“…Escu”(DVD, producţie 1990) @T.Odeon

0

Publicat la 07 Dec 2010, de către mada, în Cărţi, Teatru

Duminică,  12 decembrie, ora 11:00, Teatrul Odeon


Proiecţia are loc în cadrul unui eveniment special al Teatrului Odeon. Actriţa Rodica Mandache îşi lansează cartea “O carte atipică despre un actor atipic – Ştefan Mihăilescu-Brăila”. Vor prezenta Dorina Lazăr, Rodica Mandache, Marina Constantinescu, Geo Saizescu şi Florin Zamfirescu.

“Ştefan Mihăilescu- Brăila a fost unul dintre acei actori dăruiţi de Dumnezeu cu un har, o spontaneitate, o imaginaţie şi un firesc deconcertante. A fost o fiinţă contradictorie, zbuciumată şi veşnic nemulţumită, aducând în acelaşi timp râs şi voioşie semenilor săi. Putea să fie incisiv şi să pârjolească tot în jurul lui, dar generos şi grijuliu, atunci când “mirosea” talent autentic la partenerul de scenă” Dorina Lazar.

“Nimeni nu l-a numit “Inegalabilul”, “ACTORUL cu majuscule”, “Marele actor”, “Cel unic”, “Cel mai iubit dintre actori”, “Un erou al teatrului românesc”, dar toată lumea i-a recunoscut genialitatea. Biografia lui n-a făcut istorie în viaţa teatrală românească, dar… Rolurile lui au făcut senzaţie ca şi cum aşa ar fi trebuit să fie. N-au mirat pe nimeni aşa cum nu miră pe nimeni anotimpurile. Regizorilor le era frică de EL, îl distribuiau greu. Partenerii, bieţi oameni pe acest pământ, îi căutau mai degraba “sordidul” din viaţă decât “fantasticul” de pe scenă. Era atipic. Dezrădacinat. Fără prieteni. Şi peste toate mai era şi constient de valoarea lui mare, foarte mare” Rodica Mandache.

Se lasează de asemenea şi DVD-ul cu spectacolul “ …Escu”, editat si distribuit de TVR Media, 2010. Intrarea este liberă.

Implică-te şi transmite mai departe:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks

Pe aceeaşi temă despre viaţa artistică...

  • “Pyramus & Thisbe 4 you”@T.Odeon
    Duminică, 4 Iulie, ora 19:00 T. Odeon Alexandru Dabija, unul dintre cei mai dinamici regizori ai momentului, multiplică de patru ori clasica scenă de teatru în teatru din “Visul unei nopţi de vară”, celebra scenă a meşterilor.
  • Premierele teatrale ale toamnei 2010
    Printre cele mai importante premiere din Bucureşti se numără: „Femeia care şi-a pierdut jartierele”, în regia lui Silviu Purcărete (Teatrul de Comedie), „Viaţa e vis” de Calderón de la Barca, regia Dragoş Galgoţiu (Teatrul Odeon),
  • Zilele Teatrului Nottara în Noiembrie
    24 noiembrie 2010 – 28 noiembrie 2010,Teatrul C.I. Nottara “Teatru ca pe bulevard”, cu cei mai iubiţi actori din Capitală. Aceasta este propunerea Teatrului Nottara pentru finalul lunii noiembrie. Vă aşteaptă un maraton al celor
  • Tabloul – Anti-piesă după Eugen Ionescu @ Palatul Ghika,
    Palatul Ghika şi Grupul de Iniţiativă Teatrală “Arca lui Noe” propun un spectacol de Alexandru Robert Nagy – “Tabloul – Anti-piesă după Eugen Ionescu”. Evenimentul va avea loc pe data de 8 decembrie
  • Spectacolul “Celan”, prezentat în premieră @ Opera Naţională Bucureşti
    Opera Naţională Bucureşti prezintă, pe 28 noiembrie, premiera spectacolului “Celan”, o coproducţie realizată în colaborare cu Teatrul Liric din Bremen (Germania),informează MEDIAFAX. Opera “Celan”, creaţie a compozitorului Peter Ruzicka, considerată una dintre lucrările lirice de valoare

Lasă o părere