“Poliţist, adjectiv” un film fascist?

0

Posted on : 17-Ian-2010 | By : mada | In : Filme, Vedete

Filmul lui Porumboiu a fost inclus într-un top al celor mai bune 10 pelicule ale anului, realizat de „Hollywood Reporter“. „Poliţist, adjectiv“, câştigătorul din 2009 la secţiunea „Un Certain Regard“ a Festivalului de la Cannes, este propunerea României la premiile Oscar 2010.

Cu toate acestea, filmul românesc a stârnit unele controvese în presa americană. Astfel, criticul american Armond White scrie în New York Press din 30 decembrie 2009 o cronică a filmului românesc „Poliţist, Adjectiv” considerându-l o manifestare de fascism.

Armond White susţine că filmul este considerat unul anti-comunism doar pentru că este realizat în România, o ţară care a ieşit de curând din  sistemul dictatorial, dar, în esenţă, „Poliţist, Adjectiv”, este doar o formă de fascism.
Modalitatea de filmare folosită de regizorul Corneliu Porumboiu este catalogată drept „o accentuare a banalei idei a realismului”. Filmul utilizează focalizarea pe obiect nu pe acţiune, ceea ce, susţine Armond White, este specific cinematografiei româneşti. „Poliţist, Adjectiv” este comparat cu filmele realizate în anii ’90 în cinematografia iraniană, unde se punea accentul „pe formă şi emoţie” în mod egal, deci superioară calitativ. În realizarea peliculei sunt ilustrate cu preponderenţă activităţi birocratice, fapt ce-l determină pe critic să-l compare cu filmele  lui Godard sau Makavejev, dar menţioneză că  aceştia erau apreciaţi  de oamenii care ştiau ce înseamnă cinematografia controlată politic.
Cele mai importante secvenţe din film sunt considerate rudimentare. Astfel, dezbaterea despre semnificaţia cuvântului “conştiinţă” este văzută ca un act de snobism în cultură. Stilul lui Porumboiu este catalogat drept distrugător de simboluri şi imagini, iar aroganţa culturală transmisă în film este un factor negativ pentru cinematografia românească.
Criticul Armond White este unul dintre cele mai controversate personaje din industria cinematograifică din SUA. Cronicile sale au fost în nenumărate rânduri desfiinţate chiar de către Roger Ebart în Sun Times, iar RottenTomatoes.com a înfiinţat o petiţie electronică, pe site-ul http://www.petitionspot.com/ pentru stoparea activităţii lui.

Cu toate acestea,“Poliţist, adjectiv” este unul dintre cele 65 de lungmetraje înscrise în cursa pentru nominalizările la Oscar, la categoria „cel mai bun film străin”.
Cele cinci pelicule vor fi anunţate de Academia Americană de Film la 2 februarie 2010. Producţia românească are concurenţi serioşi: „The White Ribbon” de Michael Haneke (Germania), „The Dancer and the Thief” de Fernando Trueba (Spania) sau „Baaria” de Giuseppe Tornatore (Italia).

„Poliţist, adjectiv” şi-a adăugat recent alte două premii în palmares: Trofeul Taurul de Aur şi premiul Asociaţiei Criticilor de Film Turci, la cea de-a XV-a ediţie a Festivalului pe roţi din Artvin (Turcia).

Lungmetrajul „Poliţist, adjectiv”, regizat de Corneliu Porumboiu, a fost difuzat, în premieră pe un post de televiziune, în zilele de 10, 13 şi 30 ianuarie 2010, la HBO România.

\”Poliţist, adjectiv\” trailer

Isteria “AVATAR”…

0

Posted on : 17-Ian-2010 | By : mada | In : Filme

Agenţia română, HOTNEWS, citează jurnaliştii de la Yahoo.News şi aduce în atenţia publicului o declaraţie  a ziariştilor de la Vatican, legată  de filmul “Avatar”.

Purtatorul de cuvant al papei Benedict al XVI-lea, parintele Federico Lombardi, a declarat ca aceste critici, desi fara greutate din punct de vedere teologic, reflecta opiniile Papei in ceea ce priveste pericolul transformarii naturii intr-o “noua divinitate”.

Controversele nascute de filmul regizat de James Cameron nu se opresc, insa, la Vatican. James Balcer, consilier municipal al orasului Chicago, “a declarat razboi” peliculei pe care o considera anti-americana si anti-militara. Balcer este veteran al marinei americane, decorat in razboiul din Vietnam si sustine ca filmul ii face pe puscasii marini sa arate nebuni. In realitate, “noi suntem o tara buna si generoasa, care ajuta oamenii”, a declarat el pentru CBS2Chicago.

Critici au venit si din partea unora dintre spectatori. Spectacolul oferit de Avatar a fost “un pic prea real” pentru o parte din cei care au vazut filmul la cinematograf si care spun ca au cazut in depresie si au avut ganduri de sinucidere, dupa ce au vazut pelicula. Motivul: s-au bucurat prea mult de frumusetea lumii Pandora, informeaza CNN.

Avatar Trailer

http://abacf.eu/apluspress/wp-content/themes/thesis_16/custom/rotator/New-Avatar-Trailer-Washes-Away-Skepticism.jpg

Filmul “Avatar”, realizat de  James Cameron cu un buget de 1 miliard de dolari, nu va mai fi difuzat în cinematografele chineze după ce cenzorii de la Beijing au afirmat că scenariul hollywoodian ar putea duce la revolte, scrie cotidianul britanic The Telegraph.

Gala Globurilor de Aur în direct@ TVR1

0

Posted on : 17-Ian-2010 | By : mada | In : Eveniment, Filme, Vedete

Postul naţional de televiziune,TVR 1, transmite în noaptea de 17 ian.- 18 ian., Gala Globurilor de Aur

În noaptea de 17 spre 18 ianuarie, pe TVR 1 şi TVR HD, telespectatorii vor putea urmări “Noaptea Globurilor de Aur”. Programul cuprinde filme laureate ale Globurilor. Astfel, de la ora 21.00 se va difuza multipremiatul “Tess”. Apoi, cu câteva ore înainte de transmisiunea directă de la Los Angeles, TVR 1 a programat “Inocentul”, cu Anthony Hopkins, film al cărui regizor, John Schlesinger este şi el un deţinător al trofeului Globul de Aur. De la ora 01.00, o altă capodoperă care a obţinut distincţia Golden Globe, “The Hours”, va preceda transmisiunea directă. Nicole Kidman, protagonista acestui film, va fi una din amfitrioanele galei Globurilor 2010.

Începând cu ora 4.00, “Noaptea Globurilor de Aur” va fi transmisă în direct cu intervenţii din studioul TVR 1, cu invitaţi-surpriză din lumea modei şi a filmului.

În plus, luni seara, în prime time, TVR 1 va difuza înregistrarea integrală a galei.

TVR 1, care difuzează deja câteva seriale dintre favoritele galei, cum ar fi “Dr. House” sau “30 Rock” mai pregăteşte o supriză telespectatorilor. Din primăvară va difuza în exclusivitate celebrul “Mad Men”, unul dintre serialele nominalizate la Globurile din acest an.

Al doilea eveniment important din televiziunea şi cinematografia mondială va fi difuzat la TVR 2 – Premiile Screen Actors Guild, eveniment ce se va desfăşura în California, Auditoriumul Shrine.

În ultima zi a lui ianuarie, TVR 1 va oferi telespectatorilor una dintre cele mai spectaculoase manifestări din showbiz-ul internaţional: a 52-a ediţie a Galei Premiilor Grammy, la care Beyonce şi Taylor Swift au cele mai multe nominalizări.

page 8871231746965 Gala Globurilor de Aur în direct@ TVR1

Extra Extra Shorts@Bucureşti

0

Posted on : 14-Dec-2009 | By : mada | In : Filme

Filme foarte scurte pentru generaţia nerăbdătoare şi usor plictisibilă.

ShortsUP revine pe 18 decembrie de la 21.00 cu XXS (eXtra eXtra Shorts), un eveniment adaptat ritmului nebun al marilor orase – filmele din luna decembrie nu vor depasi 3 minute, iar la afterparty, SEB va mixa pe repede inainte refrenele celor mai cunoscute piese din anii ‘80 până azi (cu promisiunea că fiecare piesă nu va depăși durata propriului refren).

shortsup.ro

shortsup