O replică a teatrului deţinut de Royal Shakespeare Company, construită la New York

0

Publicat la 10 Feb 2010, de către mada, în Teatru

O replică a teatrului deţinut de Royal Shakespeare Company la Londra va fi construită în mărime naturală la New York, în 2011, unde vor fi jucate timp de şase săptămâni spectacole după piesele marelui dramaturg britanic.

Clădirea istorică a companiei de teatru, care se află în Stratford-upon-Avon , oraşul natal al lui William Shakespeare, a fost supusă unor importante lucrări de renovare şi va fi redeschisă la sfârşitul anului 2010.

Actorii acestei companii de teatru britanice vor juca în replica acestei clădiri ce va fi reconstituită la New York, au anunţat organizatorii.

Park Avenue Armory, o clădire cu o suprafaţă de 5.000 de metri pătraţi, unde sunt expuse opere de artă voluminoase, a fost aleasă pentru a adăposti acest proiect.

Spaţiul disponibil nu va fi însă prea mare pentru a adăposti recuzita companiei, care, în afara celor 425 de costume şi 350 de perechi de pantofi, intenţionează să aducă şi 20 de peruci, 15 bărbi false şi la fel de multe mustăţi, 20 de litri de sânge fals şi alte accesorii.

Cei 44 de actori ai companiei vor juca în 45 de reprezentanţii, în iulie şi august 2011. În programul acestei micro-stagiuni se află spectacole celebre de teatru, precum “Antoniu şi Cleopatra”, “Cum vă place”, “Julius Caesar”, “Regele Lear”, “Romeo şi Julieta” sau “Poveste de iarnă”.

Specificul acestui teatru, care conţine 930 de locuri, dispuse pe trei etaje, constă în prelungirea scenei în spaţiul destinat publicului, această arhitectură având ca scop o mai mare apropiere dintre actori şi spectatori, informează MEDIAFAX.

 O replică a teatrului deţinut de Royal Shakespeare Company, construită la New York

Implică-te şi transmite mai departe:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks

Lasă o părere