“Mar Nero” @Bucureşti

0

Publicat la 31 Aug 2010, de către mada, în Cinematograf, Filme

Proiecţia de gală a filmului Mar Nero va avea loc pe 16 septembrie, la cinematograful Studio din Bucureşti, iar din 17 septembrie va rula în cinematografe din toată ţara.

Impresionanta poveste de prietenie dintre dintre o tânără româncă venită în Italia să lucreze şi bătrâna de care are grijă, redată în lungmetrajul „Mar Nero”, va putea fi urmărită, din 17 septembrie, în cinematografele din România.

Filmul, o coproducţie Italia-Franţa-România, în regia lui Federico Bondi, prezintă coexistenţa forţată a două femei aparent diferite, a căror relaţie se transformă cu fiecare zi care trece în prietenie sinceră şi solidaritate.Dorinţa Angelei (Dorotheea Petre) de a-şi clădi o viaţă mai bună reuşeşte să îi insufle Gemmei (Ilaria Occhini), până atunci o femeie înăsprită de singurătate şi bătrâneţe, voinţa de a-şi trăi ultimele zile cu toate emoţiile pe care viaţa i le mai are de oferit. Însă, un eveniment neaşteptat umbreşte liniştita viaţă pe care cele două o împart în cartierul de la marginea Florenţei, iar Angela şi Gemma se hotărăsc să pornească într-o călătorie, fiecare în căutarea propriul adevăr.

Plecând de la povestea Angelei, blogul oficial al filmului (marnero.wordpress.com) îşi propune să continue demersul regizorului de a prezenta poveşti frumoase de viaţă. Campania „Din Italia, cu prietenie” vrea să descopere poveştile de prietenie ale românilor plecaţi în Italia să lucreze şi îi invită pe toţi cei care doresc să împărtăşească cu cei de acasă din experienţa lor.

Lungmetrajul le are în rolurile principale pe Ilaria Occhini, doamna teatrului italian, şi pe Dorotheea Petre. Din distribuţie mai fac parte  Maia Morgenstern, Vlad Ivanov, regretatul actor Corso Salani şi Theodor Danetti.

Lungmetrajul de debut al regizorului Federico Bondi este o producţie Film Kairos şi Rai Cinema (Italia), în coproducţie cu Hi Film (România) şi Manigolda Film (Franţa) realizată cu sprijinul Mediateca Toscana Film Commission, Centrul Naţional al Cinematografiei România, Programul MEDIA al UE, şi cu participarea Societăţii Române de Televiziune şi City Cinema Management. Pelicula a fost filmată în două zone  superbe – Florenţa şi Delta Dunării.

Implică-te şi transmite mai departe:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks

Pe aceeaşi temă despre viaţa artistică...

  • “Vallanzasca”, cu Monica Bârlădeanu, a avut premiera la Veneţia
    Filmul “Vallanzasca – Gli angeli del male”, în regia lui Michele Placido, din distribuţia căruia face parte şi actriţa română Monica Bârlădeanu, a avut premiera luni seară, la Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia
  • „Biblioteca scufundată”@Sala Dalles
    Sala Dalles, până la 17 septembrie Expoziţia „Biblioteca scufundată”, de Ileana Florescu, mai poate fi vizitată la Sala Dalles până pe 17 septembrie. Curatorul acestei prime prezentări pe care Ileana Florescu o are la Bucureşti, Diego
  • Ministrul italian al Culturii îl acuză pe Tarantino de “snobism”
    Ministrul italian al Culturii, Sandro Bondi, l-a acuzat pe cineastul Quentin Tarantino, preşedintele juriului Festivalului de Film de la Veneţia (1 – 11 septembrie), de “elitism” şi “snobism”, într-o declaraţie acordată revistei Panorama, informează MEDIAFAX.
  • Film la Bollywood despre Iisus
    Veteranul regizor indian Singeetham Srinivasa Rao vrea să realizeze primul film din istoria Bollywoodului despre viaţa lui Iisus, informează HindustanTimes. Regizorul a dezvăluit că pelicula se va concentra pe copilăria lui Iisus, spre deosebire de majoritatea
  • Săptămâna RIVER@ Cărtureşti MŢR
    Bucureşti, 26 septembrie – 2 octombrie,  Cărtureşti MŢR Centrul de Pregătire Profesională în Cultură în parteneriat cu Muzeul Ţăranului Român şi Cărtureşti vă invită la evenimentele săptămânii RIVER, care se vor derula în Muzeul Ţăranului Român,

Lasă o părere