DiversBucureşti

Duminică, 26 decembrie 2010, la ora 19.00, la Radio România Cultural, Teatrul Naţional Radiofonic a programat o nouă emisiune din seria Clasicii dramaturgiei universale: Shakespeare şi muzica. Realizatori: Puşa Roth şi Costin Tuchilă

Ne putem imagina, în baza datelor existente, că scena elisabetană era un loc în care sincretismul artelor, reînviere a sincretismului elin în tipare renascentiste, devenea fapt firesc. E limpede că în acest context muzica dobândea un rol, dacă nu prioritar, important. Sunt cunoscute “pasajele muzicale” din piesele lui Shakespeare, de altfel piese muzicale de sine stătătoare. În Hamlet, în Romeo şi Julieta, în Visul unei nopţi de vară, în Othello, în Furtuna, în Cum vă place, în A douăsprezecea noapte, în Mult zgomot pentru nimic, chiar în Regele Lear, apăreau astfel de “treceri” muzicale. Putem presupune că în toate piesele muzica era prezentă. Actorii erau în mod sigur înzestraţi cu darul de a cânta melodiile fixate prin tradiţie, pe care spectatorul epocii le aştepta, dar şi cu talentul de a improviza acompaniindu-se singuri la lăută sau chitară, când nu exista posibilitatea aducerii câtorva muzicieni de profesie. Istoriile literaturii engleze, studiile speciale consemnează rolul muzicii vocale şi instrumentale în piesele lui Shakespeare: “«ariile» sunt executate îndeosebi de nobili, trompetele anunţă evenimente solemne, «cântecele» din tragedii se asociază cu stări sufleteşti anormale (cum ar fi cântecul Ofeliei, reprezentând o culminaţie tragică)”. Nu este exclus ca Shakespeare însuşi să fi avut cunoştinţe muzicale practice (era totuşi om al Renaşterii). “Este sigur că Shakespeare ştia foarte multe despre muzică şi este cât se poate de logic să presupunem că se pricepea să cânte la cel puţin un instrument”, scrie F. E. Halliday.

Nebunia şi moartea Ofeliei sunt însoţite în Hamlet de muzică, incluzând aici atât rolul de element de construcţie dramatică dobândit de fragmentul muzical, cât şi un simbolism muzical spre care este condus personajul. Această funcţie multiplă îndeplinită de muzică, adică de semnalare a unei stări în mod direct sau aluziv, de înlesnire a ideilor şi tensiunilor dramatice şi de suprapunere a necesarului plan simbolic, destinat a “trezi conştiinţa” se întâlneşte în multe dintre piesele lui Shakespeare, ca de altfel şi la alţi autori elisabetani. Exista un fond comun de cântece tradiţionale, binecunoscute publicului, probabil populare sau al căror autor nu mai conta datorită popularităţii melodiei respective, pe care dramaturgii şi-l însuşeau. Contextul folosirii lor diferă de la un scriitor la altul, capacitatea lor de a intra în relaţie cu desfăşurarea dramei, cu temele şi ideile ei fiind responsabilă de particularităţile tratării. Muzica este astfel asimilată structurii interioare a dramei şi problemelor de conştiinţă pe care ea le pune. De măsura în care “citatul” muzical depăşeşte nivelul ornamentului depind coerenţa superioară dar şi profunzimea unei piese de Shakespeare în comparaţie cu cele ale contemporanilor săi.

Pe lângă comentarii critice şi fragmente din spectacole ale Teatrului Naţional Radiofonic (A douăsprezecea noapte, Hamlet, Cum vă place, Regele Lear, Furtuna), veţi putea asculta şi cântece din piesele lui Shakespeare în interpretarea Studioului de Muzică Veche. Aceste cântece, unele indicate în text, altele presupuse în spectacolele din epoca elisabetană, au devenit tradiţionale în montările cu piese de Shakespeare din teatrul englez.