceasta sub forma unei aventuri glamour, sub soare torid, care le poartă departe de New York, în cel mai luxos, exotic şi captivant loc de pe pământ, unde misterul le iese în cale la fiecare pas.  Este o evadare care vine la momentul potrivit, exact atunci când cele patru prietene încearcă să iasă din rutina rolurilor tradiţionale de neveste, mame, etc.

În fond, uneori trebuie să-ţi mai faci de cap cu prietenele!

Michael Patrick King este cel care a scris scenariul şi a regizat “Sex and the City 2.” În rolurile principale ale filmului joacă Sarah Jessica Parker, Kim Cattrall, Kristin Davis şi Cynthia Nixon, alături de John Corbett, Chris Noth şi David Eigenberg, Evan Handler, Jason Lewis, Willie Garson şi Mario Cantone.  King împreună cu Sarah Jessica Parker, Darren Star şi John Melfi sunt producătorii filmului.  Toby Emmerich, Richard Brener şi Marcus Viscidi sunt producătorii executivi.  Filmul se bazează pe serialul TV creat de Darren Star, care a fost inspirat după personajele cărţii lui Candace Bushnell.

Echipa din spatele camerei de filmat îi include pe mulţi dintre realizatorii tradiţionali ai serialului “Sex and the City”, cum ar fi directorul de imagine John Thomas, scenograful Jeremy Conway, editorul Michael Berenbaum, designer-ul de costume Patricia Field, sau compozitorul Aaron Zigman.

Das weisse Band / The White Ribbon@Bucureşti

0

Posted on : 16-Mai-2010 | By : mada | In : Cinematograf, Filme

Das weisse Band / The White Ribbon,
2009, 150 min,
regia Michael Haneke,
cu Ulrich Tukur, Ernst Jacobi, Christian Friedel, Leonie Benesch

  • Premiera în România 14 mai


“Panglica albă” este câştigătorul Palme d’Or în 2009, un film care va face istorie şi probabil încasări infime, având în vedere că nu are efecte speciale, nici super eroi şi nici vreun star în distribuţie,

iar subiectul este foarte neconfortabil: în 1913, într-un sat din Germania, încep să se petreacă tot felul de evenimente inexplicabile – soţia unui fermier moare în condiţii ciudate, un hambar este incendiat, iar copilul handicapat al moaşei este găsit legat de un copac, cu un mesaj care ameninţă cu pedeapsa divină.

După multe investigaţii, se descoperă că vinovaţii sunt nimeni alţii decât copiii satului, care au format o societate secretă condusă de fiica pastorului, care se dedă la gesturi precum înjunghierea papagalului familiei. Bineînţeles că nimeni nu poate să accepte acest adevăr oribil şi totul este trecut cu vederea în ciuda eforturilor profe­sorului de la şcoala din sat, care este îngrijorat de violenţa şi ferocitatea care îi animă pe copii.

Morala este, bineînţeles, faptul că acei copii au crescut şi, peste 20 de ani, s-au transformat în cei care au imple­men­tat filosofia fascistă în Germa­nia şi au declanşat cel de-al Doilea Război Mondial şi toate ororile sale.

File:White ribbon.jpg

Deschiderea Cannes 2010@The Light Cinema

0

Posted on : 09-Mai-2010 | By : mada | In : Festivaluri, Filme

Pentru cei care nu merg la Cannes, The Light aduce Cannesul la Bucuresti

.

The Light Cinema Liberty Center si Ro Image prezinta in exclusivitate si pentru prima data in salile de cinema din Romania LIVE HD – Deschiderea Festivalului de Film de la Cannes!

affiche 60X80 web Deschiderea Cannes 2010@The Light Cinema

  • Transmisia Live de la Cannes va fi urmata de premiera mondiala a filmului “Robin Hood”, exact ca la Cannes, acolo unde filmul va fi proiectat in acelasi timp.

Program eveniment LIVE HD – Deschiderea Festivalului de Film de la Cannes:

  • Sosirea pe covorul rosu a vedetelor: 19.45 – 20.15
  • Ceremonia de deschidere a Festivalului de Film de la Cannes: 20.15 – 20.40
  • PROIECTIA FILMULUI “ROBIN HOOD” IN PREMIERA MONDIALA: 20.45

Tarife:

  • Ceremonie deschidere Cannes LIVE, Miercuri, 12 mai, ora 19.45: 10 lei
  • Premiera mondiala Robin Hood, Miercuri, 12 mai, ora 20.45: 26 lei