Festivalul Internaţional “Seri cu orgă la Sala Radio”, în perioada 1 – 11 octombrie, la Bucureşti

0

Publicat la 22 Sep 2010, de către mada, în Festivaluri, Muzică

1- 11 octombrie 2010, Sala Radio

Festivalul Internaţional “Seri cu orgă la Sala Radio” se va desfăşura în perioada 1 – 11 octombrie, la sala de concerte “Mihail Jora” din Bucureşti, şi va cuprinde nouă concerte şi recitaluri susţinute de solişti de talie internaţională pe cea mai mare orgă din România, informează Radioul Public, printr-un comunicat remis MEDIAFAX.

Orga Sălii Radio – cea mai mare din România (7.420 de tuburi) – va fi vedeta primei ediţii a acestui festival, organizat de Direcţia Orchestrelor şi Corurilor.

În cadrul festivalului, artiştii români şi internaţionali vor cânta exclusiv pe impresionantul instrument al Sălii Radio.

Evenimentul va cuprinde nouă concerte şi recitaluri susţinute de solişti de talie internaţională, printre care Ilse Maria Reich şi Martin Schmeding (Germania), Andrzej Chorosinski (Polonia), Hana Bartosova (Cehia), Ursula Philippi, Olga Babadjian, Marcel Costea şi Dan Racoveanu (România).

Festivalul internaţional “Seri cu orgă la Sala Radio” va debuta pe 1 octombrie – Ziua Internaţională a Muzicii -, la ora 19.00, cu “Misa de orgă” de J. S. Bach, în interpretarea renumitei soliste Ilsa Maria Reich, urmată de recitalul lui Marcel Costea, de la ora 21.00.

Originară din Sibiu, Ilse Maria Reich a studiat orga la Praga, cu Jiri Rheinberger, la Essen, cu Gisbert Schneider, şi la “Hochschule für Musik und Theater” din Hanovra, cu Ulrich Bremsteller. Afirmată ca o valoroasă organistă în România, cu participări la festivaluri internaţionale, ea s-a impus – după emigrare în 1988 – şi în Germania, datorită vocaţiei sale autentice.

În 1990, ea a înfiinţat la Rottenburg o şcoala de muzică – care are astăzi 500 de elevi -, pe care a condus-o timp de 18 de ani. Ca dirijor de cor şi de orchestră a mers în turnee cu ansamblurile şcolii în Africa de Sud, Italia, România, Cehia şi China. Pe parcursul mai multor ani, Ilse Maria Reich a pregătit şi a făcut posibilă colaborarea dintre corul şcolii “Chorgemeinschaft der Städtischen Musikschule” şi Orchestra de Camera Radio în cadrul mai multor concerte vocal-simfonice.

 Festivalul Internaţional Seri cu orgă la Sala Radio, în perioada 1   11 octombrie, la Bucureşti

Sala de concerte “Mihail Jora” din Bucureşti are cea mai bună acustică dintre toate sălile de concerte simfonice româneşti şi adăposteşte una dintre cele mai mari orgi din Europa. Ambele au fost renovate, pentru prima oară după 50 de ani, în vara anului 2009, în pauza dintre stagiuni. Orga Sălii Radio a fost inaugurată, în data de 16 martie 2010, printr-un concert susţinut de Jennifer Bate în sala “Mihail Jora”.

Biletele pentru festival vor putea fi achiziţionate de la casa de bilete a Sălii Radio şi prin reţeaua Eventim, magazinele Germanos, Vodafone, librăriile Cărtureşti, Humanitas şi online, de pe www.eventim.ro.

Coproducătorul evenimentului este TVR Cultural, iar parteneri sunt Fundaţia Vodafone România, Centrul Ceh, Institutul Polonez Bucureşti şi Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.

Implică-te şi transmite mai departe:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks

Pe aceeaşi temă despre viaţa artistică...

  • Nopţi de orgă şi concerte@TVR Cultural
    De Sărbători, Orchestrele şi Corurile Radio vă oferă un cadou – nopţi de orgă şi concerte la TVR Cultural În perioada Sărbătorilor de Iarnă, TVR Cultural difuzează şapte concerte şi recitaluri din stagiunea 2010 – 2011
  • Orchestra de cameră “Philarmonia”
    Studioul de concerte “Mihail Jora”, 8 iunie, ora 19:00 Una dintre cele mai prodigioase orchestre de cameră vă invită la un eveniment muzical special. “Philarmonia” s-a impus încă de la debut prin susţinerea în concert a
  • Chopin… şi nu numai@ Sala Radio
    Joi, 21 Octombrie 2010 , ora 19.00, Sala Radio Horia Mihail – „Chopin… şi nu numai” Orchestrele şi Corurile Radio vă invită joi, 21 octombrie 2010, ora 19.00, la cel de-al doilea recital din seria „Chopin…
  • Jennifer Rush @Bucureşti
    17 Octombrie 2010, Sala Palatului, ora 19:00 Cine nu îşi aminteşte de “The Power of Love” al cântăreţei Jennifer Rush? Single-ul The Power Of Love a ajuns pe prima poziţie în topurile multor ţări ale lumii urmând
  • Grigore Leşe şi ultimii rapsozi@Sala Radio
    Sala Radio, Sâmbătă, 4 Decembrie Grigore Leşe s-a născut în Ţara Lăpuşului şi a trăit în sat, după obiceiurile ţărăneşti, o bună bucată de vreme. Apoi, a venit la şcoli înalte, în Bucureşti. A studiat fagotul

Lasă o părere