Spectacol de dans contemporan@Bulandra

0

Publicat la 26 Mai 2010, de către mada, în Spectacol

Un spectacol ce îmbină hip hop-ul, febra braziliană şi dansul contemporan, în care vor evolua cei 11 dansatori brazilieni ai companiei Käfig din Franţa, va avea două reprezentaţii, pe 2 şi 3 iunie, de la ora 19.00, la Sala Izvor a Teatrului Bulandra.

Compania de dans contemporan Käfig va aduce publicului bucureştean o doză de frenezie, la invitaţia Institutului Francez şi a Ambasadei Franţei în România, transmit organizatorii.

Spectacolul este compus din două piese de câte 30 de minute. “Agwa” (apă) este o coregrafie creată de Mourad Merzouki în septembrie 2008 în cadrul Bienalei de dans de la Lyon şi Correria, unde se regăseşte mai degrabă hip-hop-ul intens şi brut al dansatorilor brazilieni. Coregrafia din “Agwa” este “plasată sub semnul apei şi distilează picătură cu picătură un mesaj ecologic privind acest element fundamental”.

În cealaltă piesă, “Correria”, coregrafia pleacă de la un cotidian alert, în contratimp, o cursă frenetică şi trepidantă, precum cea care ne guvernează în prezent vieţile.

Începând din ianuarie 2010, programul “Agwa & Correria” este în turneu european.

Activitatea coregrafului Mourad Merzouki, directorul artistic al companiei de dans, se plasează la graniţa mai multor discipline: pe dansul hip hop se grefează circul şi artele marţiale, artele plastice şi muzica live. Fără a pierde din vedere originile mişcării, rădăcinile sale sociale şi geografice, confruntarea stilurilor deschide orizonturi surprinzătoare

De când a înfiinţat compania Käfig (“cuşcă” în arabă şi germană), Mourad Merzouki a semnat coregrafia a mai mult de cincisprezece spectacole. În 2009, este numit directorul Centrului Coregrafic Naţional din Créteil şi Val de Marne unde îşi duce mai departe proiectul: “Dansul, fereastră către lume”, informează Mediafax.

Implică-te şi transmite mai departe:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks

Pe aceeaşi temă despre viaţa artistică...

  • „Tango. Radio and Juliet”@ ONB
    Duminică, 12 Dec.2010,ora 20:30,  ONB “Tango. Radio and Juliet”, spectacol prezentat în premieră naţională de compania de balet a Operei Naţionale Bucureşti (ONB), reprezinta o noutate atât pentru repertoriul teatrului, cât şi
  • Experimentul Hamlet @Teatrul Podul
    Pe 14 decembrie 2010, de la ora 19:00, la Teatrul Studenţesc Podul va fi pus în scenă spectacol de teatru şi dans Experimentul Hamlet, după William Shakespeare. Evenimentul se va desfăşura în incinta Casei de
  • Magazinul de păpuşi@ONB
    În avanpremiera Zilei Internaţionale a Copilului, Opera Nationala Bucuresti (ONB) vine cu o surpriză pentru micii spectatori. Sâmbată, 29 mai, ora 11.00, va avea loc un spectacol extraordinar de balet pentru copii, Magazinul de păpuşi,
  • Alexander Hausvater deschide stagiunea la Teatrul Ţăndărică din Bucureşti
    Marţi, 28 septembrie, ora 19:00,Teatrul  Ţăndărică Galaxia Svejk este cea mai nouă montare a regizorului Alexander Hausvater, dar şi premiera începutul de an teatral la Ţăndărică. Este un spectacol dedicat adulţilor, în care muzica, artificiile coregrafice, animaţiile,
  • “Giselle”@ONB
    Luni, 31 Mai, ora 18:30 Opera Naţională Bucureşti “Giselle” reprezintă întâlnirea fericită între libretul emoţionant imaginat de Théophile Gautier şi J-H Saint-Georges (inspirat din povestirile germane ale lui Heinrich Heine), între muzica elegantă şi sugestivă compusă de

Lasă o părere