“Distracţie gratis, nu degeaba” @Unifest

0

Publicat la 16 Nov 2010, de către mada, în Conferinţe, Eveniment, Festivaluri, Muzică, Spectacol, Teatru, Timp liber

Peste 30.000 de studenţi din 17 centre universitare din toată ţara au acces gratuit la concerte, muzee, spectacole de teatru şi operă, precum şi la film, în cadrul celei de-a noua ediţii a Festivalului Unifest, desfăşurat între 15 şi 25 noiembrie, sub sloganul Distracţie gratis, nu degeaba”, informează MEDIAFAX.

Festivalul studentesc Unifest incepe luni  Concursuri  teatru si concerte gratuite Distracţie gratis, nu degeaba @Unifest

Startul celei de-a noua ediţii a fost dat, luni, printr-un flashmob în Piaţa Universităţii din Capitală.

Preşedintele Uniunii Naţionale a Studenţilor (USR), Andrei Botez, a declarat, luni, cu ocazia lansării festivalului, că estimează că aproximativ 60.000 de studenţi vor participa la manifestările din această perioadă.Studenţii pot participa, începând de luni, la evenimentele culturale şi concursurile organizate de USR, cea mai mare atracţie fiind un concert ce va avea loc la Sala Palatului. Peste 30.000 de studenţi vor primi bilete gratuite pentru teatru, operă, operetă, muzee şi Ateneul Român.

Reprezentantul Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret Sorin Moldovan a declarat că ANST susţine aceste evenimente, care aduc un plus de valoare societăţii civile prin implicarea studenţilor. Organizat în 17 centre universitare, în perioada 15-25 noiembrie, festivalul reuneşte o serie de evenimente culturale, academice, sociale şi sportive de care beneficiază gratuit studenţii din toată ţara.În cadrul Festivalului Unifest vor avea loc Campania Naţională de Donare de Sânge, Campionatul Naţional de Fotbal dintre facultăţi, Mega Concert la Sala Palatului, concursul de Miss Unifest România, precum şi conferinţe, dezbateri şi traininguri.

Partenerii celei de-a IX-a ediţii a Festivalului Unifest sunt Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi Primăria Capitalei.

PROGRAMUL festivalului poate fi consultat AICI.

Implică-te şi transmite mai departe:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks

Pe aceeaşi temă despre viaţa artistică...

  • Noaptea Devoratorilor de Publicitate
    Bucureşti, Sala Palatului, 12 iunie, ora 22:00 Noaptea Devoratorilor de Publicitateeste un show dedicat în exclusivitate amatorilor şi specialiştilor în publicitate. În noaptea celei mai lungi pauze publicitare, barierele lingvistice sunt devorate de scurtele comedii sau
  • Festivalul Internaţional de Teatru şi Film Studenţesc Hyperion
    14-19 Iunie, Bucureşti Festivalul are trei componente: teatru, film şi salon de fotografie. În Sala Rapsodia are loc spectacolul de teatru care deschide festivalul, spectacol de licenţă al clasei coordonate de renumita actriţă Maia Morgenstern, după
  • Festivalul Naţional Studenţesc de Teatru al Absurdului “Eugene Ionesco”
    Casa de Cultură a Studenţilor, Teatrul Podu’, 26-28 noiembrie A devenit o tradiţie ca, în noiembrie, tinerii iubitori de teatru să se întâlnească în numele acestui dramaturg şi să dezbată artistic asupra problemelor de viaţă contemporană.
  • Festivalul Artelor Bucureşti, ediţia aII-a
    10 – 15 Octombrie 2010, Bucureşti Festivalul Artelor Bucureşti, manifestare organizată de Asociaţia Culturală Maria Domina, îşi deschide porţile pe 10 octombrie. Începând cu aceas­tă dată, sub „bagheta” maestrului Radu Beligan, preşedinte onorific
  • Nouvelle Vague, a treia oară la Bucureşti
    22 noiembrie 2010, Sala Palatului, Bucureşti Celebrul grup de muzicieni care a cucerit lumea cu ritmuri de bossa-nova revine toamna aceasta pentru a treia oară în România, pentru un concert la Sala Palatului, pe 22 noiembrie,

Lasă o părere