Târgul de Sfântul Nicolae@MŢR

0

Publicat la 26 Nov 2010, de către mada, în Târguri

Muzeul Ţăranului Român, 3 – 5 decembrie 2010

De vineri, 3 decembrie, până duminică, 5 decembrie, de la 10 dimineaţa la 6 după-amiaza, sunteţi aşteptaţi la marele “Târg de Sfântul Nicolae”, de la Muzeul Ţăranului Român.

1039534 1 Târgul de Sfântul Nicolae@MŢR
Peste 150 de meşteri olari, fierari, cioplitori, lingurari, cojocari, cofetari, pielari, rudari, iconari din toată ţara, vin cu împletituri din pănuşe, măşti, jucării, sorcove, fluiere, ocarine, cavale, clopoţei şi zurgălăi; cu marame, ii, catrinţe, cămăşi, fote, podoabe, opinci, cergi, ştergare şi scoarţe; cu străchini, blide, căuce şi oale de sarmale; cu coşuri de nuiele; cu pristolnice şi icoane; cu mobilier pictat, lăicere şi lăzi de zestre; cu chimire şi genţi; cu alambicuri, blidare, lingurare, sărăriţe şi piperniţe.
De-ale gurii aduc: turtă dulce, cozonaci, miere, plăcinte, cofeturi fel de fel, suc de mere, kürtős kalács, ţuică şi vin.

De prin târg

Demonstraţie de olărit cu Olimpia Dimitriu;

3 decembrie, ora 12.00, la Atelierul de creativitate
Muzeul Ţăranului Român şi Fundaţia Chance for Life organizează cu voluntarii români şi olandezi un workshop de pictură pe faianţă pentru publicul târgului;

5 decembrie, ora 11.00, la Clubul Ţăranului
Teatru de umbre, adaptare după basmul Prinţesa cu mulţi papuci, realizat de trupa de copii Tropăiele a Atelierului de creativitate al MŢR, coordonată de Beatrice Iordan.

Preţ bilet: 4 lei, 2 lei (elevi, studenţi, pensionari)

Implică-te şi transmite mai departe:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks

Pe aceeaşi temă despre viaţa artistică...

  • Atelier de creativitate@MŢR
    MŢR, începând cu 5 octombrie 2010 Atelierul de creativitate al Muzeul Ţăranului Român invită şcoli, grădiniţe, licee, fundaţii etc. la: desenat, pictat, poveşti (ţărăneşti şi nu numai), teatru de păpuşi (confecţionat de măşti, păpuşi şi spectacol
  • Atelierul “Acrobaţii pentru copii”
    Bucureşti, 13 – 16 septembrie Asociaţia Groundfloor Group organizează acest atelier de mişcare care se desfăşoară de luni până joi între orele 15-19 în studioul Fabricii de Pensule de la etajul 1 (str. Henri Barbusse nr.
  • Târgul de Sfântul Dumitru@MŢR
    22-24 Octombrie 2010, MŢR Asociaţia Producătorilor de Produse Tradiţionale şi Ecologice Maramureş organizează în perioada 22 – 24 octombrie 2010, la Muzeul Ţăranului Român, Târgul de Sfântul Dumitru, prilej de întâlnire cu bunătăţile şi frumuseţile satului
  • “British Documentary/ Documentare britanice”@MŢR
    MŢR, 4 ocombrie-20 decembrie 2010, ora 19:00 “The yes men fix the world”, “Afghan star” şi “Man on wire” se numără printre cele 12 filme din cadrul proiectului “British Documentary/ Documentare britanice”, desfăşurat de British Council,
  • Săptămâna RIVER@ Cărtureşti MŢR
    Bucureşti, 26 septembrie – 2 octombrie,  Cărtureşti MŢR Centrul de Pregătire Profesională în Cultură în parteneriat cu Muzeul Ţăranului Român şi Cărtureşti vă invită la evenimentele săptămânii RIVER, care se vor derula în Muzeul Ţăranului Român,

Lasă o părere