“Moartea unui comis voiajor”@T.Bulandra

0

Publicat la 26 Iun 2010, de către mada, în Spectacol, Teatru

Teatrul Bulandra, Sala Izvor
29 Iunie, ora 19:00

Înainte

O piesă celebră, un autor valoros, un teatru care ne surpinde plăcut de fiecare dată şi o distribuţie de excepţie. Aşa ar începe o avancronică a celei mai noi premiere a Teatrului Bulandra. Arthur Miller a câştigat pentru piesa “Moartea unui comis voiajor” premiul Pulizer, trei premii Tony, precum şi premiul criticii de teatru din New York. Este piesa în care drama se consumă pe principiile contemporane, care nu întotdeauna sunt în acord cu năzuinţele sufleteşti şi care a impresionat publicul prin forţa cu care individualitatea îşi trăieşte istoria, independent de comunul de zi cu zi.
Distribuţia piesei şi semnatarul regiei recomandă spectacolul ca fiind un succes cert.

Felix Alexa, care ne-a obişnuit cu montările sale curate, atent şi riguros pregătite, face un pas în plus către marile provocări ale dramaturgiei universale. Un răgaz de reflexie şi linişte, la Teatrul Bulandra.

Implică-te şi transmite mai departe:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks

Pe aceeaşi temă despre viaţa artistică...

  • O montare de Lambert Wilson @ Bulandra
    Vineri, 30 septembrie -- Sâmbătă, 1 octombrie,  ora 19.00,sala Izvor, T. Bulandra Spectacolul „Falsa servitoare” de Marivaux deschide „stagiunea de teatru francez la Bucureşti”, cum o numeşte Institutul Francez din Capitală. Montarea aparţine actorului francez Lambert
  • Yuriy Kordonskiy şi Andrei Şerban revin la Teatrul Bulandra
    Regizorii Yuriy Kordonskiy şi Andrei Şerban se întorc la Teatrul Bulandra din Capitală, cu două spectacole, la începutul acestui an, “Să mă înmormântaţi pe după plintă”, respectiv “Ivanov”, a declarat pentru MEDIAFAX
  • A început Concursul “Cea mai bună piesă românească a anului 2010″
    Uniunea Teatrală din România (UNITER) a început să primească piese de teatru pentru înscrierea în Concursul de dramaturgie “Cea mai bună piesă românească a anului”, ediţia 2010, informează un comunicat al instituţiei. Autorii vor trimite piesele
  • Robin Williams, debut pe Broadway în rolul unui tigru
    Actorul Robin Williams îşi va face debutul pe Broadway în 2011, când va juca rolul unui tigru pasionat de filosofie în piesa “Bengal Tiger and the Baghdad Zoo”, informează accesshollywood.com, citat de Mediafax. Spectacolul prezintă o
  • “Romeo şi Julieta”@Teatrul Naţional de Operetă
    Teatrul Naţional de Operetă Ion Dacian, sâmbătă 27 şi duminică 28 noiembrie, ora 19:00 Spectacolul reuneşte pe aceeaşi scenă artişti români şi maghiari într-un spectacol jucat în două limbi. Astfel, personajele familiei Capulet (cu excepţia personajului

Lasă o părere