Publicat la 14 Oct 2010, de către mada, în Filme
Vineri, 15 Octombrie 2010, Bucureşti
A doua parte a trilogiei “Millennium” intră vineri şi pe ecranele din România.
Fata din titlu este Lisbeth Salander, cea pe care o cunoşteaţi până acum drept “fata cu tatuaj în formă de dragon”. Aşa cum bănuiau cei care au văzut happyend-ul primei părţi, lucrurile nu puteau rămâne prea multă vreme aşa, iar în această continuare a poveştii totul devine mult mai complicat.
Fata care s-a jucat cu focul nu se joacă cu focul în lungmetrajul omonim, ecranizarea în regia lui Daniel Alfredson a celui de-al doilea roman din trilogia de thrillere semnată de Stieg Larsson. Fata deține însă numeroase obiecte de joacă, de la unelte de spionaj, deghizări și fel de fel de documente până la mașini, motociclete și lopeți. Pistoalele par armele cele mai inofensive ale eroinei. Păcat că filmul nu bate la fel de departe ca panoplia ei.
Ca și alte sequel-uri, vezi a doua porție de „Twilight”, „Fata care s-a jucat cu focul” pune „pe hold” relația – foarte intensă în primul film – dintre cei doi protagoniști, Mikael Blomkvist (Michael Nyqvist), editorul revistei „Millenium”, și Lisbeth Salander (Noomi Rapace), o tânără hacker cu o istorie personală de coșmar. Ea trece în prim-plan și are parte de toate scenele de acțiune și de sex, iar el stă la birou, cercetează, are întâlniri și conferințe de presă, bea cafele și comunică doar „virtual” cu ea. Îi unește o investigație care promite un final glorios din cauza ramificațiilor ei parcă nesfârșite: trafic de persoane, corupție, mafie, servicii secrete, și, firește, un aspect tenebros al vieții lui Lisbeth. Pe care prima parte a filmului o găsește acuzată de trei crime.
Mikael Blomkvist trece la treabă pentru a-i demonstra nevinovăția, însă demersurile poliției îi stau ca un ghimpe în coastă, așa că preia ancheta. Cât de cât. Per ansamblu, Blomkvist pare să se afle în șomaj tehnic în acest lungmetraj, în timp ce Lisbeth se descurcă pe cont propriu și „fură filmul”.
Desigur, dacă percepi „Fata care s-a jucat cu focul” ca pe un liant între două episoade mai consistente ale seriei de thrillere, se ține. Altfel, ca film de sine stătător, șchioapătă. O ipoteză ar fi că o face din cauza slugărniciei față de carte, că nu trece de stadiul de ilustrație a ei. Sau poate regizorul s-a gândit că predecesorul său, Niels Arden Oplev, a acordat destul spațiu identificării dintre personaje și spectator în primul film, așa că el poate să își trateze superficial protagoniștii și să se concentreze asupra acțiunii. Însă un lucru e sigur: Daniel Alfredson rulează prea multe incidente simultan, și, nesinchinsindu-se de personaje, impactul lor dramatic se atenuează. Sunt două personaje bătute măr și închise într-un șopron în flăcări? Da, sunt, dar de ce să-ți pese când sunt limitate la o mână de replici și alte date nu capeți despre ele?
Și, până la urmă, în ciuda succesiunii parcă pe amfetamine de intrigi și acte de violență, acțiunea e cât se poate de previzibilă pentru un spectator avizat, care știe să nu se lase luat de val și să vadă prin labirintul de incidente labirintul de relații inter-umane care îl guvernează la urma urmei.
Filmul rulează la :
- Hollywood Multiplex
- Cinema City Cotroceni
