F.F. Coppola, Oscar pentru întreaga carieră

0

Publicat la 28 Aug 2010, de către mada, în Vedete

Regizorul american, Francis Ford Coppola, de cinci ori laureat cu Oscar, va primi în 2010 încă o statuetă, de această dată pentru întreaga carieră. Artistul, în vârstă de 71 de ani, realizator al unor filme precum “Apocalipsul acum” (1979) şi “Conversaţia” (1974), va primi Premiul “Irving Thalberg Memorial”, ce îi va fi înmânat în luna noiembrie, la Los Angeles, cu ocazia unei gale speciale.

79 05PC320 p F.F. Coppola, Oscar pentru întreaga carieră

Potrivit Academiei de film americane, cea care acorda premiile, Oscarul pentru întreaga carieră îi este decernat “unui producător creativ, a cărui operă reflectă o calitate ridicată şi constantă în domeniul producţiei cinematografice”. Coppola şi-a adjudecat prima statuetă în 1970, pentru scenariul original al filmului „Patton”, după doi ani a venit Oscarul pentru scenariul adaptat al filmului „Naşul”, urmând ca în 1975 să primească trei statuete, pentru cel mai bun film, scenariu şi regie pentru „Naşul 2”.

Implică-te şi transmite mai departe:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks

Pe aceeaşi temă despre viaţa artistică...

  • Francis Ford Coppola, premiul Oscar pentru întreaga carieră
    Regizorul Francis Ford Coppola a primit, sâmbătă, premiul  Oscar pentru întreaga carieră în timpul unei ceremonii ce a avut loc la Los Angeles, potrivit BBC. Regizorului i s-a înmânat trofeul Irving Thalberg Memorial, ce se acordă
  • Marele premiu IPIFF 2010, pentru filmul “Eu când vreau să fluier, fluier”
    Producătorii Cătălin Mitulescu şi Daniel Mitulescu au primit Marele Premiu IPIFF2010 – Trofeul Mării Negre pentru cel mai bun lungmetraj de ficţiune la Festivalul Internaţional al Producătorilor de Film Independenţi pentru producţia “Eu când vreau
  • Sophia Loren, premiată în Japonia
    Sophia Loren va fi premiată pentru întreaga sa carieră de către oficialităţile japoneze, informează Wenn.com. Veterana actriţă a primit din partea Asociaţiei Japan Art distincţia Praemium Imperiale, una dintre cele mai importante premii ale ţării. Cităm
  • Leonardo Di Caprio,criminal în serie în “The Devil in the White City”
    Actorul american, Leonardo Di Caprio, intenţionează să fie producător şi protagonist al unui film despre cel considerat a fi fost primul criminal în serie din istoria Statelor Unite, anunţă presa internaţională, potrivit NewsIn. Scenariul ar urma
  • Julia Roberts va fi premiată pentru întreaga activitate
    Julia Roberts va primi premiul Donostia pentru întreaga activitate, luna viitoare, la Festivalul Internaţional de Film de la San Sebastian, care are loc între 15 şi 25 septembrie, scrie Mediafax, care citează hollywoodreporter.com. Pe Julia

Lasă o părere